și cât mai stai cu fricile tale
când pe firul electric
păsările își privesc apusul ca pe o nouă zi
când pisicile vânează prin pâlcuri de iarbă
și bunicii încheie ziua cu rugăciunea celor plecați
cât mai ai de gând să îți lași năframa în vânt
ca o lungă melancolie a ceva ce a fost
-muget de ciută la amurg-
din veșmântul în care ai fost botezat
au crescut spini și ciulini și lacrimi
și toate tristețile s-au lipit de tine
precum o piele nouă
-mască în care mimezi fericirea-
întinde palmele
fă-le căuș și soarbe încet lumina
ai o cărare nebătută și o bocceluță în care ți-ai înfășurat inima
pășește ușor
la fel ca în biserica primului tău prohod
în care simțeai căldura lumânării
mâna tatălui pe umăr
mirosul de colaci și colivă și vin roșu de țară
ia-ți amintirea asta și du-o spre speranță
hai
ce a fost mai ușor a trecut
de pe firul electric
păsările au plecat demult
