Ceaiul ne-mbată inimile

îmi pare rău de noi,
ploile se scurg mereu
lipindu-ne șoaptele
cu palme,
zgârieturi și dor.

prin gândurile noastre
nezburate
se scurg pașii,
lumânări călcate
în fum aruncat
la întâlnirea ochilor.

ne-am săturat
să fugim unul de altul,
în cercuri de nebuni,
să ne întâlnim la jumatea drumului
ca și când nimic
nu ar mai avea vreun rost.

ating cu buzele
fire de sfârcuri tocite,
mă-mbăt cu ochii tăiați
și cer un ceai
cu aromă de tine.

parcă niciodată
nu mi-a fost atât de dor
de întâmplarea
cu care ne sărutăm
sau ne auzim
prin telefon,
prin gând,
prin noi.