știu că toamna se întorc visele

 ~jurnalul unui epileptic~ 
 
 
 știu că visasem cu tine fiecare val din mare
 picăturile se izbeau de noi
 le simțeam în piele
 fire contorsionate și reci
 mă-mbratisai cu toate degetele
 toate furtunile se abăteau peste nori
 jurasei să aperi iluziile marcate cu sânge
 plajele miroseau a scoici putrezite
 în talpă rămăsese prins nisipul ud
 se hrăneau coșmarurile
 începuseră să-ți devoreze gambele
 coapsele jumătate din tricou
 erai neagră
 mai neagră decât fiecare val spart de pietre
 eu deja plângeam
 
 am clipit cât pentru o vară
 peste noi s-a lăsat nisipul ca o pătură caldă
 îmi șuierau urechile a vânt
 tăcerea ta lovea în suflete
 rămăsese o singură bătaie de inimă
 ascunsă pe sub stâncile gri
 în față norii deveneau convulsii interminabile
 îmi tremurau mâinile și te căutăm după parfum
 priveam ploaia așteptată
 tuna peste mare
 marea mugea
 venea călare pe munți sărați
 am închis cartea
 foile rămân negre
 
 m-am învelit cu primele frunze
 oasele scârțâiau
 am încercat să mă mișc fără zgomot
 tot sângele meu era la olimpiadă
 mușchii au refuzat durerea
 priveam bucata de apă și în minte
 apăreai îmbrăcată cu pielea mea
 fiecare nerv se scălda în halucinații
 aveam în palmă scrijelit
 acum e deja mâine
 mai e puțin până la toamnă.

să vezi lumea printr-un ciob întreg

  confesiunile unui psiholog
 
 câteodată
 visez că am unghii și artere uriașe
 privesc icoanele distruse
 unele au mii de ani vechime
 eu mă simt precum un singur diavol
 cu sângele revărsat peste dinții tociți
 de la rosul lemnului
 sicriele au început să nu mai aibe găuri
 mai demult stăteam călare pe cruci
 priveam văduvele de război
 bătrânii copii bărbații
 plecau plânși și negri
 lăsau în urmă lor pământul zgârcit
 cu propriul lor pământ
 începeam să mă bucur cu fiecare pas
 săream din inri în inri
 până ajungeam la fața descompusă
 de frig și moarte
 rămâneam acolo cu orele
 zilele lunile
 priveam fiecare vierme cum își face cuib
 începutul unei noi vieți
 primul fir de iarbă ajuns la lumină
 atunci plecam
 
 mă-mbatam cu oamenii
 ei nu mă cunoșteau și priveau rușinați
 îi observam prin carne
 vedeam fiecare coastă cum se unduiește
 precum o mare plină cu oase
 scuipate de rechini
 după micul dejun
 oricare dintre ei era în stare să îmi spună
 începutul vieții de la sfârșit
 am adunat în mine atâtea sentimente costumate
 ca la o petrecere de anul nou
 în care sunt ultimul invitat sub vâsc
 abandonez fiecare suflet
 pun o oglindă în fața lor
 și ei continuă să vorbească
 îmi strâng straturile de piele
 și mă arunc sub copaci
 
 fiecare creangă îmi e martoră
 am jurat să nu spun minciuni
 mă lupt cu fiecare nerv din creier
 privesc în urmă la oameni
 erau singuri în interiorul lor
 cunoscuseră iubirea la suprafața căii lactee
 n-aveau nicio idee despre religie
 se închinau ca proștii
 și pe urmă înjurau de sfinți
 sau de diavoli
 
 numai eu știu câte suflete
 m-au chemat să cunosc adevărata credință
 cea a morții tăcute.

viață în viața moartă

 astăzi îmi confrunt fiecare celulă din mine
 cu ultimele amintiri
 mă chircesc în pat și las melodiile
 să îmi inunde spațiul
 rămân fără aer
 și atunci completez puzzle-uri
 cu aceleași cuvinte și aceleași trăiri
 îmi sparg măselele și le prefac în fiecare înjurătură
 moștenită din vene și oase
 până când cerul se transformă într-un loc al crimei
 dumnezeu e înjunghiat în fiecare camera a inimii
 eu râd și mă întorc pe cealaltă parte
 doar atât îmi permit
 mă simt precum un bolnav
 în ultimele respirații.

 cândva
 credeam în sfinți
 priveam fiecare pictură din biserica umplută cu fum
 tânjeam după minuni
 care nu s-au arătat niciodată
 am privit un om spânzurat
 lumina lunii era cadrul perfect pentru incantații
 am zgândărit în pielea lui
 cuvinte fără înțeles
 eram în transă și ultimii mei nervi
 m-au lăsat să plâng
 țineam în palme sângele meu.

 astăzi am rămas întins peste cearceaful rupt
 privesc în urmă și mă văd copil
 unde era dumnezeul vieții?
 poate că moartea i-a luat-o înainte
 și de atunci am rămas fixat
 pe ideea de suferință
 așa că mă întorc la frânghia lăsată goală
 mă simt precum un bolnav
 în ultimele respirații
 dinaintea altei vieți.

scrisori pentru (ne)fericirea mea

Red Hot Chili Peppers - Snow (Hey Oh)
   
 Asculta  mai multe  audio   rock


 dragă c
 refuz să îți trimit sentimentele în rânduri
 mi-am obosit fiecare nerv și mi-au plesnit venele
 tu încă ești departe
 și încă miroși a mere caramelizate
 astăzi am moțăit în patul de toamnă
 ascult fiecare piesă din zecile de momente
 petrecute cu tine
 mai desenez câte un gând cu ochii căprui
 îl împăturesc și îl ascund sub saltea
 ieri căutam crizele
 îmi umpleam capul cu fiecare poză
 în care noi priveam răsăritul.

 cum să-ți zic c
 sunt bine sănătos
 mă-ndrept spre o înmormântare ciudată
 în față se lovesc copitele
 de coastele mele înnodate cu bucăți de carne
 toți caii îmi nechează în creier
 încep să înnebunesc
 aștept iarna
 ușa e proaspăt vopsită
 cu o cruce ciobită
 cheia e agățată de frunzele bradului.

 c
 a trecut prima săptămâna de soare
 de azi simt o inimă lângă plămânul stâng
 oamenii se uită tot ciudat la mine
 dar prefer să zbier când ajung acasă
 tu m-ai fi înțeles
 dar viața e despărțită de destin
 cândva
 vom reuși să ne privim când plecăm.

 draga mea c
 e vară și căldura se așează peste mine
 precum târfele deghizate în oameni
 am fost în vizită la ultimul meu spital de nebuni
 camera mea era distrusă
 pictată în alb și fără niciun desen
 sau rând scris
 medicii de acolo mi-au spus
 că sunt un tembel.

 deci c
 ceva în mine a devenit un uniform cor de erori
 simt un glonț atingându-mi cerul gurii
 și țeava  caldă
 miroase peste tot a foc
 am mâna înfășurată în jurul unui pistol
 ultimele cuvinte îmi vâjâie în cap
 mi-ar fi greu să zic adio
 dar crede-mă
 că la revedere e prea dureros.

cine sunt eu să îți fur poveștile?

 
 nu mai mi-aduc aminte
 era dimineață sau seară
 oricum
 era o zi lăsată în memoria mea
 precum un fir din ghemul Ariadnei
 auzeam fiecare pas din mersul tău
 mai știu că ploua
 cu frunze de aur din mărul lăsat deschis
 ca un seif proaspăt jefuit
 timpul se limitase între două respirații
 la colțul blocului
 o bătrână privea pofticioasă
 la bucata de covrig mușcată de o pisică.
 
 clipeam în neștire
 pe spate simțeam dungi umede
 lăsam fiecare nerv din mine să se închine
 rugăciunea cea de pe urmă
 uram un bun-venit femeii cu glugă
 și buze putrezite
 îmi înșfăca ultima rămășiță de suflet
 priveam în gol
 iar golul începuse să se lumineze
 cu întuneric brăzdat de râsete diavolești.
 
 pe un perete am recunoscut masca
 purtată de tatăl meu
 erau acolo săbii armuri și buzdugane ruginite
 în sângele meu clocotea durerea
 mă înghionteau sunetele clopotului din sat
 aveam fiecare coastă spartă în trei locuri
 bocete ale mamei
 și norii se închideau ca un capac de sicriu
 peste lume.
 
 dar eu
 eu mi-am prevăzut moartea
 mai stăteam câteodată la povești
 până seară târziu
 și-acum
 se răzbună pentru basmele furate
 am plagiat moartea și viața
 le-am încurcat
 trăiesc sau mor sau trăiesc sau mor
 ruleta rusească e inacceptabilă
 prefer totuși
 un sicriu cu spini.

11. Așa să ne ajute Dumnezeu

 
 soarele crispat
 în imperfecțiune
 mirosim vechiul

9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotrivă aproapelui tău.

 
 și cine spunea să lansăm
 lampioanele în cea mai lungă noapte din an
 tu alergai cu părul învârtit
 în fuiorul vântului
 îți murdăreai tricoul
 lăsai sufletul nespălat două-trei zile
 se umplea de praf mincinos
 eu încercam să îl curăț
 mâncăm toate merele din coș
 sperăm la învierea învierii
 o coastă albă începuse să-mi crească
 în loc de crucea cu păcatul strămoșesc.
 
 între noi
 se despărțeau continentele
 priveam îngrozit cum tu deveneai neagră
 galbenă verde roșie
 nu îți mai auzeam respirația
 mă îngrozeam la gândul că noi
 rămânem un trecut
 viitorul nu trebuie privit în urmă
 mi-am scrijelit pe rai
 coapsele tale mirosind a prune
 în fiecare dimineață
 privesc și tac.
 
 acum stau într-un pat de spital
 îl am coleg de cameră pe Sisif
 Dumnezeu e la reanimare
 și Iisus
 la terapie intensivă
 m-au părăsit toți
 îmi continui opera de mințit
 pe cearceaful alb
 mirosind a clor
 până acum
 am convins lumea de nevinovăția mea
 am jucat pe degete
 o piesă de teatru
 cu păpușile făcute din șosete cârpite
 eu nu sunt nebunul de care vă spuneam
 și toată viața mea e o minciună
 păcat că nu v-ați prins.
 
 înșir păcatele pe tăblia de plastic
 alea iacta est
 nu e așa, moarteo,
 că viața e cel mai grav lucru
 ce ne desparte de mântuire?

7. Să nu fii desfrânat.

 
 golește paharul de fiecare picătură
 rămasă lipită cu buzele
 astă-seară tratăm vinul roșu cu respect
 și închinăm fiecare înghițitură
 în cinstea erorilor
 curvelor curvarilor morților
 familiei durerii suferinței
 și în general
 tuturor oamenilor decimați
 nu de război
 ci de destin.
 
 și-acum
 caută un lăutar cu sângele gras
 lasă-l să scârțâie vioara
 întinde-te pe fața de masă arsă cu țigarea
 se-adună muștele ca la un festin roman
 nouă nu ne pasă
 să bem în cinstea nopții
 și în moartea vieții.
 
 plecăm spre casă urniți
 avem fețele lungi și capul greu
 sprijinul nostru e însăși lumea
 privește
 țin pământul în mâini
 cu tot ceea ce înseamnă el
 te țin și pe tine în palme
 ai rămas aceeași
 și te-ai schimbat în fiecare secundă.
 
 am îmbătrânit încercând
 timpul se repede înainte
 ca un tren fără frânele de urgență
 lovește în fiecare om
 eu mă resemnez
 scot din sân
 sticla cu vin de la tatăl meu
 parcă mi-e dor de alte vremuri.
 

4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.

 
 e duminică
 tu nu știi să mai numeri orele
 secundele se învârteau în cerc
 clepsidra murmură parfum de mare și plajă
 astăzi voi sta să te privesc îmi ziceai
 îmbrăcată doar cu tricoul verde
 se loveau între două bătăi de inimă
 poze reale în alb și negru
 culorile nu trebuiau inventate
 iar timpul -
 nici atât.
 
 mâncăm pe jos din boluri cu desene gri
 am pierdut noțiunea de eu
 sau noțiunea de tine
 un noi s-a format între pereții rotunzi
 din pătratul vieții
 credeai că rămânem blocați sub soare
 dar norii închideau ochii îngerilor
 spre noi se adunau aburii din tămâile morților
 astăzi primim suflete
 croite prea larg
 pe tine te roade unul la călcâie
 trebuie să te obișnuiești cu el
 eu îl strâng de două ori în jurul trupului
 oamenii prezenți
 au uitat duminica
 ziua familiei renăscute.
 
 tu pleci cu barca lui Charon
 rămân pe mâl și îți fac cu mâna
 cealaltă e ocupată cu un capac de sicriu
 și coasa tocită
 gluga mea flutură în vuiet
 privesc lista scrijelită cu bucata de cărbune
 ultimul e Dumnezeu.
 

8. Să nu furi.

 
 lasă cearceaful cu stele rostogolite
 pe patul înfundat cu mirosul dimineții
 se plimbă umbrele noastre prin cameră
 deși noi nu suntem acolo
 ne urnim sufletele cu greu
 spre barierele din raiul necunoscut
 de îngerii căzuți.
 
 mi-e greu să văd porțile încuiate
 în centru este mărul tăiat
 am început să defrișam pădurile terestre prea repede
 lăsăm loc păcatelor să populeze
 toate sentimentele încordate
 precum crupa unui cal în viteză
 mă iei de mână și lași aripile
 să cadă peste stânci
 privim grădina lăsată în paragină
 și toate florile sunt călcate
 cu dungă peste prima petală.
 
 în mijlocul inimii
 era un singur măr putrezit
 am mușcat din el și am lăsat zgomotul
 să-mi împuște timpanele
 cunoașterea are miros rânced și vechi
 scuip semințele în praful din cimitir
 mă doare sufletul
 dar trec mai departe
 încerc să încui ușa camerei
 dar cheia nu mai e la locul ei
 parcă uitasem să văd realul.
 

 perdelele sunt prea albe
 pentru a rămâne în trecut
 cheia e furată de cine nu trebuia
 poate o să devină o locuință a suferinței
 nu-mi pasă
 

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.

 ascultă-mă
 îți spun să cauți durerea
 prin cele mai ascunse văgăuni polare
 nu uita să ai la tine
 pieile de drac sărutate de îngeri
 prin ele vei vedea răsuflarea mea
 cea de pe urmă
 o să-mi citești pe buze
 cuvintele închise în pietrele din inimă
 vei plânge atunci
 acum
 acum să râzi cât mai poți
 sau cât mai suporți
 sunt puncte de vedere ciudate
 folosite pe scări de lemn
 de opinie
 de încredere
 de renunțare.

 ascultă-mă
 mâine o să fie un nou răsărit greșit
 toate astrele se învârt prin același eu
 și aceeași tu
 și nimic nu oprește vântul
 duminică voi rămâne o stană de piatră
 vor crește licheni păduri tropicale
 șopârle păsări și versuri
 îți voi dedică o carte
 în ultima clipă a morții mele

 ascultă-mă
 nu mai ciopli aripile fluturilor
 cât să mai suporte și ei
 desenele curbate de barba mea
 i-ai adus în pragul disperării
 și viața a început să pară
 doar o zi
 sau două
 lasă în urmă praf flori mov
 iar toate visele mele
 se prăpădesc odată cu ei.

 ascultă-mă
 eu nu sunt unicul tău dumnezeu
 dar sunt cel care te iubește mai mult

10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.

 odată
 eu am omorât un om
 i-am sfârtecat inima până când sângele
 a uitat direcția din vene
 s-a speriat și a consumat oxigenul liber
 plămânii s-au înecat în propria suflare.

 i-am deschis pieptul să îi văd sufletul cum se scurge
 era o slabă licărire
 pâlpâia precum lumânarea de la căpătâiul mortului
 cu ceară topită scurgându-se pe sicriu
 era în mine speranță și durere
 așteptam să țin în palme
 de ani întregi minunea lumii
 minunea vieții și a morții
 minunea tăiată din divin.

 unghiile îmi erau rupte din carne
 sângele mi se lipise de păr buze
 palme coapse față
 era acru și cald
 iar trupul rece se transforma
 într-un cocon cu aripi îngerești
 sufletul rămăsese prins în gât
 ca o felie de măr tăiată bucățele
 și înghițită prea curând
 am început să plâng
 țineam pumnii strânși în jurul inimii tăcute
 degeaba  aș mai spera la șanse vechi
 noul e format din perfecțiune.

 odată
 eu am omorât
 un înger

5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.

 nu eram un oarecare
 mi-era rușine să le zic alor mei
 despre întâmplările șoptite sub inima mea
 plecam în fiecare vară să vânăm
 borcane pline cu compoturi de caise
 ne deschideam gurile pentru a nu ne spune nimic
 mâine seară o să miroasă în casă
 a dispariție înceată
 și într-un colț
 unul din noi va plânge
 indiferent de vârstă
 indiferent de nume
 indiferent de orice lucru
 neelementar din prisma vieții noastre.

 și totuși
 mâncăm la aceeași masă
 povestim aceleași destine împletite sub noduri
 calcaroase noduri existențiale
 ne îmbrățișăm în taine cioplite sub rugi fierbinți
 în satul meu natal miroase a vechi
 și a iarbă uscată
 iar eu
 eu miros a părinții mei
 a sânge și sudoare și dor
 și iubire și înfrângere și gust de cireșe coapte.

 acum
 acum miros doar a rușine
 și spaimă lipită de gratii
 mă lupt cu obsesiile fonetice
 în spatele casei o aud pe mama cum plânge
 îl aud pe tatăl meu lovind cu sete
 o nicovală zgâriată pe mijloc
 aud trecutul și restul rămas în mine
 și nimic nu aduce înapoi
 clipele.

 dați-mi
 vă rog
 o clepsidră întoarsă!