purgatoriu

am făcut curat așa cum îți plăcea

am dat cu aspiratorul

chiar și în spatele pozelor

din praful lipit de colțuri

cădeau fire ca visele

cumva

dispăreau înghițite de vid

am șters fiecare oglindă

și umbrele tale le-am șters

văd în sticlă

numai ochii mei goi căutând două brațe

și-un petec de inimă

am spălat podeaua de fiecare durere

am ceruit parchetul am deschis geamurile

prima gură de aer proaspăt mi-a întors stomacul pe dos

uitasem că există și altceva

în afara parfumului unei piei plecate

am dus sacii de gunoi plini cu cărți

cu hărți cu inele și brățări 

cu haine purtate prea mult de tine 

și prea mult strânse de mine

cu munți cu valuri

cu rugăciunile zilnice 

-sentimentul de acasă în miros de tămâie-

am făcut curat 

într-o casă goală

catastif

unu

mă trezesc

mănânc

și adorm

pe aceeași simfonie a lipsei de căldură 

mirosul de portocală al fiecărei dimineți

a dispărut înainte să închidă ușa

în toate cutele lăsate ca un mesaj ascuns

domnesc frânturi de biblii albe

exact ca oasele lăsate în deșert

doi

inspir

gândesc

și expir

căutând piesele lipsă din puzzle

pe umerașe sunt amintirile unui mit

căderea zeilor spre infern

undeva

patru călăreți își scot coifurile

în lumină

cercul se închide

trei

privesc

tac

gesticulez

încă văd viitorul în trecut

pe scaunul lăsat liber

aranjez biblia și zeii și fiecare umeraș

miercurea cenușii

"Adu-ți aminte, omule, că din țărână ești, și în țărână te vei întoarce"  (Geneza 3,19)

ți-a rămas inima pe geam

desenul copilului așteptând ploaia

în spațiul strâmt dintre aorte și vene

ascunzi bubuielile minții 

copilăria și moartea

liniștea sacadată a gerului

când pe frunte se lipeau sărutări

adormind în rugi

printre dungile desenate cu degetul

lumina străpunge retina ca un ciob

în spațiul nou format 

curge trecutul cu 16.685 de poze pe secundă 

golești din creier bucurii zâmbete 

palma aia alunecând pe obraz

când primăvara se învelea în părul ei

sau

când toamna era o simplă frunză 

unind brațe 

închizi pleoapele

în căldura prea timpurie a respirației 

vezi lacul în care înotai - deșert de valuri negre

pe maluri alunecă șerpii mușcând din apă 

viață mugind a furtună 

prinzi cu palmele balustrada

expiri tot veninul 

plămânii tăi au consistența unui cocon

în ruperea crustei

năvălește cenușa ultimului drum

și acolo

în spălarea pe față cu vechiul

pe fruntea ta rămân urmele unui sărut 

cândva 

desenai inimi pe geam și le dădeai viața 

acum

cauți o viață pentru tine

scurtătura spre rai

când mi-e dor de respirații

închid ochii și zbier înlăuntrul meu

am acolo strânse

venirea plecarea dorul

hanoracul purtat de tine 

când lumea era doar o cârpă 

pe care îți stergeai bocancii

libertatea de a păși spre necunoscut

întuneric în care ating durerea

din ecou

se întorc așchii săgetând pielea tendoanele și mușchii

în balta rezultată cu sufletul oglindit

îmi potolesc setea

pe marginea prăpastiei

lipesc palmele de frunte și mângâi tâmplele

simt cum mi se usucă prezentul

pământ sărutat de molimă

în atacul de panică

reușesc să respir

venirea plecarea dorul

parfumul pielii admirate de alunițe

numele lui Dumnezeu

și al mamei

în cădere

țipătul meu

e-o scurtatură spre rai

icar

mi-aș dori o casă

în care să încui toate fricile

când aș ieși pe stradă

în buzunarele paltonului

nu aș mai găsi dureri și scrâșnet de dinți

sau

dorul ăla de trecut

când jumătate de zi

clipeam spre ochi închiși

de la înălțimea de 174 de centimetri

soarele ar fi mai pal și fericirea mai clară

acoperișurile

doar picături de ceară

adăpostind poze blurate

din toate pocnirile de frânghii ce leagă visele

fiecare om ar culege priviri spre orizont

prin dâra albastră a căderii 

aș găsi copilăria plângând 

înconjurată de frici