din tocul cizmei îi curgeau râuri întregi
Ninei nu îi plăcea zăpada înjura și își sufleca halatul
stătea pe balcon privind pustietatea din oraș
uite
la ora asta nu doarme nimeni
nici la etajul trei nici în rai nici în iad
între plămânii ei
mi-am construit o scară și un pat
inima mea dă rateuri încerc să o fixez cu ațe
la ea în piept e plăcut pot să ajung la sfârcuri
la pielea întinsă ca o pânză de zăpadă peste oasele orașului
întotdeauna am zâmbit atunci când își mișca șira spinării
precum un lan de grâu rostogolit în vânt
înainte de rugăciune aprindem la geam o lumânare
ceara picură peste noi precum un avion picură bombe
îi simt unghiile cum mi se strecoară prin piele
prin porii mei se eliberează sfinții
prin tocul cizmelor ei se eliberează lacrimi tăcute
la colțul blocului
un câine zace pe gura de canal
aici nu-i san francisco sau paris sau londra
Nina mă prinde de mâini
îi țin de cald mă îmbrățișează
în tot spațiul nopții
corpurile noastre se unesc și se despart
la fel ca divizarea unei celule
uite iubito
la etajul trei cineva doarme
iarna asta ne acoperim gurile cu sărutări
răni acoperite de bandaje
între noi s-a topit aerul
în tot lichidul prelins pe tocul cizmei tale.
