știrea zilei

aici

luna arată ca o bucată de sârmă

se-ntind în ea copilării și pași

și scâncet de copil lăsat în iarbă

când preoții priveau apocalipsa cu mâinile-n biblii

în liniștea de azi e istoria de mâine

în vocile de ieri e tăcere

și fericirea se-ntinde pe pâine

în diminețile alea de stat cu ai tăi

când secundele devin o simplă oștire înșirată pe ceas

privesc zâmbetul lăsat în echilibru

atunci se priveau oamenii mirosind a flori de cireș

aici

întunericul tace ca noaptea

când fluieră greierii în fânul cosit

se-aruncă undițele spre cer adunând stele

din zumzetul lor cresc dorințe de fier

cărunt e pământul cu oase cărunte

și norii s-adapă din zori și din ger

și-acum

prin suflet e vântul

bătaia din inimi se-mbată cu apă de râu

dar ce plină e lumea toată 

de soare și verde și glas de iubire

de rochii uitate în sertare spre noapte

atunci când luna e-o bucată de sârmă 

uitată de oameni în lanul de grâu

continuum

și soarele va răsări la fel ca ierI

doar câteva grade mai la sud

precum o căldură ruptă din inimi

storurile de la geamuri vor rămâne închise

aici hibernăm suflând în lumânări

din privirile noastre cresc vise

și soarele va apune la fel ca acum o zi

când sunetele se înecau în râs

priveam tabloul cu oamenii pictați în cer

-mulțumesc doamne pentru apa aceasta-

în mintea mea se spărgeau galaxiile ochilor tăi

aveam un sentiment de acasă

și luna va urca la fel pe cer

între nori și noi

sunt fragmente din fiecare sentiment

aici ne vom strânge în brațe durerea

clipeam în palmele tale strigând blasfemii

-cum să rămâi om după așa ceva?! -

uneori

răsăritul mirosea a portocali

și luna va apune la fel

ca o mămăligă rotundă tăiată în jumătate

fiecare om în jumatate

fiecare lumină de felinar împărțită în sferturi

fiecare notă muzicală împărțită în octave

precum bucata aia de prescură dată la biserică

atunci când rămâi singur cu sfinții tăi

pui ochii în pământ și regreți tăcerea

și lumea se va învârti

la fel ca o placa stricată de vinil

între liniște și muzică

ne afundăm timpanele în inima celuilalt

triem sentimentele ca un hamal la bagaje

și totul

totul se mișcă în același ritm de vals

învațat în clasa a doua

când părinții plângeau ascunși în batiste

îndemn

atunci când sunetele vor respira din nou în noi

și pașii de copil vor tremura prin iarbă

când soarele va pleoscăi în curcubee

și pietrele vor plânge flori

vom sta pe bancă vom privi apusul

ne vom săruta în zeci de gusturi

atunci când vocile se vor unii la liturghii

și lemnul va cânta din fluier

când păsările vor uimi orizontul

stând atârnate ca stele bubuind a viu

vom merge-ncet spre echilibru

și mâini pipăind suflete

ne vom cunoaște fricile

atunci când durerile vor fi prefăcute în praf

iar oasele vor fi învelite în sentimente

când îngerii vor picta cina cea de taină cu noi

stând îmbrățișați în fericire

ne vom aduna dorințele în vise

și tunetele vor despărți omul

atunci când vântul va rămâne prins în pleoape

și bunicii vor aștepta în poartă având în palme doar scovergi

când cerul se va lipi de altarul inimii noastre

ne vom privi trecutul ca pe un vechi prieten

vom fi fericiți și vom ști

bol

diseară

când soarele apune

echilibrul se transformă în stropii de vin prelinși pe pahar

în mugurii copacilor înghețați în iarna de după primăvară

în cheile învârtite pe degetul arătător

-poziția aia clasică de gangsteri la colț de bloc-

diseară

când sufletul se întinde în trup ca o pisică abia trezită din somn

se fac frumoși toți fluturii ăștia de zăpadă

și printre ei se văd raze de soare

ca o filmare slow-motion într-o pădure la răsărit

-eram doar noi doi în sala de cinema-

diseară

când vântul tace printre betoane

lumânările continuă să ardă a speranță

spre cer cresc rugile precum un copac babel

și îngerii îl împodobesc cu pene și aur

și sângele domnului devine beteală

diseară

când vocile caută buze

echilibrul se-așterne peste cărnuri ca o cuvertură

și totul renaște sub clipe și dor

și vise trunchiate și fericire și durere

și glas de copil și urlet de bătrân

în bolul ăsta se-amestecă viitorul și trecutul

în bolul ăsta

ne trăim

dincolo

dincolo de nori

ne țineam echilibrul privind spre infern

din piept se scriu bătăile de inimă

treceam cu degetul peste toate zâmbetele 

în cămășile mele prindeau viață licuricii

se lipea de noi trecutul și prezentul 

în zborul revenirii

acuarelele dansau pe spate in fâlfâiri de corbi

dincolo de soare

stăteam

număram stelele după fiecare pahar de vin

râdeam amândoi aruncând cu dopurile spre lună 

tăcerea tăcea căutând noaptea

și totul părea o frânghie întinsă spre început 

dincolo de ploaie

echilibrul devenea un fir întins de cuvinte

potopul pornea când buzele uitau conturul zâmbetului 

se-ntunecau zeii și tunetul din ei mirosea a viitor

jurnalul uita să se scrie 

între noi se măreau kilometri de neant

licuricii începeau să pâlpâie 

corbii așteptau înghețul 

dincolo de negru

echilibrul se vede în alb

și linii dungate pe o șosea prea goală pentru suflete

și pahare prea pline pentru un gol lansat în cascade

și nopți prea grăbite să treacă spre zi

dincolo de astea

îmi urmez echilibrul în piesele mici din lume

în drumul spre banca unde priveam corbii și luna și stelele

tăcerea spune povești de adormit inimi

zilele trec și devin nopți fugare

o frânghie separă norii de soare

murmur

aici

singurătatea mușcă din mine ca dintr-un măr putrezit

se luptă valurile cu ultimele ancore de pe pământ

prin vuietul vântului îmi caut lumina

sub crucile astea de oase

flamurile durerii se-ntind ca pânzele de giulgiu

în căușul palmelor suflu peste foc

aici

lupii mușcă din lună și o lasă în semicerc

licuricii taie văzduhul căutând frunzele de stejar

din sufletul lor se aud îngerii picând spre țărm

între nisipul de aur și mugetul valurilor

stau străjeri de frică și lacrimi

stau bolovani de calcar și granit

în căușul sufletului privesc spre foc

aici

corbii se așează pe umeri

lumina devine negru și liniște

o barieră de vid îmi umple plămânii și inima

taci

acum se întoarce soarele cu fața la noi

prin praful ăsta copt de jăratec

înghit fiecare parte de sentiment și o diger

în căușul pieptului

mirosul căldură și foc

aici 

durerea devine lumină 

tăcerea devine sunet amestecat cu țipete 

lupii se-ntorc și mușcă din mare

fiecare strop din carnea mea cade pe oase

ca un giulgiu peste mormânt 

în căușul creierului 

m-arunc spre foc

slowly

mă-ntoarceam așa îndărăt

spre pieile și măștile ascunse în palme

între sentinelele urcate pe șanțuri

vedeam timpul curgând spre neant

în vale

cireșii au prins mirosul tău

se-auzeau petale uscate de ploi

-cumva ochii mi se prăbușeau în stele-

din stihul ăsta de humă

pocnesc secundele ca într-un orologiu ars

veneau peste mine șoaptele cele dintâi

un soare adormit se tolănea între cearceafurile albe

-ciudat să spere toate drumurile spre tinerețe-

în pomi creșteau brațele tale îmbrățișând lumini

mă-ntorceam așa îndărăt 

la primul sunet scos de copilul din mine

alergam în picioarele goale spre vechile jocuri

toate falezele din apus închinau rugăciuni 

spre sufletul nostru curgeau secundele

ca dintr-o sticlă de bere desfăcută în zăpușeală

fotografiam imaginar fiecare colț de zâmbet 

-aici câștigasem ultima dată dinainte de cădere - 

și-acum alerg spre final

în mugurii copacilor se strâng culorile de răsărit 

miroase aici a vopsea proaspătă și soare feliat 

între călugării închinandu-se în șanțuri 

sărbătoresc timpul înaintând 

merii au uitat mirosul tău 

-cumva ochii îmi renășteau din stele-

half a heart

din oasele tale s-a născut marea

stropești între noi lumini și negru

prin alge ne unim degetele

s-au răzvrătit pelicanii cerșind aur

din picăturile de ploaie îți cresc pleoapele albastre

tunetele fac valuri în scoici

din jumătatea asta de soare

pică pescărușii în ploi

taci

ascultă clipind în gol

sunetele astea se nasc doar o dată

în pietre scrâșnesc focurile din ochi

e întuneric ca-ntr-o capelă

miroase aici doar a sare și praf

ciudat să nu simt palma golită de cald

navighez printre bărci andocate

briza se-ncolăcește în barba mea

stau culcat peste alge

tunetele fac valuri în scoici

din picăturile de ploaie îmi cresc inimi albastre

s-au răzvrătit pelicanii cerșind aer

prin scoici îmi crestez degetele 

stropesc între noi negru și lumini

din oasele mele s-a născut pământul

scrisori de dincolo

ne scriem scrisori de dincolo de lumină

ne scotocim buzunarele ca să scoatem scântei

turnăm în amfore mari

de sticlă

și apă și vin și venin

-stăm în balansoar și căutăm apusul-

se-nchid uși se deschid ferestre

se-aud lupii trosnind oase goale

ne înghesuim în spații mărunte

desenăm pe bolta gurii silabe și aer

desfacem în becurile

de sticlă

ultimele șoapte aruncate sub șinele de tramvai

-cădeau bucăți de pietre sub sunetul lor-

ne înfometam cu gândul la noi

ne aruncăm flori și spini și lacrimi

se-vârt îngerii în cer

prin străzile astea înguste

de sticlă

ne vedeam reflexiile în fiecare răsărit de stele

-aici plângeai cu gândul la balonul spart-

gâfâiam sub fiecare pas atins de asfalt

și-acum

acum ne privim printre cioburi

se-mpart continentele sub noi

-cum ne plouă în după-amiezile astea de martie-

în balansoar

ne pică lumina-n întuneric