Elogiu

săruta-mă mereu
spunea Esenin,
și inima ta se plia
pe la colțuri,
rotunjind culoarea sângelui,
năvalnic lichid vital
al iubirii.

Stănescu cerșea tălpi,
sculptând sunete marine
iar noi ne imbătam
cu buzele întoarse
în rostogoliri de daltă,
șmirghel și marmură
cuprinsă între sânii tăi.

singurătatea,
puntea existențială dintre noi,
era supusă uraganelor
și ploilor de plumb
bacoviene,
scârțâituri efemere
ale sufletului.

am rămas întinși în zăpadă,
zâmbim unul la alltul,
contemplând vara
și talpa sărutată
în singurătatea plajei.