Crede-mă,
am smuls ciorchinii amorului
cu aripile prinse în ceară
și unghiile ascuțite
au crestat pe nori
cuvântul Moarte.
Mi-am prăbușit visele
prin fiecare pană
colcăind a viață
și bucurie,
dozând amintirile
în zile, secunde,
cristale de timp.
Ciocul meu spart
a ținut strâns ultimul nostru sărut,
pedeapsă a toamnei,
calvar construit din părți de ploaie.
Uneori, gândul meu
rătăcește de la cerul nostru
la cerul tău,
car alegoric de emoții.
Soarele a trecut azi
peste ceara aripilor
și mă scufund
în aer
până îmi chiuie plămânii
de bucuria morții,
așteptând impactul
cu colțul întunecat
al minotaurului
din ochii tăi.