2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.

 gândește-te la mine
 ca la o carte citită vara sub soare
 tolănită precum o pisică egipteană
 la picioarele sfinxului
 devorează fiecare pagină și uită totul apoi
 lasă coperțile rigide
 îndoite la colțurile pictate cu negru
 oftez în prefață
 dar tu uiți să citești foile astea
 le strivești sub altele mai interesante
 mai ales în capitolul șapte
 cel despre împungerea inimii cu ace de seringă.

 gândește-te la mine
 ca și cum te-ai gândi la aer
 ți-am acaparat plămânii și îmi vine greu
 să ies din ei
 mă strâng în dreptul coastelor
 am lăsat niște zgârieturi ciudate pe limbă
 și sângele se revarsă peste mine
 eu gustam și mă lăsam expulzat
 și tras înapoi
 mă respiri încordată
 până la finalul vieții.

 gândește-te la mine
 precum la o icoană pictată cu degetul
 nu am cruce în spate nici spini pe frunte
 dar înghit loviturile de bici
 și las genunchii să plângă peste pietre
 mă grăbesc să ajung la durere
 tu ești acolo
 mă ridici și-mi speli mâinile
 de păcat
 apa s-a colorat în bleu
 nu mai sunt regele prăfuit în oase.

 gândește-te la mine
 și întoarce timpul
 o să am o discuție între patru pereți cu el
 mi-a furat secundele oferite ție
 și acum
 sufletul mă ceartă c-a albit prea repede

6. Să nu ucizi.

 cobora străzile plin de cărți
 avea lipite pe piele file umplute cu cerneală
 sufla greu alergase kilometrii de pixuri
 și stilouri și creioane
 desenase tunetele și ploaia
 curgea sângele amestecat cu vin roșu
 mână stângă se continua până la la apusul cărămiziu
 soarele se mula pe o lamă de oțel
 tăiase hârtia cerului și aceasta țipa
 prin bufnițe
 îngeri deghizați în animal de pradă

 zburau cuvintele pe străzi
 îndrepta lama tocită spre fiecare mișcare
 fâlfâire ciocnire bubuire
 lăsa în urma lui cadavre mirosind a nou
 precum volumele despachtate în sala de lectură
 era sigur de moartea morții
 căuta un loc să se ascundă și să bea
 hârtiile se dezintegrau în fâșii de sânge
 dar el alerga gol
 spre banca din spatele parcului
 mânjită cu amintirile sărutului neîntâmplat
 are în față imagini și emoții
 are în spate dezamăgire și noroi.

 cade în genunchi și urlă
 se zgârie pe braț cu unghiile roase
 cuvintele se-așează în versuri ordonate
 e o-nmormântare simplă
 plouă în coșciugul de hârtie
 florile dispar sub cerneală
 iar el
 Poetul
 respiră prin moarte
 vechile trăiri netrăite

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.

 
 
 simțeam pe sub piele fluturi cu aripi pătrate
 se înghițeau unii pe alții
 și apoi rodeau din carnea mea
 ieșeau la suprafață în stoluri gândite
 grăbite gonite găsite
 astăzi am spus adio ultimului reprezentant al speciei
 colorat în crem și amintiri
 o să mă învelesc cu cearceaful aspru
 o să păstrez mirosul rânced al nașterii
 unor imagini diluate sub lumina nopții
 iau pauză de la orice activitate
 mă reprimesc în creier și-mi acord medalii de onoare
 am supraviețuit fără trup
 un timp de zile
 
 și nimeni nu știe să-mi numere erorile
 durerile copilăria
 am strigăt la crucea unde mi-am înmormântat prima iubire
 și mi-a răspuns precum unui creștin lăsat în paragină
 auzeam clopotele din templele budiste
 cum se sparg și rămân acolo
 vibrând emoții din alte ere
 mă scufundam în gange și în brahmaputra
 antrenam după degetele mele
 cârduri întregi de vise moarte
 mușcau din spatele meu
 eu rânjeam precum un diavol scăpat din rai
 
 acum mi-aduc aminte că am îmbătrânit
 îmi fac mâncare de post și mă-mbrac în negru
 car după mine pălăria unde pun bilețele
 cu toate păcatele făcute și nefăcute
 gândite sau lăsate la soare
 sunt știrb în inimă
 și asta se simte cel mai rău
 l-am uitat pe Dumnezeu
 așa cum am uitat și fața ta.
 
 azi las ultimul fluture păcătos
 să iasă din mine
 e o-njurătură despre ceva ce nu poate fi rostit
 se leagă de viață și atât.

s-a zugrăvit prea mult peretele plângerii

 
 
 astăzi plouă
 ea și-a pictat deja apartamentul
 cu imaginea umbrelor din jurul sfinxului egiptean
 aveam în mâneca un as de inimă infinită
 și priveam lumina difuză
 ridicată din spasmele fulgerelor cățărate spre Dumnezeu
 el nu știe sărutul morții
 mi-am îngropat sentimentele în părul ei
 ploua afară și pământul mirosea
 a cărbuni încinși sub jocul nostru.
 
 în camera de zi
 a lăsat veioza crăpată drept lumânare aprinsă
 m-am îmbătat de atâtea ori cu ochii ei
 încât știu drumul spre purgatoriu
 precum trecutul meu cel neprezent
 afară tună cu umbrele mov
 și imagini de pisică tărcată
 mâine se manifestă în speranțe prăfuite
 o să iau o carte din biblioteca
 formată din rafturi schițate pe parchetul negru
biblia e vechea cale de mijloc.
 
 dormitorul ei
 se limitează la o simplă saltea
 hainele îi sunt aruncate în picturile lui Dali
 m-am iubit aseară cu parfumul tocat mărunt
 între cearceaful gemând a sânge
 și perna cu fulgii retușați în cruci.
 
 mi-am pierdut ideea de iubire
 bucătăria duhnește a cafea și ceai
 pe tavan se lipesc cuvintele cu aburi ieșiți din trup
 mă molipsisem cu jazz și apusuri înroșite
 acum sunt prizonier într-o bucată de tricou smulsă
 trupul îmi pocnește ca un balon ținut la soare
 toată dimineață s-a lovit de trecutul apropiat
 îmi pun mâinile pe fața zgâriată
 plânsul nu mai e necesar
 afară plouă și pentru lacrimile mele.

the miracle of disappointment

 ea ascultă Linkin Park
 se duce la concerte și bea și se droghează
 fumează țigări mentolate
 alea din reclamele difuzate după doiș'pe noaptea
 scuipă și pe urmă râde
 își agăță de umeri tricoul larg și negru
 e imprimat pe el un scorpion gigantic
 coada i se înfige în gât
 vărsându-se în tatuaje de tradafiri și pistoale
 are părul prins în cozi uscate
 dă din cap și fredonează în stațiile de metrou
 it's my life

 pe posterele din cameră are o ușă desenată
 cu un cap de mort tridimensional
 se încuie între versuri considerate satanice
 pentru ea sunt simple cuvinte
 care îi descriu viața
 frântă de durere și dor

 în colțul patului
 atârnă scrisorile arse
 erau o simplă amintire
 azi m-a privit în ochiul rămas gol
 citeam printre dinți acuzațiile spuse în grabă
 mintea mea se afla deja la un concert de răcnete
 golesc sticla de vodcă
 și îi iau mâna plină de seringi
 o duc în centrul inimii
 acolo începe să plângă
 rămân pe ruinele scărilor
 am mai dezamăgit un suflet bun.

deșertul e-o pădure de trupuri pierdute

 
 
 de undeva lătrau câinii
 mă rodeau bocancii mușcați de frunzele toamnei
 hai să uităm astă-seară că există ea
 că există el sau tu sau eu sau noi
 mă-mpiedic de bolovani și mă gândesc la sufletul tău
 e un paradox să trăiești fără corp
 nu simți sărutul merelor de mai
 nici buzele rămase suspendate
 peste jumătate de metru de piele
 te învelești iarna cu o crustă de palme
 primăvara pocnești și ies aburi din tine
 îți pui motorul în mișcare
 îl rotești în jurul propriei tale planete
 precum o mașină de jucărie
 stricată de dinții copilului de trei ani.
 
 aud croncănitul ciorilor
 pădurea se ascunde printre crengile jumulite de frunze
 pe aici călătoream cu tine
 atunci când muream și treceam în altă viață
 iar tu
 tu înconjurai copacii cu sânge fierbinte
 miroseam urma durerii
 mă strângeam la pieptul tău ca un fetus reciclat
 îmi cădeau lacrimi din vârful degetului mic
 munții dispăreau și renășteau dinozaurii
 pământul se rotea invers
 soarele pufăia o țigară la colț de univers.
 
 astă-seară s-a lovit o stea de cer
 eu nu am murit încă
 stau doar cu bocancii pregătiți de moarte
 puloverul e ros de moliile trecutului
 e o zdreanță prea mare pentru plămânul rămas liber
 fluturii de noapte se joacă prin cadavrul meu
 rămas nedisponibil până la noi ordine.
 
 

și viitorul pare sumbru unui suferind

 palmele mele mângâiau sticla spartă
 tot sângele curs din vene striga moarte
 eu nu mai eram acolo
 mi se încleștaseră ochii peste nori
 priveam dincolo de ei
 vedeam imaginile ca printr-o perdea veche
 prezentul meu se măsoară în picături roșii
 învechite și pline de ură

 calculam toate sunetele scuipate de gâtul meu
 erau numai a-uri și răgete speriate
 pe lângă mine se refugiau fostele fantome
 îmi mângâiau părul lipit de frunte și ceafă
 tu nu te numărai printre ele
 îmi părea rău de asta
 și așteptam să mori

 sângele se lipea de piele
 țipam în neștire la ultimele secunde de viață
 eram înfășurat în umbra ta
 în ultimele tale cuvinte
 în melodia pe care plângeai la orice oră
 în ultima zi de sex
 mirosind a nisip și apă sărată.

 eram acolo și stăteam uniform
 vântul bătea prin palme și vene
 îmi deplasăm fumul de viață
 spre cicatricile însemnate cu fier roșu
 un cimitir se năștea în fața mea
 crucile îmi păreau cunoscute
 și drumul se închidea în întuneric
 pe ultima statuie
 doar Nina se lăsa așteptată.