Jumătăți bete

Queen - Breakthrough

Asculta mai multe audio pop



în sfârşit ninge
Amelie îşi poartă întruna
chiloţii de albastru spălăcit
iar eu
o sărut mereu
mi-e milă de singuratatea ei
dar ea,
ea se autodetermină
să mă zgârie pe eul liric
până când timpanul meu
rezonează cu urmele valurilor
aşezate pe stabilopozii
argintii,
cuţite ascuţite
ale graniţelor dintre eu
şi tu.

ori poate că Amelie
are dreptate,
mă iubeşte fără limitări geografice
ar fi în stare
să masoare lumea
în nanometri pentru mine
iar eu,
eu aş sta cu cracii întinşi pe sobă
văitându-mă de frigul de la poli

Melisa
îmi va suspina în urechi
crezând că e altă poveste despre ea,
ori despre alte sentimente stranii
urnite prin ochiul meu mascat
prin iubirea opacă
purtata mereu.

mă desconsider ca de obicei,
am bunul simţ să ştiu
că atunci când sunt beat
spun adevarul,
iar adevarul este
că te urăsc Meliso,
precum urăsc zilele cu trezirea de dimineaţă
atunci când sunt mahmur
te urăsc
precum urăsc muncile agricole
în miez de toamnă
te urăsc precum urăsc coşmarurile venite
după un vis porno

parcă şi văd
că Amelie
mă aşteaptă cu nişte vin fiert
iar inima mea tresaltă a bucurie
combinată cu polei
şi zăpadă.

mi-e dor de iernile
în care ne băteam cu bulgări
acum, Amelie şade într-un colţ
cârpeşte la botoşii copilului,
singură, ascunsă prin camere.

eu mă scunfund în plăpumi
mă cert cu fiecare dimineaţă
iubirea se ceartă cu noi,
iar noi,
eu şi cu tine
ne sărutam irecuperabil
după fiecare vis petrecut
unul în braţele celuilalt

Ne luptăm, da?

Francis Cabrel-Je l'aime a mourir

Asculta mai multe audio diverse



dă-mi un semn,
aruncă săgeți de lumină
spre bolta mea palatină
plină cu stele
și comete sinucigașe,
asteroizi crăpați în șoapte
ori planete smulse
în nebuloase târzii
din decembrie.

șuierul vântului tău solar
îmi mângâie polul ochilor,
mi se prăbușesc munții de idei,
mâna mea e un tsunami repetitiv
născut dintre pulpele tale marine
iar conul de umbră
pe care îl arunc lunii
ne dezbracă
de orice urmă de buze
sau aer stătut
între sânii tăi
și femurul ciopârțit
în carne.

și te vreau revărsată
în apocalipse pline de dramatism,
cu asteroizii tăi crăpați
lovindu-mi polii
până când uit să mai văd,
să mai zbier,
să mai cer ajutorul
de la aceeași viață,
univers disputat
între a fi om
și a fi nimic.

Too much love will kill you

QUEEN - To much love will kill you

Asculta mai multe audio diverse



renunț la luptă,
mă predau în voia vulturilor,
sentimente hrănindu-se crud
cu sânge îmbuteliat
în artere frumos tăiate
de fiecare indiferență.

lângă picior las scutul
să se odihnească în nisip,
parcă îi curg niște lacrimi
din mânerul drept,
nu, nu plânge,
mâine o să fim în luntre,
cântând povești cu morți
și muze grecești.

prin coiful meu
șuieră vântul
și săgeți otrăvite
în cuvinte dure,
tocite de la atâția pași
dați înapoi
în speranța recuperării
timpului pierdut.

cad în genunchi
și mă închin la cer,
îngerii sunt mai aproape
decât sufletul
de propria-mi piele,
văd doar lumini
și ger,
în inimi am săgeți ascunse,
declanșate în ceasul al doișpe'lea.

să pregătiți din timp
o pânză albă
cu miros de prune uscate,
am să mă întorc cu inima
strânsă în bucăți minuscule
de iubiri împărțite.

Simbioza e dragoste grena

incubus - magalomaniac

Asculta mai multe audio diverse



am ajuns să arătăm la fel,
ne distingem doar
prin semne particulare
sau cu ajutorul
lentilelor de contact,
ale mele sunt negre,
contrastante cu albastrul umerilor tăi.

uneori,
inima ta
începe să-mi bată,
urnind dureri de nedescris,
îmi desfac pieptul
și o mângâi cu buzele stoarse
de frigul lui decembrie târziu.

nu vezi,
îmi trec sentimentele
prin creierul tău,
mă simt mai plin cu fiecare porție de sex
pe care o împărțim
între cearceafurile grena,
iar între noi
zboară licuricii cu platoșe de sânge,
mișcându-se anesteziați
de adrenalina noastră.

mă scufund sub plapumă,
e atât de bine când fulgii din perne
îți mângâie urechea
în valsuri ascunse
printre perechile de ochi
căutând disperarea,
bucata de ceartă dintre noi.

simbioza noastră e întreagă,
avem ochii aceeași,
umărul meu se sprijină de coastele și sânii tăi,
nu e așa că mâine
o să dormim îmbrățișați
până la amiază?

Descătușare

Neil Diamond - Hello Again

Asculta mai multe audio diverse



sinuciderea-i mântuire
am ajuns în punctul de suspensie
când virgula se prelinge peste umărul tău,
iau între priviri
buzele tale
și le sculptez prin zăpadă
și scoarță de pomi.

desfac pumnul încleștat pe ștreang
și admir palmele biciuite
cu linii despicate în patru,
mă chemă urechea ta
scoică de mare
sunând a dor răstălmăcit
prin glasuri de șamani
și druizi noduroși.

din vene
îmi colcăie sângele,
urlând a disperare,
mi-e dor de visele
create între notele lente,
melodice,
asezonate cu vin fiert
și cuvinte grele.

nu o să ne vedem un an
țin să îți reamintesc,
poate că e mai bine,
iau paltonul
și mă arunc în ninsoare
până când mi se blureaza profilul,
îmi dispare parfumul de scorțișoară
și ochii uită să mai lucească.

Urăsc pronumele din ploi

ea urăște ploaia,
mă urăște aiurea,
căzut printre ace de siguranță
și corzi rupte.

nu am mai picat așa de abrupt,
rupt în fâșii exasperante
de cerneală,
sufletul mi se scurge printre nori
și ea,
ea mă urăște.

oricum,
viitorul semănat în brățări
precum un Yin și Yang dereglat
de mișcarea pământului,
se poticnește, oprește
la secundele paralele
sau poate că mă doare timpul
trecut pe lângă mine
prea rapid.

ea urăște
să mă agăț de tocul pantofilor
cerșind neplecarea
iar eu,
eu urăsc ploaia
din mine.

Se tratează în salonul 3

crede-mă
am încercat de atâtea ori
să nu îți mai răspund la mesaje,
eram beat,
mâncam biscuiți cu sare
și mă gândeam
la ce ar fi putut să fie.

în mintea mea
călătoream amândoi nocturn
pe Champs-Élysées
iar tu îți înfigeai în coaste
fularul
și scrisoarea de pe patul de spital.

uneori
mă întreb
cine ascunde vina
că am murit
cu niște analize
prinse de podea,
puzzle anapoda făcut de medici
pe organismul meu.

să te duci fără mine
până la Turnul Eiffel
poate o stea
va răsări în ochiul închis
al celor fără vise.

Labishian cu sentimente moarte

Josh Groban - You raise me up

Asculta mai multe audio pop




bucureștiul mi-a omorât orice boare de iubire
mă simt amputat,
cu venele fântâni de sânge negru,
parcă totul se aruncă în iad
și noi cântăm arii
diavolești.

îmi închin sufletul
precum o rugăciune,
trag peste cap plapuma arsă
în trei locuri,
de mine o să se ocupe vulturii
și capetele coastelor,
sulițe cu vârful decedat.

din morga aflată la doi pași
duhnește a moarte
împărțită la noi,
zăresc lumina din pușca ochiului,
tu dă-te cu ruj alb,
mâine facem nunta
îmbrăcați în cadavre,
fără iubirea furată
de orașul ăsta enorm.

mă gândesc la sufletul tău,
tu stai indiferentă și râzi,
eu plâng.

Blestemul e iubire

Peste tot e ceață. Mă înconjoară cu aceeași furie cu care am închis telefonul. Din mine ar putea să răsune acum coruri întregi de cuvinte vulgare, dar nu pot decât să oftez. Îmi strâng paltonul cu grija celui care se simte la limita singurătății, la granița dintre lume și el însuși. Parcul pare mai pustiu, felinarele sunt înghețate în noapte și eu, eu mă așez pe o bancă la întâmplare. Niciodată nu m-am gândit că oamenii își spun minciunile cu zâmbetul pe buze și mâinile în buzunar. Am rămas așa, cu ochii privind spre Dâmbovița, în spate e mamutul de clădire comunistă, greoaie și blurată de ceață. De undeva de sus, croncănește o cioară în căutare de cadavre. Mă gândesc că eu sunt viitoarea ei țintă. Fularul mă sugrumă, îl dau jos și simt frigul învelind corzile vocale în armuri de gheață. Parcă totul se prăbușește, lumea se simte mai închisă între clădirile castrate de viață. Am început să suferim din orice lucru, suntem mai sensibili la lumină și tindem să ne petrecem viața cupriși în noi. În special eu. Sau poate nu. Pe banca de lângă mine, un cerșetor urlă în disperare: "și totuși există iubire/și totuși există blestem". Oamenii trec pe lângă el, îl privesc cu milă și pleacă mai departe. Niciun cuvânt, de parcă toți ar fi de acord cu nebunia omului ce spune adevărul.
În urechi, cuvintele lui mi s-au lipit de timpan. Îmi răsună în minte, modificându-mi gândurile cu ușurința cu care ea îmi risipește tristețea. Peste drum, o bătrână vinde flori. Mâinile îi sunt degerate, dar ea încă șade pe scaunul rupt de un picior și tace. Nu zice nimic, privește florile și plânge. Oameni și oameni. Cred că nu am mai clipit de 5 minute, ochii mi s-au umezit a frig și uscăciune. Prin buzunare, găsesc mărunțișuri, hârtii scrise și rupte, monezi și fleacuri de student. Și un pix. Ah, de aș avea agenda cu mine, aș încerca să înlănțui în ea lumea asta închisă în ceață. Arunc o privire la ceas, e timpul să plec, mâine voi bate recordul la zilele trăite. Sau zilele în care am supraviețuit. Trăite e prea mult spus, sună a forțare, o notă discordantă din muzica de Verdi. E iarnă și totuși nu e, mâinile îmi tremură a singurătate și oamenii tot nu se opresc să îmi asculte aburii smulși de dor.
Mă ridic ciudat, sprijinindu-mă absent de banca înscrisă cu litere grosolane: "Eu + Tu = Blestem". Ființele astea au început să vadă relațiile ca pe un loc în care își elimină excesul de sentimente, de frustrări banale, de imagini văzute noapte de noapte, în același vis sfâșietor, când se aruncă unul în brațele celuilalt și se iubesc cu o nebunie morbidă.
Din mine pot răcni trâmbițe, pot geme tobe, pot bubui sunete de diavol râzând. Nu pot să spun altceva decât: "și totuși există iubire/și totuși există blestem". Până la urmă, și Păunescu ăsta avea dreptate. Plec fluierând, mă întorc la blestemul meu trăit în fiecare noapte prin mesaje, telefoane și cam atât. Poate mâine o să fie senin. Poate nu. Dar sper.

Tropicul Cancerului

parcă nu e bună de nimic
hârtia cu lacrimi maro,
îmi ceri să râd
dar râsul meu se trage
din alte opere ciuntite
sub presiunea inimilor bolnave.

tropicul cancerului
mă bântuie cald,
poate că dincolo e soare,
iar noi o să stăm întinși
pe patul de scoici
mirosind a sare și alge.

vodka băută la aceeași masă
cu amicii desprinși din îngeri
are gust de saramură,
comand vin fiert
și buzele tale
se amplifică în mine
ca o undă de șoc nucleară.

iarăși îmi las sentimentele
pe foaia cu lacrimi maro,
se stinge în mine sufletul,
cărbunii sunt aburi chemați în neființă
cuprinzând orizontul
cu sunete capsate
sub urechea mea.

Lacrimile miros a singurătate

miros tot a tine,
mai ales a sâni înveliți în prosoape
de sărutări mărunte,
căzute analfabetic,
una pe aici,
cealaltă
mai sus de pleoapa închisă
a sfârcului.

palmele
îmi sunt așezări haotice
de linii întrerupte,
poate viața mea e o coincidență
și tu,
un semn mult așteptat,
un parfum desprins
din împletitura privirilor
căutând un punct de sprijin.

știi ceva?
ieri am trecut pe lângă poza noastră,
erau doi copii acolo
și plângeau,
aruncând cu lacrimi
în broaște.

mâine o să stau degeaba,
închis între cele patru oase,
adulmecând esența ta
creionată prin mine.

Zile banale cu apusul același

mă simt închis în spațiul
dintre coastele mele
și șira spinării tale.

nu mă auzi iubito,
azi nu mai păcătuiesc,
am grijă de tine
și spăl podeaua sufletului
cu același diluant ieftin,
cumpărat la reducerile
de sentimente.

prin cocioaba din inimă
aleargă silabele de iubire,
stai în pat,
te trezești doar ca să ne iubim
și-apoi îți vezi de treabă,
pleci în alte miraje,
aburi de vise
și oglinzi sparte.

ziua de lucru
o terminăm în săruturile
păstrate
între coastele mele,
șira spinării tale
și lumea de dincolo

Micro

suntem micro-roboți
în micro-universuri,
iar micro-inimile noastre
se micro-diluează
precum picturile lui Dali.

je suis malade
micro-sângele din mine
aleargă în micro-secunde
spre buzele atinse
de macro-boala aia
veșnic îndrăgostită
în toamnă.

din micro-lumea ascunsă
e micro-ciudat cum șoaptele
sunt râuri d-alea pline
cu coapse și sâni
și corsete smulse,
whisky și cărți de rugăciuni
arse sub piele.

mă refac micro,
iau între pleoape
micro-minutul cu tine
și plâng!

Se pare că noi murim

în sufletul meu e răcoare,
nu știu cum de ai lăsat ușa deschisă
tocmai tu, iubito,
iar acum
îmi zburzi prin vene
cu viteza globulelor roșii.

uneori, am tendința
să deschid pieptul găurit de atâtea înfrângeri
doar pentru a verifica inima
și să o întorc de câteva ori
la dreapta,
o data la stânga,
asta până când
aud în ticăituri
șoaptele tale.

discursul meu de înmormântare
va fi unul alb,
cu ferestrele ochilor
crăpate cât să vadă
lacrima ta
alunecând lângă trandafirii arși,
martori ai primelor noastre
lipiri de buze.

până atunci,
mă ridic din fotoliu
și închid ușa
cu teama omului
închis în propriul el.

Fior dur

sufletele îmi respiră prin toți porii
aud oamenii gemând dintre fiorduri:
"uite-l și p-ăsta! se cățăra cu inima
pe stânci de granit
și sângerează abundent,
parcă e zăpada mai roșie
și pinguinii nu or să mai vină
cu frigul pe aici!"

mâinile-mi sunt degerate,
am cuprins între coaste
fumuri de gheață,
romanțe apuse pe la poli,
unduiri de coapsă femeiască
trasă în mine
cu brazdele ochilor
și buzelor.

parfumul normal,
de pâine dospită,
se-mplântă-n nări
cu accelerația unui viscol rusesc,
beau vodcă
și mă gândesc la taigaua
cu lichenii strânși sub cojoc.

oamenii fiordurilor
mă-njură cu gândul plecat
la vânătoare de balene
și sentimentele dure
descoperite sub ghețari.

Străzile sunt gutui necoapte

pentru C.A.G

mi-e dor de tine,
am timp
să te zăresc
doar în spații nocturne,
atunci când visele
se leagănă
între preludiu
și exprimări pornografice.

se face iarăși
lumină în sufletul meu,
îngerii îți așează lampioane
în jurul sânilor,
rostind incantații
printre aripi,
iar noi ne contopim
în rime sculptate
de alte pietre.

parcă totul e fără sens,
mă pierd printre treptele
străzilor
răsunând a parfum de gutui,
glasul meu îți cerșește iubirea,
tu rămâi surdă,
închisă în colivii
de sticlă aburindă.

perfectul nostru compus
răcnește la inimi
și sparge coastele
cu bubuituri strașnice
de nesomn
căzut necopt
din pomul pâlpâind
a dor
și vene.

Răceala se întinde în jurul gleznelor

oho, și pot să fiu rece
precum sufletul pierdut
în moarte și durerea
nașterii
îi dezvelește dinții albi,
cuțite cu lamele
înțepând cerul
și picurând ploile.

dar cum să fac chestia asta
când toată lumea
din universul ochilor tăi
se roagă de mine
ca la un zeu de ceară
topită pe crestele
muntelui Sinai
și îmi aruncă în brațe
plăcuțe de înmatriculare
cu câte 10 porunci.

dincolo de noi
se întinde un ocean
cu apa încălzită
din conductele venelor
și parcă eu mă simt mai rece,
palid ca un mort
ținând lumânările
suspendate așa, alandala,
poate se mai aude și vreun
Aleluia!
din pronaosul cu strugurii
uscați în coșuri de nuiele.

dar sicriul mă strânge, iubito,
coastele îmi plesnesc
cu sunet de frânghie ciobită
și degetele
mi se încleștează în jurul Bibliei
și a crucii de-acum calde,
cu urme de viață pe ea.

acoperă-mă cu pământ,
viață mea se duce de râpă,
în râpă,
în nămol,
în ciobiri de funingine
de la crematoriul
acoperit cu penele
îngerilor
tocați mărunt
în salata de fructe
a lui Satan.

Ceaiul ne-mbată inimile

îmi pare rău de noi,
ploile se scurg mereu
lipindu-ne șoaptele
cu palme,
zgârieturi și dor.

prin gândurile noastre
nezburate
se scurg pașii,
lumânări călcate
în fum aruncat
la întâlnirea ochilor.

ne-am săturat
să fugim unul de altul,
în cercuri de nebuni,
să ne întâlnim la jumatea drumului
ca și când nimic
nu ar mai avea vreun rost.

ating cu buzele
fire de sfârcuri tocite,
mă-mbăt cu ochii tăiați
și cer un ceai
cu aromă de tine.

parcă niciodată
nu mi-a fost atât de dor
de întâmplarea
cu care ne sărutăm
sau ne auzim
prin telefon,
prin gând,
prin noi.

Elogiu

săruta-mă mereu
spunea Esenin,
și inima ta se plia
pe la colțuri,
rotunjind culoarea sângelui,
năvalnic lichid vital
al iubirii.

Stănescu cerșea tălpi,
sculptând sunete marine
iar noi ne imbătam
cu buzele întoarse
în rostogoliri de daltă,
șmirghel și marmură
cuprinsă între sânii tăi.

singurătatea,
puntea existențială dintre noi,
era supusă uraganelor
și ploilor de plumb
bacoviene,
scârțâituri efemere
ale sufletului.

am rămas întinși în zăpadă,
zâmbim unul la alltul,
contemplând vara
și talpa sărutată
în singurătatea plajei.

Mai ieri era singurătate

aglomerația,
îmbrățișare continuă de buze,
mâini și ochi,
se agită
în miriapozi umani,
viermi cu sufletele
păcătuind a iubire.

sărutăm pavajele
cu tălpile îmbinate,
ne contopim în ritmuri
de claxoane, frâne
ori lumini.

iubito, aștept să ningă,
să mi se aglomereze pe ochi
șoaptele tale
cernite prin vin fiert.

metroul ne leagănă pe toți,
ne îndrăgostește între șine
și varsă peste noi
aglomerații de sentimente
cunoscute de mine,
uitate prin mine.

se-ntâmplă să agonizăm
cerșind de la singurătate
o inimă înghesuită
între pereții coastelor
din ochi.

Friday I'm in love

m-am înecat de atâtea ori
în marea cu brațe
și sărutări
încât
atunci când te văd
respir adânc,
poate rămân cu oxigen
în plămâni
la întâlnirea cu Dumnezeu.

parcul acesta e doar al nostru,
ne sărutăm zgomotos,
cu indiferența îndrăgostiților
făcând jogging
pe muzică de Mozart.

nu m-am gândit niciodată
să alerg prin ploaie
până în centrul inimii,
deși am auzit de atâtea ori
cât de bine e la pieptul tău.

mâine e o nouă zi,
rulez în playlist
friday I'm în love
și jur
pe Dumnezei, sfinți, biserici
că o să îți spăl eu
sânii, buzele, gleznele
și gâtul
cu șoapte
de noapte bună!

Inimă provincială

sunt din provincie,
mi-am închiriat inima
la tine în palton,
poate te înduri
să îi acorzi două-trei sentimente,
măcar până începe să bată iarăși.

nu vezi?
deja i-am făcut bagajul,
arterele îi îngheață pe peron
și tu,
tu aștepți alte trenuri.

sunt din provincie
contează?
înainte era cu buletin de București
dar acum, acum poți să ai lumea.

până la urmă,
inimă mea rămâne nebătută,
virgină și bătrână
precum femeia călcată
de mașina iubirii.

ție îți pasă
sau te prefaci
că ai nevoie de sentimente noi?

Metamorfoza răstignirii

pentru C.A.G


iau inima în palme
și o înjunghii
cu sentimente,
manifestări ale ochilor
buzelor
sau ale noastre.

mereu,
creez ceasuri cu sânge
pe peretele oranj
și număr secundele,
teama omului
condamnat la ne-iubire.

prin ochii mei,
strivesc oceanul de sărutări,
mușc dorul
din colțul de mâine
al nemuririi.

unde ești, cu tot cu îngerii tăi?
mi-ai răstignit sufletul
invers,
în vers,
în strofă,
în poezie!

Sinucidere eșuată

Sunetele ciudate
ale copilului din mine
răzbat absolut
până în dreptul inimii
cerând copilăria înapoi.

Revoltat, încep să creionez abstract
pe venele mâinii stângi
seringi și lame tocite
plimbându-se tulburător
într-un număr de echilibristică
deasupra defileului din palmă.

Sinuciderea nu-i moarte, iubita mea inimă
și nici nu mor,
nici nu mori.
De iubire, o să bați într-una,
clopot uitat în satul gol
chemând credincioșii
la slujbă de duminică.

Mă închin
și mă trezesc
din patul asta
mirosind a copilărie
și sânge uscat.

Dă, Doamne,
iubire,
pentru a mări numărul
de îngeri
din noi!

Explicație goală

Și cine ești tu
de mă interoghezi mereu
cu privire la sufletul mort,
îngropat printre tendoane
și vene tăiate
cu lama ruginită
a privirii?

Mereu mă însoțești,
perdea de colb
repezită în urma paltonului
rupt prin dreptul inimii,
fluturând a gol.

Parcă ieri
îmi cereai socoteala
pașilor din dreptul porții,
absente scârțâituri
de iluzii
și parfum.

Crezi că mă aduci înapoi
cu sunete de trâmbiță
și viermi?

Nu, pământule!
M-am născut
că să nu mor
ducându-mi crucea
la groapă!

Porți îmbătate

Și câteodată
aș sfărâma piatra cu ochii
pentru a găsi aurul
din șoaptele tale,
romanțe incurabile
din trecutul alb.

Alteori,
mi-aș sacrifica un deget,
prelungire a inimii,
caznă înfiorată de smoală,
ochi al simțului tactil.

Și te caut mereu
ciobind sticlă după sticlă,
scoțând pahare
și spargandu-le cu haz,
cu ură,
cu iubire.

Iar tu,
tu nu mai vii,
îți porți pantofii
spre porți banale,
iubiri de-o vară
sau de-o viață.

Peisaj cu moartea pe umeri

A amuțit lumea,
o mamă își ceartă copiii
și le strigă nesimțirea
pe străzile
încoronate cu frunze
de 24 de carate.

Câinii schelălăie ciudat,
își strigă lupii
să vină la gunoaie
și miroase de undeva
a suflet prăjit,
se lasă Secul
iar noi ne certăm pe păcate.

În alte părți,
un claxon de tir
se răsfrânge peste spinări
mâini
și cranii ciobite,
o ambulanță aleargă
sau doar mi se pare.

Cucuveaua de pe umăr
mă anunță la timp
că e secunda de suspans
a filmului turnat
în clipe
și dor.

Prințesa din tutun

Nina Simone - My Bady Just Cares For You

Asculta mai multe audio diverse


Mâna ei,
abur sistematic
de plăceri
provocatoare de infarct,
se rotește grijulie,
cu toată puterea de atracție
primită de la Anna Karenina.

Nu se poate așeza,
ascultă Nina Simone
cu ochii închiși
și plânge la fiecare petrecere
până când ochii
îi respiră durere.

Mai mereu,
trebuie să o car în spate
până la cel mai apropiat spital
specializat
în operații de extracție
a sentimentelor
și rămân cu ea două
maxim trei zile,
asta până când
ne ciripim plecarea
prin sărutări tandre
și pantofii lipiți
de tavan.

Cu alte priviri,
iubita mea are darul
de a rămâne plecată mereu,
mai ales în week-end-uri
și mai ales în țări exotice.

Poate mâine
primesc o vedere
din Turcia
respirând tutun
și soare!

Scrisoare de la A la B

Iubito,
am fost azi la curs,
plictiseală mare, am dezbătut
despre istoria istoriei
și ne-am certat
cu toții
pe fosilele de pantofi.

În rest,
în pauze am mers să mănânc
un covrig,
e sărăcie, am bani
doar să ajung la tine
și să te sărut.

După,
ne-am îndreptat,
roboți îndoctrinați,
spre barul de peste drum
plin cu vin fiert
și glume deocheate.

Iubito,
îmi pare rău,
dar azi am învățat
să decad precum îngerii

Popa Radu - Andrei

~auto-pastișă~

în fiecarezi
îl apucă memoria
cu mâneca roasă
de șoareci
cică tăie colțurile de la poze
cât de necioplit să fii
să spui așa ceva?
parcă îl și văd
atârnând deasupra mesei
având căștile adâncite
în urechile-i de elf
și se chinuie cu foarfeca
să își zdrobească amintirile
despre iubita lui
sau ce muza dracu' o mai fii
că dacă nu m-am săturat
să îi citesc suferința
prin aceleași cuvinte
fără farmec
de parcă are încrustat în creier
aceeași imagine
cu el plângând

Căști

Căștile se află în sertar,
vezi că sunt colorate cu bleu,
au pete de sânge,
urechile îmi curg a sunet
și șoapte pierdute
în întunericul
din becul spart.

Altădată,
credeam că bătăile inimii mele
rezonează pe scoarța terestră
în tropot de elefanți
dar acum, abia pulsează
nebuloasa din galaxia
distrusă
sub coastele tale.

Păcat că oamenii
își trăiesc viața
în căutarea viselor,
privind aiurea pe geam,
ascultând îndemnuri zbuciumate
prin căștile colorate cu bleu,
șoptind a sânge,
pătate cu sunet.

Blamare

Îmi crestez versuri alambicate
în jurul genelor,
gâtului
și stomacului,
iar lumea mă scuipă
cu patimă
de ironie.

Mă așez crucificat
pe acoperișul de stuf
al casei albe,
creionate cu gânduri
și pocniri de degete.

Îmi e greu să cad
pe părul iubitei
născută din coasta mea,
urechile îmi sângerează
a șuierături
iar șira de scoci
purtată de nervi
se frânge constant.

Ochiul drept îmi paralizează
având aceeași culoare gri,
înnorat gâlgâit
de lacrimi.

Poate că lumea
scuipă spre mine
cu pixuri
de rugăciuni
în care trăiesc
emoții trecute
sau noi

Cinste

Vina mea e albă,
cumpărată de la florăria veche,
suflată cu praf
și timp pierdut între secunde.

Vina mea
își strânge petalele
în fiecare noapte pierdută
printre amintirile încă vii
colcăind a speranță inutilă,
sunet de clopot mort
în turla bisericii.

Petrec fiecare imagine
până la ușă apartamentului,
îi dau bani să-mi cumpere
vin roșu
și vină.

Dacă tot sunt condamnat
la memorii abstracte
să închin și creierului
o amețeală dulce-acrișoară.

Virtual

Bowling 4 Soup - Punk Rock 101

Asculta mai multe audio diverse




Mai bine tăceai dracului
din degete, iubito!
Curg tastele din monitor
și jelesc emoticoanele.

A venit vremea să dau sign out
din orice sentiment
vărsat în bloguri, chat-uri
sau alte html-uri.

Laptopul hârâie mereu
aceleași sunete de navă stricată
și netul e un râu prea strâmt,
marea e departe
și buzz-ul din goarnă
nu ajunge la țărm.

Mai bine tăceai dracului
din degete, iubito,
căci acum,
tot facebook-ul e în doliu
și dislike.

Scârțâit de șoapte

Îmi place cum mușcă frigul din mine. Din sufletul meu deparazitat, oasele îți strigă numele, folosind aceleași cuvinte perfecte, sculptate deasupra ventriculului stâng. Mă mir mereu de faptul că iubesc urâtul, cu aceeași teamă, același rânjet, aceeași mâhnire. Îmi trag toată seva din cerul întunecat, zbor al îngerilor decăzuți, spânzurați cu lacrimi și vânt.
Până la urmă, cana fierbinte cu cafea își face iar efectul, aducând aceleași deziluzii în triunghiul pleoapelor mele. Râvnesc la parfumul vag, întâlnit în locuri banale, ciudat de frumoase, de parcă simplitatea lor însemna totul. Nu am mai ascultat demult sunetul ploii pe muzică de Chopin, dar inima mea privește spre lună. Îmi sorb energia crezând în imposibil și, rând pe rând, toată ura mea se dezmembrează în busturi de cheaguri însângerate.
Pe masa plină cu pastile și seringi, vaza cu flori ofilite se topește în sunetele pianului dezacordat. Parcă mai acum un an, toamna se dichisea cu planuri fantasmagorice, agonisite sub brațele de șerpoaică bătrână, fumând aromă de gutui și struguri. Astăzi, ea mi-a lăsat niște flori arse, ciocniri din lupta cu moartea ce s-a dat în mine.
Renunț la drogurile vitale sufletului meu, pozele cu noi doi și alte sărutări în miez de ploaie. Renunț și la speranța de a mai trăi, căci scopul meu a ars în păsări Phoenix, albastre și albe, cu gâtul lung și rupt, mingi pline de sânge sfânt. Dar mă gândesc că mâine începe o altă secundă a universului ciobit, loc colorat în draci cu aripi albe.
Credeam că pianul ăsta m-a lovit în sunet, rezonând cu sufletul, dar nu, el se schimbă, se deformează în chitări, voci, tobe, nonșalante variații de tempo, de note înfigând în piept cuțite de argint, palme nevăzute.
Trezește-te, trezește-te și mergi spre un nou apus, căci viață ta se rotește în triluri de note minore. Trezește-te omule și înfige-ți în suflet otrava cu melodia voastră.

Și acum, plângi!

Tembelul

Tembelul,
suit pe scara bibliotecii de partid,
cazu cu fundul
in asfaltul de ingeri morti,
versuri alambicate
in propriul lor suflet.

De durerea pricinuita in dos,
jura sa inchida poetii,
sa le stoarca imaginatia,
aibe Dumnezeu mila
prin Sfantul Duh.

Reincarnat de viziunile utopice,
bantuie sa-si cloneze adeptii
pana cand puii iesiti
din stihuri
sunt cadavre putrezite,
duhnind a urat.

Dar tu, tembel poet,
nu te-ai gandit
ca abia dupa moarte
ai sa fii comparat
cu alti bufoni
si nu cu Eminescu?

Plateste scara rupta
si incearca
sa-ti vezi lungul
picioarelor!

Închis

guns n`roses - since i don't have you

Asculta mai multe audio diverse




Se depune în mine
scoarța de trup cald,
pereche mirosind a scorțișoară
și dragoste.

Prin ochii mei,
femeia de lângă
își spală sânii
și fumează foițe
din bătăile inimii.

Credeam că nimeni nu-mi cere
cămășile albe,
de ceremonie,
pentru a-și desfăta pielea
pe balcon.

Și uneori,
răzbat prin mine
amintiri
din ce-a de-a 7-a dragoste,
guturai plăcut,
suflat cu șoapte.

Noapte bună,
închid peste zi
spălătoria de păcate
cu progam prelungit.

Metrou

Nu am crezut niciodată
că voi muri în metroul alb,
moțăind la alte ființe,
gândindu-mă la ea.

Se cască în mine lumina
de bun venit în Rai,
clară și iute
de parcă îngerii se joacă
la lumânări.

Caut esența vieții,
dar ea e ascunsă în inima grea,
de plumb,
a suferinței albe.

Și mor iarăși,
răstignit pe scaunul de metrou,
călătorie caldă
spre departe.

Moțăind în rămășițe

Coldplay - Every Teardrop Is A Waterfall (Official)

Asculta mai multe audio pop

Se cască între noi,

dureri, iubito,

precum cometele

nasc noi planete,

albe și reci,

dinți sublimi

mușcând din măr.

Noaptea, icoana chipului tău

începe să vibreze

în cuvinte arse,

zguduiri furibunde

ale ochilor mei.

Nu te mai simt

în aceleași măruntaie,

clopot protejat fonic

de umbră cerului bombat,

ființă reverbând

a șipot de dulceață.

Sângele meu, abur de scânteie

se-ncheagă sub inimă

spre groază plămânilor

și a creierului.

Adio!

Poemul târfei de langa tine

Vangelis - Conquest Of Paradise

Asculta mai multe audio ambientala

Nu s-a străduit niciodată

să alunge viața

din mormântul inimii,

trăind perfect

între portofele

și lucruri scumpe.

Suferă abrupt, de parcă

săracul cer e vinovat

de singurătatea impusă,

stridentă ca un ac

înțepat în vene.

Crede că știe

să iubească normal,

având vise,

scăpări din rutină ei

de târfă.

Dar muncește cu greu,

la greu, sub greu,

iar în zilele de miercuri

și cele de vineri

ține postul sfânt,

împreunând palmele

pentru a scăpa

de ultimul blestem,

sufletul de curvă

al Evei.

Cafea

Hinder - Lips Of An Angel

Asculta mai multe audio diverse

Câteodată,

îmi mor toate sentimentele,

mai ales când beau cafeaua

sau mestec pâinea cu gem

de nuci.

Poate de aceea,

am început să sorb

cafeaua de dimineață

în picături

înghițite la secunde fixe.

Parcă și văd

cum o să scrie pe crucea mea

de proaspăt mort:

"Decedat din cauza

dependenței de a-și picura

sufletul

până la masa de prânz".

Lasă,

am înțeles că în Rai

îngerii au cumpărat

un tonomat de iubire.

Revenire

Storm Clouds by mateisidon

Coboară sentimentele

în bezna din beci

și acolo

luminează scurt,

cât să vadă treptele,

bucăți de cruce ciuntită.

Mă refugiez în aceleași melodii

cu un singur mesaj

răsunând în urechea dreaptă,

picurând alte lacrimi

din urechea galbenă și rece.

Prevăd zile de întuneric

și nopți albe

în beciul mirosind

a damigene abia umplute

ori cartofi dulci.

Chem șoarecii

să ronțăie împreună

pelicula gri

pe care e notată

viața mea.

Mă decid

să-mi înfig în vene

adrenalina unei noi toamne

și redevin iarăși

dependent de același parfum

al înfrângerii.

Refuz

Takedake And Neptune - Japanese Roots

Asculta mai multe audio diverse

Benzinăria din colț

are reduceri de week-end

la orice produs stupid,

învelit în vene

și mușchi cardiaci.

Iau sacoșa

și mă reped până acolo

sperând să prind

alte sentimente,

inimi ciopârțite.

Nu vreau să cred

că voi fi iarăși singurul om

fără pereche

și ajung, plouat,

în dreptul ușii

încuiate cu săruturi.

Nu deschide nimeni

spre alt Rai,

unul pe care să îl trăiesc,

palpabil

și dulce

precum coapsele fierbinți,

vechi de un secol

sau o toamnă!

Resemnat,

salut paznicul fericit în Iadul lui

și urc scările

să mă rog de Dumnezeu

la o clepsidră

cu timpul dat înapoi.

Sau măcar la o sacoșă

cu alte sentimente,

inimi ciopârțite.

Pentru mâine

Slash - Starlight

Asculta mai multe audio diverse

Rup sistemul nopților goale

prin sticle de vin roșu,

buze uitate de dor

și sărut.

Prin cămașa mea de gânduri

pătrunde tăișul imaginii tale,

calmă adiere de vânt stelar

cuprins între îmbrățișările toamnei.

Ochiul îmi clipește a durere

privind înfometat

paginile tăiate,

cuvinte supurând amar,

a nectar și must.

Mi-e dor să vină ziua de mâine,

banală și caldă,

având sentimentul purtat

prin mulțimea de imagini

compunând chipul tău.

Până atunci,
sărut iarăși sticlă de vin,
buze uitate de dor
și sărut.

Dedal

jimmy eat world - 23

Asculta mai multe audio diverse

Crede-mă,

am smuls ciorchinii amorului

cu aripile prinse în ceară

și unghiile ascuțite

au crestat pe nori

cuvântul Moarte.

Mi-am prăbușit visele

prin fiecare pană

colcăind a viață

și bucurie,

dozând amintirile

în zile, secunde,

cristale de timp.

Ciocul meu spart

a ținut strâns ultimul nostru sărut,

pedeapsă a toamnei,

calvar construit din părți de ploaie.

Uneori, gândul meu

rătăcește de la cerul nostru

la cerul tău,

car alegoric de emoții.

Soarele a trecut azi

peste ceara aripilor

și mă scufund

în aer

până îmi chiuie plămânii

de bucuria morții,

așteptând impactul

cu colțul întunecat

al minotaurului

din ochii tăi.

Cel mai mare păcat...

HORIA BRENCIU - SEPTEMBRIE, LUNI!

Asculta mai multe audio diverse

Îmi tresare inima! Simt iarăşi frunzele şuşotind a disperare. Arde în propriul meu chip, o făclie de abur. Deschid şi celălalt ochi şi, amorţit de patul tare, duc cana cu cafea la gură. Mi-e sete de altceva, iubito! Ah, încă nu au dispărut muştele astea idioate. Mereu mă trezesc dimineaţa cu gândul de a scrie ceva, de a rupe măcar un creion, de a mototoli o hârtie. Şi în acelaşi timp, muştele vin şi îmi zumzăie ideile, trăgând fiecare de un colţ, strecurându-le prin urechi. Câteodată, mă prind disperat, cu ochii creierului, de colţul rămas liber şi trag, muşc, încerc să îmi iau înapoi visul nescris. Îl rup de la mijloc şi văd visul mutilat, scăldându-se în propriul sânge, ca un cadavru ucis la Auschwitz.
De parcă ar mai avea vreo importanţă, mă retrag pe turnul de hârtie cerată şi meditez, privind într-una acelaşi apus, având aceleaşi culori, trăind acelaşi aer. Îmi bubuie plămânii încercând să rămân nemişcat, susţinut doar de vârful picioarelor năclăioase şi înfundate.
Credeam că am scăpat de abisul ăsta negru, în care mă afund, în care mi se afundă coapsele, stomacul, plămânii, inima şi creierul. Simt cum fiecare strop de toamnă smulsă din braţul tău plin cu frunze îmi intră pe nări, gură şi ochi până explodează şi ultimul strop de demnitate. Găseam mereu câte o bucată însângerată de gând ascuns, zumzăit de muştele astea oribile. Şi de fiecare dată mă agăţăm cu dinţii de el, încercam să scuip abisul, să mă târăsc greoi pe restul de cadavre biciuite sub tălpi. Speram să te descopăr, aceeaşi tu, îmbrăcată în voaluri de vânt şi pietre ruginite, încărcată cu aceleaşi buze, mâini şi priviri adormite, crezând că mă voi salva.
Toamna asta îşi cere dreptul la porţia de suflet smuls din propriu-mi suflet. Privesc în cana de cafea neagră şi plină de zaţ, nisip mişcător ce mi-a aromat gura şi trupul. Geamul e mai închis la culoare azi şi nu ştiu de ce, dar cad, precum Turnul Babel, mă răstorn spre acelaşi abis aromat din cană.Parcă mai ieri şuiera vântul a ritm de val topit în deschiderea scoicilor, iar azi, azi care e cea mai importantă zi, vântul şopteşte acelaşi nume, repetat, povară purtată în spatele cocostârcilor ce-şi iau zborul.
Nu cer nimănui sentimente, priviri sau mângâieri. Golgota mea se răstoarnă, dispare învăluită în negru şi o caut tot mereu, strigând spre alte icoane aurite, spre alte bucăţi de bazalt şi sfincşi. Îmi comprim visele, le ascund în inimă, mototolite şi pline cu apa din transpiraţia muşchiului cardiac ce bate mai tare şi mai tare cu fiecare scufundare în haosul ciudat creat în jurul meu. Mâinile mele fac studiul a mii şi mii de oameni, toţi îşi ordonează gândurile după mişcarea palmelor şi toţi se sinucid din cauza lor. Îi am la detegul mic pe toţi, dar nu ăsta e ţelul meu, nu, eu caut altceva, cruci şi mântuire, caut înţelegerea tacită din priviri, caut Albul.
Septembrie îşi duce în continuare coşul cu struguri şi suflete ciobite şi eu n-am cum să-l opresc, nici să strig nu mai pot căci mâna ta îmi acoperă gura într-un sărut amărui, imaginar. Cana de cafea e tot acolo, geamul e murdar şi muştele roiesc în jurul gândurilor mele precum vulturii. Poate ar fi mai bine să las ideile, cadavre ale sentimentelor, să zboare înspre altceva, altcineva, altundeva. Abisul negru e trecut, aspru şi tăios precum cuvintele de adio, înjurături secrete. Ce rost are scufundarea asta continuă când totul se reduce la un singur amănunt?
Ei mă cred nebun, mi-au legat mâinile de picioare, dar încă pot să gândesc. Da, eram nebun dacă iubeam, dar răzbunarea e dulce. Are gustul pur de otravă şi petalele de trandafir ştiu să se ferească de ea. Ei bine, spinii nu. Spinii îşi află sfârşitul aterizând zdrobiţi pe fruntea înfierbântată de sângele meu smuls şi rămân acolo până când albul îşi cere victoria asupra abisului. Golgota mea e găsită în cuţite, în funii şi dor. În ură. Cel mai mare păcat, iubirea.

Testament

DIO - The Last In Line

Asculta mai multe audio diverse

Până mai ieri,

toate visele mele

erau legate

de mâneca stânga a imaginaţiei.

Dar azi,

tolba cu imagini desprinse

din caroiaje cu flori

şi sânge

s-a metamorfozat în poezie

lăsată în urma mea

precum un testament

al dorinţelor

neîndeplinite

în realitatea surdă.

Şi uneori,

poezia răcneşte

de pe buza gropii comune

în care am fost aruncat

la anonimicitatea tinerilor

ascultaţi doar când îmbătrânesc.

Altfel

Def Leppard - Love Bites

Asculta mai multe audio diverse

De la un timp

visez raci gri,

gheare de vultur sfâşie spatele

presărat cu lacrimi albe,

smulse din cosciug.

Mă ia cu friguri,

delir fără sfârşit

sau început

şi îmi acopăr ochii

cu fâşiile îmbibate

în carne, piele

ori mirodenii egiptene.

Racul gri

săgetează aripile îngerilor

scăldate în braţele mele

şi cad,

ameţitor,

din vârful lumii,

ochii tăi.

Parcă aud

şuieratul lebedelor

în zborul lor

către sânii Africii,

lapte şi miere,

leagăn al vieţii

şi mă lovesc

de văile pietruite

în ritmul sfâşierii spatelui.

Oare moartea mea

îmi trezeşte nevoia primară

de a omorî

raci gri,

gheare de vultur oţelite ?

Chinezării

Guns n roses Chinese Democracy

Asculta mai multe audio rock

Pielea mea simte!

Pielea mea e strânsă

în bucăţi de plastic,

fibre acoperitoare de goliciune,

haine orientale.

Ne îndreptăm spre chinaizare,

globalizare asiatică,

plină cu orez

şi alte lucruri folositoare.

Otrăvim sufletul

cu-acest "Made in China"

ce se revarsă peste noi

asemenea fluviului Yangtze.

Mă ridic din pat

şi-mi bag picioarele

în papucii pufoşi de lână

ai bunicului.

Cafeaua are un alt gust

încălţat

"Made in România".

Zburături

The Christians - Words

Asculta mai multe audio diverse

Ţi se scurg ochii, iubito

în cristale de sare marină,

reminiscenţe ale peştilor primitivi

ciopârţiţi de valurile polare

ale certurilor dintre noi doi.

Împiedicate, buzele tale se răsfrâng,

încolăcindu-mi gâtul

în sărutări multiple,

din scară pară în scară împară,

până ajung la bărbia

grafitată cu juliturile unghiilor.

Mă urăşti, nu-i aşa?

Mărturiseşte-mi ura

în palmele micuţe,

aplicate peste obrazul meu neras,

ascuţit şi astmatic.

Şi acceptă-mi regretul

de a nu fi renunţat la tine

atunci când trebuia,

una dintre singurele mele amăgiri,

o altă filă scrisă.

Ţi se scurg ochii, iubito,

în versuri zburate din mine!

Pe front

Mika - Grace Kelly

Asculta mai multe audio diverse

Tifonul de sentimente

îmi acoperă ochii

cu lacrimi.

Schijele inimii sparte

la impactul cu coastele mele

mi-au rănit încheietura

mâinii stângi

şi au împodobit

cu cicatrici perpendiculare

venele moi, turnate

în canale pline cu şobolani.

O parte din gloanţele buzelor tale

înmuiate în vitriol

s-au înfipt adânc,

până în măduva retinei

şi au orbit

lumina stelelor din iris.

Pe piept,

atârnă în vântul de spital

Crucea de Fier

din primul război.

Al nostru!

Pescuit

Mark Knopfler - Border Reiver

Asculta mai multe audio diverse

Şuier în lacrimi de nori

cuvinte fără rost,

obscure şi obsedante,

până îmi rod unghiile

cu dinţii sparţi.

Mă ascund sub pături cu poze,

imagini ale trecutului recent format,

şi îmi agăţ inima

în cârligele undiţei.

Dorm scoicile, valurile

şi algele prinse de sânii tăi,

iar eu calc pe nisip

de parcă aş călca pe sufletul

unui deţinut.

Luna moţăie sub clar de stele

şi eu arunc cu bucăţi de inimă

în peştii colţuroşi,

plăţi ale trecutului

format de idei.

Undiţa vibrează sonor,

ascunzând rosul unghiilor

în aşteptarea de a-mi culege

viitorul.

Maci

TUDOR GHEORGHE

Asculta mai multe audio diverse

Mi s-a întipărit în minte

parfumul de sare

învârtit sub sâni

şi valuri.

Mi-e somn, iubito!

Până mâine dimineaţă

lasă-mă aici,

în lanul cu maci,

cu mine,

cu tine,

cu mâini

încleştate.

Închid ochii

cu imaginile agăţate

în mânerul pleoapei

şi dizolv imaginea cu tine

prin petale smulse,

rupte,

tăiate.

Răzbun sufletul

ucigând suflete,

arzând inimi,

mâncând cenuşa amintirilor

pierdută în lanul

cu maci.

Pereche

FARA ZAHAR - LUGU , LUGU [ORIGINALA]

Asculta mai multe audio diverse

Intestinul subţire al omului gros

e obişnuit cu mâncăruri alese,

alcătuite din tatuaje cu scoici,

felinare de fazan

sau literatură bună.

Omul gros

cară cu roaba

pe amicul sau

prin rafturi întregi cu mâncare

şi critică literară

pentru a ne arăta

populaţia de gurmanzi.

Intestinul subţire

îşi lăuda mentorul

cu volume publicate

prin ghiorţăituri specifice,

asortate cu frunze de laur.

Perechea asta

îşi are menirea

să secătuiască creierele

de orice imaginaţie

ieşită din comun,

pentru a ne direcţiona

spre idei comune,

comuniste,

absurde,

oarbe,

mute.

Claritate

Vama Veche - Zmeul

Asculta mai multe audio diverse

M-am pierdut pe coaste de nisip

ornate cu scoici şi albatroşi gigantici,

fiinţe existenţiale pentru inima mea.

Algele m-au învelit,

încălzind bucata de suflet

netopită de soare şi aer sărat,

de ochi sau buze doritoare.

Mă prezint în fiecare noapte

pe malul valurilor,

sperând să mă transform

în piesele sticloase

ale nisipului

lipite de sânii

şi faţa ta.

Mi-e dor de ce putea să fie

sau de ce va fi,

nici eu nu sunt sigur.

E clar! Mi-e dor ...

Pastelat

Lullaby for a Stormy Night - Lullaby for a Stormy Night

Asculta mai multe audio diverse

Răsărit,

culoare de coapsă feminină,

zid al plângerii către cocori,

lume nouă şi banală,

îngroapă soarele

în pături de abanos târziu.

Sunetul de dimineaţă,

Clinchet subtil de paşi,

sâni şi sărutări,

se sparge în raze de bulgăre luminos,

catedrală a oamenilor.

Peste câmpurile cu galben

pictează cu buzele

dureri terminale, în variaţii violet

şi scutură roua frunzelor

cumpărate pentru urechea iubitei.

Mâine

îmi reiau locul din tren,

privind cu acelaşi freamăt

buzele şi culoarea ta

de coapsă femeiască.

Tatuaj spaţial

Guns N' Roses - Estranged

Asculta mai multe audio diverse

Tatuajul cu delfini

prinde viaţă pe spatele tău

şi se unduieşte

în marea de nervi

situaţi de-a lungul coastelor tale.

Plescăitori,

navighează până în dreptul buzelor

şi încep să ţipe dureros

în apele de sânge mocnit,

îngheţat prin nesărutaţi milerane.

Ochii tăi, iazuri opace

devin planete populate

cu delfinii sonori,

rupţi din tuşul albastru

al creionului.

Îţi aşezi o mână pe spate,

puntea de legătură

cu oceanul buzelor mele,

aşteptând că alţi delfini

să traverseze,

spaţial, distanţa dintre noi

şi să se scalde

în imensitatea buzelor tale.

Renegatul

Bon Jovi - We weren't born to Follow

Asculta mai multe audio diverse

Aş suporta nepăsarea oamenilor, de toate naţiile şi de toate visele. Refuz să cred însă că sunt un renegat. Că visele mele sunt doar ale mele, că ceea ce simt, simt doar eu şi nimeni altcineva. Că sunt doar un simplu pustnic, un om care orice ar face e lăsat deoparte. Strigătul acesta e mai mult o şoaptă. Nu se mai leagă nimeni şi nimic de mine. Chitara zace în colţul proaspăt zgâriat cu unghia. Are o voce ruptă şi gâtul strâmb. Îmi e lene să o acordez şi o mai îmbrăţişez fugitiv, sperând că se ordonează singură.

Până la urmă, voi toţi, dar absolut toţi, aveţi dreptate. Nu sunt nici Făt-Frumos, nici Nastratin Hogea sau cineva cunoscut ca să vă intereseze ce fac, cum fac, când fac sau de ce fac ceea ce fac. Îmi e milă de prietenii mei (asta dacă am prieteni). Sunt nevoiţi să mă suporte, să-mi suporte aberaţiile sau ideile măreţe din mintea mea.

Ştiţi ce? E dreptul vostru să mă renegaţi. Sunt un rebut în ochii voştri, doar un experiment ciudat, tratat cu reacţii atomico-nuclearo-prosteşti.

Din ochiul meu stâng curge lacrima pentru trecutul, prezentul transformat în secunda de dinainte. Ochiul drept pâlpâie a cunoaşteri mistice, legate de noi, de voi, de toţi. De bucata de pământ săpată cu unghiile, de bucata de cer spre care visăm.

E drept, sunt un experiment. Dar experimentul cui? Nu cumva al dumneavoastră? Al copiilor, strănepoţilor care acum ne sunt bunici şi străbunici?

Voi singuri m-aţi creat pe mine, cel pe care îl renegaţi, cel pe care îl scuipaţi sau pe care vă ştergeţi picioarele. Vă credeţi Iisuşi, Dumnezei ai propriei voastre lumi. Nu vă acuz pentru asta, dimpotrivă. Omul e cel care alege. Dar mai mereu, alege pentru altcineva. Pe mine m-aţi ales drept renegat.

Anunt!

Pentru cei care mai doresc sa citeasca o proza, ii anunt ca maine seara o voi posta.

In alta ordine de idei, am ajuns la a 120-a poezie postata pe blog, deci....hip hip...ura!

Ne "scriem" maine seara. Pana atunci, toate bune, have phun!

Mărăcine

Scorpions - Drive

Asculta mai multe audio diverse

Mărăcinele înfipt adânc

în inima bătăilor mele

de aripi drăceşti

îşi soarbe ultimele clipe

ale copilăriei.

Spinii i se răresc

muşcând din carnea buzelor

împărţită suprem

din doi în două.

Abstract, mărăcinele cantonat

în dreptul ventriculului stâng

îşi cere dreptul la organismul meu

bubos şi slab,

personaj secundar al vieţii,

caracter fără importanţă.

Paradoxal,

ochii mei nu mai simt durerea,

descoperind în schimb

Împărtăşanie

Gheorghe Zamfir O mio babbino caro

Asculta mai multe audio diverse

Prin gările antice

au năpădit buruieni

şi cozi de şerpi

cu ochii în inimi.

Gările numărate

până la găsirea mea

sunt gravide,

plămădind copii fără urechi,

fără nervi sau ochi.

Sunt orb, surd şi nu simt,

paralizat prin naştere

şi-mi port sâmbetele, lunile, marţile

ori joile

gol şi răstignit.

Miercurea, vinerea,

dar mai ales duminica,

îmi scot la plimbare

masca de sfânt

până ajung ca papa de la Roma.

Mai am trei gări

şi o să devin nemuritor,

satanic, rece,

iar masca

o voi arunca

în toaletele ecologice

din suflet.

Voi juca table cu Dumnezeu,

ne vom amuza de proşti

până ni se vor cresta ochii,

limbile şi inimile,

explodând în ploi

cu sânge şi carne,

cu vin şi pâine!