unul

monștrii de sub patul meu

s-au materializat in arme cu baionetele lungi

precum macetele aborigenilor din Amazon

din țevi le curg lături și tărâțe aspre

se sting becurile 

unul

câte unul

până șoarecii ajung să își roadă ghearele

sunt valuri de sânge pe sub tranșee 

se întind furnicile după bucățile de piele tăiate în carouri

în sunetul ăsta de cimitir

bocancii se lipesc de argilă 

cad soldații 

unul

câte unul

până din cer cad fulgi albi de Crăciun 

se deschid porțile cu artilerie și fum

schijele pătrund în neputință 

aici e liniște 

sub mantia asta de noroi

șuieră alții către noi

în mitraliere se simte gustul cărnii încinse de fiecare glonț 

unul 

câte unul

până când orbii reușesc să-și strige mamele

și apă și copilărie 

și jocurile cu arme 

sub cerul ăsta învins de oameni

sunt secerate sufletele ciocnind idei

vomităm toți indiferență 

unul

câte unul

ne strângem în versuri albe 

și țipăm spre medic

și spre Dumnezeu

și spre noi

crumbling

aici

lumea mea e ca firimiturile de pâine uscată 

clopotele caută ultimele versete

și tot gerul se sparge in timpanele noastre

pufăie cerul nori încărcați de negru

de ușă atârnă cheile ruginite

undeva 

se aud bocetele femeilor plecate spre dor

pe șinele crăpate de trenurile albastre

se adună ciorile să-și încălzească ghearele

cumva

au uitat să plece la timpul potrivit 

atunci când soarele se înmuia în orizont la miezul nopții 

din lucrurile vechi adun speranțe noi

în tot puzzle-ul ăsta de răni

caut amintirea cea mai vie a fericirii

se cern ca printr-un ciur fotografiile albe

proiectări imature de viață 

prin ferestre se purced vieți mărunte 

caut cu pixul vechile numere sparte în doi

10 11 17 19 24 29

citeam undeva că omul are 7 vieți de trăit 

iar ultima e cea mai dureroasă 

și frica de moarte devine frică de sine

îmi simțeam pieptul ca un panou ciuruit la poligon

unesc firimiturile astea de viață 

aici iese o constelație aici o galaxie

din toți porii mei de piele

se nasc sentimente albastre

mă prăbușesc pe salteaua murdară de cafea

în ultimul verset se sting lumânările 

și e întuneric 

https://youtu.be/7tbIWwKllCw

56

la răsăritul soarelui

steagurile se înălțau ca o ploaie inversă 

săream într-un picior prin fiecare băltoacă întâlnită în toamnă 

ajungeam pe malul ăsta de pământ

număram secundele până la alinarea zgomotului 

mașinile se ascundeau în valuri mari de eșapament 

între degete răsuceam cheile de la fosta mea viață 

pe braț mi se plimbau corbi și litri întregi de vin

aveam prin suflet plăgi și liniște 

la apusul soarelui 

între coaste se înecau bărcile de pe styx 

priveam prin mine ca prin oglinzi 

uite 

îmi spuneam că am fost prezent la toate secundele 

printre oameni e singurătate 

la fel cum aerul este în baloanele galbene de ieri

picuram prin vene cerneală și zmalț

lăsăm umărul să respire

la mijlocul lunii 

crestam pe bordură limitele minutelor

ajunsesem la 56 

se împrăștiau prin mine file intregi de vânt și album

norii curgeau pustiuri

pe cerul gurii

frunzele aveau miros de putred și fericire 

în față era doar negru

la răsăritul noului soare

numerele picau spre cer

undeva

am uitat să ajung la fix

oglinzile deveneau bărci pline cu grămezi de suflet

iar corbii

corbii își lipeau ciocul de vin și coaste

https://youtu.be/g83X8lGjDZg

etc.

de aici se cade întruna

așa ziceau toți îngerii torcând precum pisicile din nori

când dumnezeu își aranjează cravata

pomii se umplu de flori și zâmbet 

printre arhangheli umblă un câine șchiop 

printre oameni umblă oameni cu suflete șchioape

la marginea lumii

lampioanele se sting și pică în neant

de aici scăpa viu cine poate

vorba asta umblă printre lumânările stinse de paști 

la fiecare cruce sunt mame care plâng precum sălciile

din capotul lor se preling râuri și ramuri și răni 

aveam în vara aia sufletul plin de speranțe 

cumva

mirosea a crăciun cu flori de tei

de aici putem vedea până la capătul vieții

sub maldărul ăsta de vreascuri umane

zace neliniștea bună de dinainte de moarte

aveam pe umărul stâng o amprentă de înger 

pe frunte era sărutul bunicilor umpluți de flori și zâmbet 

haide

pășește cu teamă 

joacă-te pe tocul ăla de 15 centimetri

si priveste toți ingerii cum cad întruna 

atunci când dumnezeu își aranjează cravata

să aducă mamele înapoi la crucile albe

vreascuri umane împletite cu tămâie 

sunet

cum adică cine ești

ai în spate crucile tuturor înjurăturilor 

ai uitat să îți schimbi încuietoarea și cheile și sufletul

pe cerul ăsta murdar de zăpadă 

norii îți întorc trecutul spre viitor

șoseaua e plină de povești cu avertismente

ai interzis pe aici nu ai ce căuta 

visează în altă parte încrederea 

staționarea nu e permisă în nicio inimă 

predă identitatea ta altora

și ce dacă vezi viața următoare prin crăpătura din suflet

vei primi aceeași speranța în van

calmează-te băiete 

ai uitat cum se prăbușeau blocurile 

la fiecare bătaie de gong

corbii alungau singurătatea 

printre crengile uscate

soarele încerca să își adune razele în buchetul uscat de toamnă 

și nu mai cere răbdare 

fugi aleargă simte

ai o singură ocazie să te cunoști 

așa cum erai la naștere 

un pumn de viață 

primind binecuvântarea vieții zdrobite în fum

asa

ca un simplu joc de lumini 

fără lumină 

să taci

adună gândurile într-un borcan

sparge-l de peretele zgâriat

închide ochii

respiră 

sunetele îți vor spune când e momentul

să te privești în alb

https://youtu.be/TAhyZegVkhw