tricotând un fulg de zăpadă

 
 
 
 te rog fă-mi un labirint
 ca să ne rătăcim unul de altul
 să lăsăm ninsoarea să culeagă fiecare frunză
 să muște gerul din noi ca din două mere necoapte
 o să alergăm iubito
 tu te vei împiedica de fularul lung și gros
 tricotat de bunica lângă sobă
 eu o să țip o să râd o să plâng
 or să-mi înghețe lacrimile în formă de turturele
 apoi
 o să le dau drumul în zăpadă
 și ele vor ciuguli fiecare umbră a parfumului tău
 
 la fiecare răscruce promit că o să las un semn
 o bucată de deget o lupă colorată în verde
 un felinar roșu un tricou larg
 tu cauți mă cauți ne cauți
 ninge prea plăcut ca să stăm împreună
 e-aproape un an de secunde în care nu ne-am văzut
 la capătul drumului este doar vântul
 și un copac legat de mine
 
 deci
 te rog
 fă-mi un labirint în care să ne pierdem credințele
 îndoielile mănușile șosetele
 visele paltoanele ceasurile
 timpul trebuie să stea închis cât noi alergăm prin ninsoare
 o să mă găsești
 mereu același și mereu schimbat
 

ai uitat să-mi desenezi un ochi

 m-am prelins pe sub pielea ta ca un smiley face murdar
 cu ultimele contururi de ochi
 s-au legat de mine toate venele
 sângele ți s-a amestecat cu cerneala mea
 văd totul în culori chiar dacă în iarnă
 se observă doar alb și negru
 mă întreb câteodată cum ar fi dacă m-aș mula pe undeva
 prin dreptul inimii
 dar știu că nu am dreptul
 nici forță  și nici credință într-un dumnezeu cules din gânduri

 ți-am spus într-o zi că mă numesc noe
 am făcut o arcă din degetele calde
 să aduci o pereche de fluturi am șoptit în vânt
 fluturoiul s-a așezat în stomacul tău
 a început să ți se cațere pe plămâni pe inimă pe ochi
 a scos afară polenul larve multe
 aripi în formă de suflet abur și cârduri întregi de sângerări
 tu ai rămas cu degetele în formă de arcă
 eu am rămas cu numele de noe
 dar fără credință

 m-am transformat atunci într-o scoică scuipată de mare
 eram pe jos și tu
 da tu
 m-ai cules legat asortat reparat
 simțeam briza și parfumul nisipul marea oamenii prăjiți
 alergai și mă loveam ca o inimă de pieptul tău
 asta până când funia răsucită de buze s-a rupt
 am căzut tu nu ai privit înapoi
 am plâns ca ultima perlă șlefuită din lume

 acum
 m-am prelins pe sub pielea ta ca un smiley face murdar
 ai început să zâmbești deși te durea toată epiderma
 m-ai privit în oglindă ți-ai lăsat mână să-mi mângâie ochiul
 câteodată rămânem doar noi doi
 în cameră e întuneric și afară ninge ninge ninge
 pe sub tricoul tău lălâu
 încep să respir
 permanent