Se cască între noi,
dureri, iubito,
precum cometele
nasc noi planete,
albe și reci,
dinți sublimi
mușcând din măr.
Noaptea, icoana chipului tău
începe să vibreze
în cuvinte arse,
zguduiri furibunde
ale ochilor mei.
Nu te mai simt
în aceleași măruntaie,
clopot protejat fonic
de umbră cerului bombat,
ființă reverbând
a șipot de dulceață.
Sângele meu, abur de scânteie
se-ncheagă sub inimă
spre groază plămânilor
și a creierului.
Adio!
alert! imi place :X bine ai revenit cu posturi ... ditamai gramada de elemente ce ai bagat aici nici nu pot sa zic ca nu-mi place ceva... cam rar :d
RăspundețiȘtergereAdio-adio? :))
RăspundețiȘtergereAdio-adio să fie :>
RăspundețiȘtergere