Cine ne spune cand se sfarseste totul? Soarta? Noi? Dragostea prea multa? Frica de a pierde pe cineva? Sau toate acestea formeaza un conglomerat care bubuie odata cu primul oftat? Odata cu primul zambet trist? Odata cu prima lacrima? Sincer, sunt de acord cu toate astea.
Desigur, intr-o relatie totul depinde de increderea bazata unul in celalalalt. Dar daca unul dintre cei implicati incepe sa piarda increderea, cum poti sa repari asa ceva? Simplu, NU POTI!!
Si nu poti nu din cauza ca iti pare rau si juri ca nu mai faci asta. Nu poti din cauza ca atunci cand iti pierzi increderea in celalalt, toate lucrurile puse in ordine se rostogolesc si angreneaza in calea lor si altceva decat tineri de mana, imbratisari, si priviri pline de pasiune. Angreneaza teama, durere, suferinte, uneori chiar ura. E grea gandirea unui suferind in dragoste. Greu sa patrunzi in ceea ce gandeste el. Greu, dar nu imposibil.
Ma gandesc ca Raiul din Biblie nu e nimic altceva decat relatia de dragoste. Totul e bine oranduit, ai garantia zilei de maine alaturi de persoana draga. Pentru ca Adam si Eva au format primul cuplu. In Bibilie nu se spune nimic despre relatia dintre ei? Gresit! Raiul e relatia lor. Si vine si ziua cand Eva pacatuieste. (Nu sunt misogin, se putea foarte bine ca Adam sa fie cel ce gresea. Dar asa scrie in textul antic, deci sa nu ne amestecam in treburile Domnului) Si atunci cand ea greseste, greseste deoarece isi pierde increderea in celalalt. Are incredere in sarpe, ceea ce e echivalent cu izgonirea lor din Rai. Relatia lor se destrama. Desigur, poti continua relatia, dar vei fi mereu apasat de greutatea greselii. Se poate trai, dar e foarte greu. Si uneori, nu ii vad rostul. Nu suferi tu neaprat, cel ce a gresit. Sufera celalalt de langa tine. Pentru ca el simte ca nu mai poate avea incredere totala in tine. Si atunci se inchide in el. Nu comunica. E ganditor. Se gandeste cum sa faca sa scape de povara asta. Cum sa aiba incredere in cel de langa el din nou. Si nu gaseste raspuns. Sufera. Si din cauza asta are idei nebunesti. Intervine gelozia. Lucrul ala care roade relatia, o scircuiteaza. Se pierde esenta ei.
Intra in Iad chiar. Si il trage si pe celalalt dupa el. Si iadul asta este o mare de jigniri, cuvinte dispretuitoare, raceala. Sunt doi straini legati unul de celalalt doar prin simplul fapt ca au o relatie. Dar ce relatie e asta? Ce mai inseamna ea? Nimic. Si totusi, totul. Pentru ca iti amintesti mereu de cum era inainte. Si vrei sa dai timpul inapoi, sa schimbi totul, sa ramana perfect. Dar nu se poate. Si mai e doar o singura cale. Sa renunti la tot. Sa pleci tacut, sa induri singur, fara sa pomenesti nimanui de tot ce s-a intamplat. Sa fii singur, sa inerci sa te bucuri de un rasarit pe plaja. Sa asculti o melodie buna, dar sa ramai cu gustul amar ca nu poti sa o imparti cu nimeni. Sa privesti bratarile ce v-au legat, pozele ce v-au imortalizat, parfumul ce v-a adus impreuna. Si sa termini tot. Eu asta am facut. Voi nu va pierdeti increderea. Pentru ca fara ea, sunteti niste oameni morti, fara orizonturi, fara dorinte, fara aspiratii. Sunteti goi.
Ne nastem goi, traim ca sa ne umplem si apoi, cand suntem in pragul iubirii, murim goi, dar in suflet. Purtam pacatul de a suferi. Ceea ce e dureros. Si trist. Si inspaimantator.
