duminică, 29 septembrie 2013

ninei



ieri am murit
am ajuns în agonie în extaz în durerea seacă a mării
ceva dinăuntrul meu s-a rostogolit pe scările pustii
toamna m-a lovit între coaste precum un soldat roman
dintre toate durerile
viaţa mă înspăimântă cel mai mult
atunci când sunt treaz
simt umblând pe mine carcase de animale
pe mâna stângă se întind larve albastre
o singură dată am simţit crepusculul străpungând pământul
trăiam cu ochii închişi

între două sclipiri de pleoape
simt degetele ninei jucându-se pe pielea mea
îi simt urmele pe spatele meu de parcă ar desena hieroglife
parfumul ei se lovea de tâmple toată camera mirosea a crizanteme
un singur geam era deschis
noi ne povesteam viaţa lipiţi în frig
făceam dragoste urmând acelaşi traseu închis
îi sărutam aluniţele de pe umăr de pe gât de pe inimă
cumva
noaptea ne prindea înveliţi cu săruturi lungi

astăzi am renăscut
din mine ies sentimentele pe bandă rulantă
ascult melodii noi fredonez prefer lumina
nina m-a luat de mână
mi-a arătat prăpastia unde ajunsesem
din toate frumuseţile lumii
toamna de acum miroase a gutui
a ploaie mocănească a cafea neagră
miroase a buzele ninei a tricoul ninei
a nina întreagă a nina plecată a nina întoarsă
a veniri şi plecări şi regăsiri permanente
a iubire culeasă din vârful vieţii


sâmbătă, 28 septembrie 2013

laponă




respir încet
înghit berea folosind pahare mici
mă scufund sub stratul de spumă din sticlă
aud liniştea injectându-mi timpanele
astăzi o să tac
mâine o să tac
viaţa mea se va învârti în jurul întunericului
ca o şopârlă geko în jurul pietrei de naştere

locul dintre ape e lovit de fulgere
dumnezeu miroase a smirnă şi tămâie şi alb
ultimele flori de toamnă au fost strivite sub copitele renilor
un sunet de copil se poticneşte în zăpada caldă
în zăpada grena în zăpada dintre pleoape
încep să număr timpul în înghiţituri de bere
au trecut zeci de respiraţii între primul răsărit
şi ultimul apus

şi toate încep să devină vechi
undeva
lângă polul gâtului întins
s-au prins fluturii iernii
număr secundele până la silaba cea de apoi
respir încet
îmi scot trupul dinalcool şi tac
azi o să tac
mâine nu!

duminică, 15 septembrie 2013

îngheaţă-mă cu un sărut

îngheaţă-mă cu un sărut iubito
astăzi
soarele miroase a toamnă
dimineţile par încordate ca nişte unghii lungi pe piele
undeva
fluturii s-au refugiat între palmele tale calde
îşi cântă operele vechi şi albe
în patul nostru
cearceaful s-a mutilat  sub trupuri
un pahar cu vin e vărsat de lacrimi şi zâmbet
noi căutăm cu braţele bătăile inimii.

îngheaţă-mă cu un sărut
păstrez în creier aceste clipe tăiate
poze mintale născute în întuneric
aici eşti tu în corsetul negru
aici sunt eu lipit de tine
frigul s-a lovit de trupurile noastre
mirosim a tutun şi a cafea şi a sărutări cu ochii închişi
mirosim a oraş a beton a brăduţi de maşină
a vise a timp a pielea mea a pielea ta
a toate lucrurile atinse de noi.

îngheaţă-mă
nopţile se transformă în sunetele claxoanelor
în ţipete în gemete în tricouri date jos
în crizanteme de toate culorile
în privirile tale atunci când spui că mă iubeşti
în locul de unde am plecat
şi în care ne întoarcem la păcat.