liniștea

uneori
prin piept mi se înspăimântă fricile precum un cârd de păsări
în cuibul inimii se sparg valurile
și din toate sunetele
caut aceeași calmitate a toamnei căzute într-o joi la ora 13
când frunzele tăiau bucăți mari de cer
iar ceața se prelingea ca o cerneală prin oraș

printre gene privesc întreaga lume
în piept păsările au adormit privind spre orizont
caut să cern chemările lor lângă paharul ciobit
stau aici pur și simplu
mereu suspendat între chitara spartă și ușa crăpată de pisica tărcată
afară a început primavara
sunetele se decantează ca un vin roșu de purcari
cheile se rotesc în sensuri enorme de ceas
iar timpul se scurge prin venele flămânde
precum un șuvoi de apă înghițit de pământul bărăganului

uneori
iarna îmi scot degetele din mănuși
prin căuşul format strecor vântul până sunetele învie sub zăpadă
îmi urmăresc aburii făcând rotocoale și mișcări de circ
mi-am îndesat jumătate de viață în anul ăsta haotic
îmi opresc respirația până ce păsările din piept încep să zgârie
iau foile lăsate în același loc din martie
cerneala orașului mi se adună în creier
mă spăl de gri și caut cuvintele pierdute

uneori
o pauză își cere dreptul la liniștea de dinaintea unui nou început