să-ţi laşi durerea undeva la intrare
aici luminile sunt atârnate de umbrele lungi
impregnate cu cerneala fiecărei dorinţe de mântuire
mi-am pătat mâinile curăţând pereţii şi fumul de suflete
de încercări umile în stihuri ordonate crescător
de cozi umane spre centrul sufletului
de lacrimi întinse ca un râu spre cer
în stânga sunt cioburile cazanelor
am petrecut zile citind pe fiecare amforă poveştile
tăcute
se rupeau din mine bucăţi de carne
cădeau în prăpastiile pline cu draci
muşcau tăios le simţeam incisivii pe fiecare nerv
aici am iubit prima dată şi-am deschis sute de cărţi
din ele picau batiste albe scrisori poze bileţele tocite
umbrele creşteau şi miroseau sângele
închideam ochii şi adormeam lângă trupuri golaşe
în dreapta priveam păcatele înfipte în oameni
se prindeau de părul lor ca nişte clame folosite de
fetiţe
şi deveneau capete rânjite şi duhnind a moarte
eu notam în carneţele fiecare adresă cu acelaşi creion
aveam pagini cu margini roşii cu margini gri cu margini
tăiate
unii oameni scăpau veneau înapoi plecau iarăşi
eu tăceam
ştiam că vor reveni ca nişte drogaţi
în faţă
e camera mea cu un singur pat
un ceas pe noptieră o mantie tocită
pe tavan sunt prinse desene de la începutul vieţii
uneori mă simt trist şi plec prin lanuri de oameni
cosesc fiecare tendon de la rădăcină
sărut trupurile ca nişte bucăţi de pământ
un vânt îmi vuieşte prin coaste
nu mai am ce să îţi zic
poate doar să nu uiţi pantofii cu fericire la plecare
aici nu e permisă.
