nopțile ninei

și știi

nina îmi răsfira degetele în fiecare noapte

mă învața rugăciuni și taine

crestate de fiecare lumânare parfumată

între două năvăliri de pleoape îmi deschid geamurile creierului

îi simt parfumul lipit de mine 

urmele palmelor ei presând tot centenarul ăsta de oase

amprentele buzelor ei îmi mișună pe tot gâtul 

de parcă aș fi acoperit cu eșarfe brodate de nevăzători

între coastele mele

respir durerile ei vaporizate până la ultimul sfânt

între stațiile de metrou unde ne-am întâlnit 

și cele unde ne-am despărțit

timpul se numără acum în micro-nine

în bătăile inimii depășind bariera sunetului

între glastrele pline de crizanteme arse

acum trag plapuma peste mine

caut între cearceafuri locurile unde îi sunt ascunse coapsele

îmi storc din amintiri toate senzațiile 

aici ne-am lovit prima dată cu sufletele de carne

pluteau peste noi ultimele picături de vară

între degetul mare și arătător pulsau venele ei

îmi țineam respirația până inimile noaste

se completau în ritmuri abisale

și știi

acum mă las cuprins de fum

printre genele lipite curg dârele lăsate de rimelul ei

sunt râuri tumefiate de așteptări

îmi expir presiunea din plămâni cu viteza lacrimilor

cumva

ceasul s-a oprit în secunda în care am spus ultimul amin

și a repornit o dată cu pașii ninei

clipiri

am unele momente întinse ca două șine de tren

stau întins în pat înghit aerul număr secundele

frigul se așterne peste mine precum o pătură veche

deschid ochii peste alunițele tale

le-am numărat într-o seară

erau două sute cincizeci și cinci

tu râdeai întruna

mă gândeam să iau un pix și să le unesc

poate formam o pisică încordată la vânătoare

poate ieșea o gărgăriță vânturată primăvara prin soare

ori poate un iepure fricos ascuns sub mușchii pădurii

și de atâtea ori

mă aștept să fiu izbit în plin de un tren

un marfar cărând deșeuri toxice

un accelerat deviat de la traseul normal

îmi văd viața înspăimântat

aud urletele mele ca printr-un gramofon

degetele mi se mișcă spasmodic

ca într-un dans aiurea de lovituri seci

rămân tăcut până când simt bătăile inimii

în fiecare por al pielii

ca un tremur al cărnii topite sub sângele înghegat

respir

pe sub plapumă îți caut mâna

e în același loc mereu

mă târăsc spre ea pe o urmă atât de cunoscută

o poartă strânsă cu un sărut se deschide

tac mereu

clipesc și beau apă la fiecare mijloc al nopții

respir

stau în genunchi

„Dumnezeule

Îți mulțumesc pentru... ”

griji albe

prin metafora privirilor ei
îmi vedeam soarele ca un bulgăre de ţărână strivit de un copil
nina îşi ţinea lăncile ascunse sub sânul stâng
un singur dor se întindea ca o felină pe sub străzi
lumina de sub felinarele zgâriate îmi înghiţea umbra
mâinile mele miroseau a tot parfumul ăla contorsionat
între cele două puncte din ochi
am fixat o punte lungă cu viitorul
s-au căţărat pe ea visele şi imaginile proiectate
ca nişte holograme atât de dragi mie
nina îmi ronţăia lobul urechii
priveam uşa dulapului şi îmi cream propria lume
unde eram legat de mâna ei
ca o prelungire absurdă
mutaţie veche precum un cuţit lins de apă

aveam griji albe imaculate
îmi coboram în străfundul sufletului cele mai mari temeri
se adunau acolo straturi-straturi
începusem să îmi cojesc pielea feţei pentru a mă descoperi
femeia de lângă mine îşi exersa dragostea pe o piele aspră
cotloanele din minte mi s-au dărâmat
am privit lumina iubirii ei
ca o vestă de salvare totalăo crizantemă s-a ofilit în buchetul grena
nina mă ţinea de mâna crăpată
îi iubeam nebunia de a înţepa fiinţele cu săgeţi calde
pluteam ca după o lungă beţie

iar acum
totul s-a aranjat ca la un joc de domino
îi simt bătăile sânilor pe coastele mele
îi simt buzele colorate cu viaţă
undeva
raiul s-a deschis pentru noi.

inovări

totuşi

iarna vine din altă lume

unde toate zăpezile miros a oraşe goale

a paturi de spital şi a ziduri spoite cu puţină vopsea

a castane coapte a râsete pierdute a frig

iar oamenii

oamenii se bucură se îmbrăţişează

privesc fulgii albi şi mari precum ar privi

o paradă a soldaţilor morţi în tranşee

oamenii tac oamenii lăcrimează pe dinăuntru

îşi ascund privirile în căciuli mari de blană

în gecile groase primite cadou crăciunul trecut

crăciunul de dinaintea lui

crăciunul din copilărie

pe undeva

în sufletele lor haşurate

oamenii se mutilează se îmbrâncesc

îşi caută inima pereche între mânuşile alungite

între cadourile împachetate cu dungi roşii verzi albastre

între zâmbetele purtate ca la un carnaval veneţian

pe străzile umblătoare

umbrele şerpuiesc precum un sunet mutilat de chitară

dansează pe ferestre pe hornuri pe stâlpii înalti                     

de care sunt agitate lampioane şi pancarde vesele

maşinile se întind zgomotos

un pici îşi şterge nasul în batista mamei mirosind a portocale

între el si eu

sunt atâţia fulgi de zăpadă copleşiti de durere

mă prăbuşesc între hainele fostelor tăceri

umilit

îmi scot mâinile din mănuşi

-Mama

vreau batistele din copilărie

ţi-aş scrie cea mai frumoasă poezie de dragoste

aş scrie versuri despre tine pe toate zidurile
prin fiecare literă ar circula bucăţi din acest tăcut verb "a iubi"
s-ar prelinge pe lângă porţile cu afişe  mari
unele sunt luminoase şi pâlpâie
precum ochii tăi atunci când facem dragoste
altele
sunt zgâriate şi zdrenţuite
ca un orologiu pornit prea devreme la întâlnirea cu timpul

aş scrie cel mai frumos poem pentru tine
l-aş înregistra pe un vinil special făcut pentru urechea ta
s-ar lovi atomii de sânge dintre noi cu viteza luminii
între florile din glastră şi frunzele căzute la colţ de stradă
e o simbioză tăcută
o iubire platonică strivită de roţi
un loc întreg pentru semafoarele pline de sentimente

printre strofe
aş picura pe ici pe colo
duzini întregi de poze mentale
sunt unele cu tine când zâmbeai aşteptând orele apusului
altele
cele mai colorate
se mulează pe retina mea
ca o pată orbitoare şi caldă
toate declaraţiile de dragoste s-ar strânge între două degete
oamenii ar muri instant
ar deveni îndrăgostiţi de femeia de la aprozar
de măturatoarea care fumează kent
de tipa încălţată cu bocancii roşii
de tine de părul tău ud
de ochii cenuşii maro negri verzui
de parfumul tău căzut peste piele ca o mânuşă de catifea

ţi-aş scrie cea mai frumoasă poezie de dragoste
aş începe din vârful degetului mic de la piciorul stâng
s-ar opri abia în ultimul vârf din părul meu sârmos de la atâta soare
ne-am închide unul în celălalt
ca o carte de versuri îmbrăţişată cu imagini
o editură s-ar dărâma privind minunea
am lua premii peste premii medalii de aur
toţi tâmpiţii ne-ar cita
melancolicii ar urla la iubita lor
de la etajul doi ar sări sinucigaşii cu ştreangul de gât
şi cu noi doi căzând din glastrele scumpe între frunzele toamnei

ţi-aş scrie cel mai frumos poem
mă doare pieptul dacă aş ţipa asta
un claxon de dacie mă sperie
un cerşetor plânge şi cere apă
un poliţist opreşte sonetul meu

întinse pe atâtea ziduri de bloc
am sărutat versurile cu amenda mototolită în palmă
un poem a încercuit
oraşul ăsta prea bântuit de gri

ninei

ieri am murit

am ajuns în agonie în extaz în durerea seacă a mării

ceva dinăuntrul meu s-a rostogolit pe scările pustii

toamna m-a lovit între coaste precum un soldat roman

dintre toate durerile

viaţa mă înspăimântă cel mai mult

atunci când sunt treaz

simt umblând pe mine carcase de animale

pe mâna stângă se întind larve albastre

o singură dată am simţit crepusculul străpungând pământul

trăiam cu ochii închişi

între două sclipiri de pleoape

simt degetele ninei jucându-se pe pielea mea

îi simt urmele pe spatele meu de parcă ar desena hieroglife

parfumul ei se lovea de tâmple toată camera mirosea a crizanteme

un singur geam era deschis

noi ne povesteam viaţa lipiţi în frig

făceam dragoste urmând acelaşi traseu închis

îi sărutam aluniţele de pe umăr de pe gât de pe inimă

cumva

noaptea ne prindea înveliţi cu săruturi lungi

astăzi am renăscut

din mine ies sentimentele pe bandă rulantă

ascult melodii noi fredonez prefer lumina

nina m-a luat de mână

mi-a arătat prăpastia unde ajunsesem

din toate frumuseţile lumii

toamna de acum miroase a gutui

a ploaie mocănească a cafea neagră

miroase a buzele ninei a tricoul ninei

a nina întreagă a nina plecată a nina întoarsă

a veniri şi plecări şi regăsiri permanente

a iubire culeasă din vârful vieţii

laponă

respir încet
înghit berea folosind pahare mici
mă scufund sub stratul de spumă din sticlă
aud liniştea injectându-mi timpanele
astăzi o să tac
mâine o să tac
viaţa mea se va învârti în jurul întunericului
ca o şopârlă geko în jurul pietrei de naştere

locul dintre ape e lovit de fulgere
dumnezeu miroase a smirnă şi tămâie şi alb
ultimele flori de toamnă au fost strivite sub copitele renilor
un sunet de copil se poticneşte în zăpada caldă
în zăpada grena în zăpada dintre pleoape
încep să număr timpul în înghiţituri de bere
au trecut zeci de respiraţii între primul răsărit
şi ultimul apus

şi toate încep să devină vechi
undeva
lângă polul gâtului întins
s-au prins fluturii iernii
număr secundele până la silaba cea de apoi
respir încet
îmi scot trupul dinalcool şi tac
azi o să tac
mâine nu!

îngheaţă-mă cu un sărut

îngheaţă-mă cu un sărut iubito
astăzi
soarele miroase a toamnă
dimineţile par încordate ca nişte unghii lungi pe piele
undeva
fluturii s-au refugiat între palmele tale calde
îşi cântă operele vechi şi albe
în patul nostru
cearceaful s-a mutilat  sub trupuri
un pahar cu vin e vărsat de lacrimi şi zâmbet
noi căutăm cu braţele bătăile inimii.

îngheaţă-mă cu un sărut
păstrez în creier aceste clipe tăiate
poze mintale născute în întuneric
aici eşti tu în corsetul negru
aici sunt eu lipit de tine
frigul s-a lovit de trupurile noastre
mirosim a tutun şi a cafea şi a sărutări cu ochii închişi
mirosim a oraş a beton a brăduţi de maşină
a vise a timp a pielea mea a pielea ta
a toate lucrurile atinse de noi.

îngheaţă-mă
nopţile se transformă în sunetele claxoanelor
în ţipete în gemete în tricouri date jos
în crizanteme de toate culorile
în privirile tale atunci când spui că mă iubeşti
în locul de unde am plecat
şi în care ne întoarcem la păcat.

tricoul alb al ninei

pe sub sânii ei curgeau toate legendele oamenilor

toate poveştile de dragoste toate dramele

câteodată

stătea pe fotoliul din balcon şi privea apusul

fuma ţigările mentolate ca o locomotivă plină de gânduri

din toate întâmplările astea

am rămas cu sculpturile ei în carnea mea

ating cicatricile precum nişte corzi vocale

îi aud vocea permanent

ca un aparat de propaganda în timpul războiului

ca un vânt pe care îl aştept în fiecare iarnă

ca o durere venită la timpul potrivit

şi-n toată camera asta în care iubeam

găsesc asfinţitul îmbrăcat în tricoul ei

noaptea

nina părea mai sfântă

o vedeam dormind în acelaşi fotoliu alb

scrumul cădea pe tricoul ei ca un fluviu gri

păşea printre petale de crizanteme şi aripi smulse

 venea lângă mine mă ruga să îi citesc biblia

închideam ochii

tăceam

ascultam

toamna e abia la început

şi nina vine ca un uragan alb

ca o ploaie perfectă printre pomii sufletului meu

ascultăm bătăile din inimă

un bum măreţ pentru ea

un bum măreţ pentru mine

cortina cusută cu tricoul alb cade

noaptea asta începem primul act

din piesa de teatru a vieţii

în faţa mea trăieşte nina

nina a devenit femeie

a început să meargă mai drept să plângă mai rar

să cumpere rujuri mai închise la culoare

mi s-au amestecat în suflet trăirile alături de ea

de la prima palmă ciocnită de obrazul meu

până la ultimul sărut înainte de a pleca la muncă

o aştept zilnic câte două trei chiar patru ore

cănile de cafea devin blocuri reci de porţelan

uneori adorm şi o las să mă trezească

îi miros pielea turtită de oasele mele

caut între pumnii ei fragmente din cărţile lumii

le găsesc şi îi plâng aproape de lobul urechii

după-amiezile

nina devine adolescentă

poartă tricouri largi şi fumează ţigări mentolate

ascultă wish you were here închide ochii

rămâne aşa până la eternitatea apusului

deschide geamurile pe care s-au lipit ultimele frunze de vară

din spatele ei apar braţele mele

dansăm ore întregi acoperiţi doar cu pielea caldă

şi în jurul nostru se lasă liniştea

tăcerea dintre noi e întreruptă doar de sunetul buzelor

nopţile adoarme privind spre ultima carte de pe noptieră

îi simt respiraţia tot mai aproape de  iubire

cobor din pat şi iau un pahar de vodkă

mă trântesc în balansoarul negru închid ochii

în faţa mea trăieşte nina

are sufletul cald şi pielea frumoasă

are ochii căprui şi buzele pline

are părul legat şi tricoul larg

în faţa mea doarme nina de altădată

scenă

femeia oarbă îşi spală păcatele fumând

are peste ochi

pansamente galbene din alte vremuri

nepotul ei priveşte cerul şi îi spune despre nori

uite

unul are o formă de motan bunico

altul are o formă de buze crăpate

mai încolo s-a ascuns soarele după unul

e timid azi şi mai încolo o să plângă

o să mergem în casă şi fluturii or să uite să zboare

femeia oarbă zâmbeşte şi tace

printre pleoapele închise îi fug imaginile

pansamentele s-au făcut negre

ia de mână copilul şi pleacă spre camera cu jucării

durerea nu e acolo

de sub bandaje

curg lacrimi colorate în roşu

lucid

undeva înăuntrul meu

sunt aşezate plăci de azbociment peste jumătate din suflet

mi-am încadrat cerneala în fiecare celulă prelinsă sub sânii curvei

tu stăteai în uşă şi te loveai în ficat

cu toate sticlele de alcool găsite în subsolul creierului

priveam muştele mutante cum îţi sărutau mandibula

vertebrele oasele mâinii ale picioarelor

înaintau spre uterul rămas gol precum un copac în plină toamnă

din toată carnea ta ieşea un puroi albastru-verzui

culoarea morţii din ultimele clipe trăite

am fost acolo şi am văzut paradisul

era aşezat între coapsele purgatoriului

se legănau dintr-o parte în alta durerile facerii

îngerii colcăiau precum viermii căzuţi din frunze

toate apele se întâlneau la mijlocul actului sexual dintre bărbat

şi femeie

mi-era greu să îmi conturez paşii

prin fiecare drum de ţară priveam câmpia plină cu boabe

ultima vară aici m-a prins împletind lucerna cu pozele trecutului

mirosea a nori de ploaie stătută şi dumnezeu încă dormea

uitasem momentul de disperare dintre lovitura de inimă şi cea de cuţit

simţeam doar sângele ieşind din mine

ca dintr-o fântână arteziană situată în Roma

priveam spre cioburile rămase din ultima noapte de sex

erau pline cu rujul greoi şi mov

pe oglinda din baie vedeam mesajele aburite

şi palme unghii urme de spate de sâni de funduri

erau acolo nuduri ce trăiau o singură oră

dispăreau

iar noi încă ne fumam ţigările de bun rămas

undeva în mine

sunt tone întregi de beton detonate de existenţa unei aripi

s-au prăvălit în mine în nanosecunde eterne

pe blocul din faţa parcului defrişat

scrie să privim spre cer ca spre o altă lume

dintre nori apar bucăţi cărămizii de prostituate

şi lumea întreagă se roteşte în jurul focului efemer

mă strâng din coaste şi închid ochii

undeva în mine

sunt prăbuşite zeci de vrăbii ce au uitat să zboare

exerciţii

(poezia aceasta nu are nevoie de vreo poză)

mă simt ca o mână de haine murdare cu amprente străine

dumnezeu îmi e martor că am vrut să-mi ucid sentimentele

folosind formolul de pe noptiera bunicii

cădeam pe sub patul fiecărei amintiri ciuntite

şi arhanghelii îţi asamblau imaginea din o mie de pene

înmuiate în smirnă şi tămâie

cuţitele tremură înfipte în scândurile coşciugului

o să îmi dau foc la toate cuvintele nerostite

şi din ele o să iasă fumul portocaliu

precum o portocală roasă cu dinţii de copilul din mine

ţi-am sărbătorit naşterea

precum o moarte mult aşteptată

stăteam aşezat pe treptele din oţel îmbinat cu smoală

turnam în mine litri întregi de alcool

până când creierul mi se sfărâma ca o corabie de stânci

aveam tricoul murdar de noroi şi frunze putrezite

între camera mea şi a ta era o legătură de o sută de paşi

acum s-au format zece tăieturi în formă de cruce

am devenit creştin

am început să înjur de sfinţi

în fiecare zi calc pe tăceri

şi dumnezeu încă îmi oferă palme

peste faţă

am rămas întins între foile cu scrisul tău

cu scrisul nostru şi cu mâzgăliturile lovite de lacrimi

din vreme în vreme

împreunez mâinile şi durerile

aşa

simt toate cioburile intrând în carne

ca un exerciţiu de exorcizare

aplicat cu întârziere

clementine

canapeaua avea imprimată forma noastră
în picături mici de transpiraţie

stăteam ca două umbre undeva la limita întunericului

ne savuram clementinele şi priveam marea

un val se spargea între cele două coaste unite

mergeam de-a buşilea pe parchetul abia ceruit cu trupul tău

simţeam tot parfumul tău între fibrele lemnoase şi mă aşezam cu picioarele spre geam

dumnezeule

luna era aşa de oarbă în noaptea dintre copilărie şi maturitate

prin păr ţi se înnodau licuricii sarea vântul şi aripile dracilor

îmi tremurau degetele şi stăteam îmbrăţişat cu toate scrisorile

mi-am schimbat tot decorul

am înlocuit întunericul cu apusul

încerc să clipesc spre văile adânci de unde am venit

parchetul l-am înlocuit am covoare roase de molii în mono-culori

toate scrisorile s-au adunat pe retină şi le-am ars în jurul alcoolului

dintre toate nopţile de vară

aceasta e singura când luna e oarbă şi nu apare

valurile torc ca o mâţă alintată de stânci

apa se transformă în sarea ce odată se mula pe pielea ta

într-o fructieră

păstrez clementinele uscate scorojite

umplute de praf şi desene abstracte

câinii încep să latre spre necunoscut

tot întunericul nopţii

îl petrec scrijelindu-mi simboluri pe carne

mi-am pierdut ochelarii undeva prin cărţile răsfoite împreună

recitesc pasaje din biblie şi-mi fac rugăciunea

desenez în aer cruci pline de stropi de sânge

căteva pică pe canapeaua imprimată cu forma trupurilor noastre

ca un giulgiu scos la aer o singură dată pe an

dintr-o clementină răsar frunze şi năvoade

un pescar aruncă spre delfinul din bol o undiţă veche

eu îmi arunc spre trecut

o undiţă de amintiri conservate într-o fructieră

netrăiri

o să ajung să îmi fac cruce

atunci când intersecţiile vor fi pline de corbi şi cocostârci

prin vârful fiecărui copac se lipeşte cerul în dungi portocalii

un lătrat de câine fuge după un mieunat de pisică

toate lucrurile sunt alandala şi aşezate în perfectă ordine

încât salcâmii au început să înflorească toamna

iar teii

teii se scutură privind rănile crestate pe scoarţă

o literă A

cu o literă B

cu o sticlă de vodcă adormită pe trecerea de pietoni

iar cuvintele curg precum o paradă militară a bocancilor

am închis jumătate de pleoapă

pentru a vedea lumea bicolor.

lângă florăriile fără petale

cojile de seminţe prind rădăcini spre centrul nervos al oraşului

toate pet-urile se strâmbă ciocnindu-şi gâturile în săruturi monumentale

perfecţiunea răsună în nebunia din căşti

un om se crede dumnezeu şi oferă iertare la cinci lei bucata

îi creionez pe un carton harta spre ultimul bar din lume

începe şi râde şi râde şi râde

nu se mai opreşte îmi spune durerile scuipate în fiecare parte de oraş

pe fondul sonor aud îngerii cum fâlfâie aripi mari şi hidoase

mie-mi cresc degetele în numele prezentului

al noului

şi al vechiului

o sa îmi fac cruce în fiecare nuanţă a zilei

în fiecare lovitură de clopot aşezată leneş pe turla catedralei

în fiecare dormitor în care am făcut sex şi am ascultat blues

în fiecare femeie întinsă între cearceafuri

în fiecare gură de băutură aruncată spre stomac

o să îmi fac cruce şi o să trec mai departe

în netrăirea asta

merităm un sentiment.

nihil sine me

te născusem din năvoadele coastelor

încă miroseai a alge şi peşti spintecaţi

melcii din păr spiralau firele de nisip

pe deasupra sânilor curgeau florile ca nişte valuri rubinii

stăteai închisă mimând fiecare plăcere a lumii

un singur cuvânt îl repetai întruna

ca un cerc de androgini în permanentă rotaţie cu sufletul

printre fiecare clipit

reuşeam să-ţi desenez umbrele şi parfumul de carne caldă

un univers se deschidea frământând secundele cu apa sărată a mării

pe umăr îmi stăteau penele culese de la îngeri

căutam fiecare centimetru din vise

priveam paşii tăi şterşi de săruturile animalelor

un urlet de lup se auzea tu-mi băteai inima în piept

aveam plămânii arşi de la palme

un măr îţi cobora pe coapsă pe pulpă pe gleznă

din noaptea întreagă

reuşeam să muşc aceleaşi bucăţi de la apus spre răsărit

pe umerii se rostogoleau urmele dinţilor cu faţă umană

un şarpe îşi rotea corpul în jurul nostru

ecourile tindeau spre sunete violete

stelele începeau să pâlpâie

ne acopeream cu frunze de lotus şi deveneam melci coloraţi

în ultima noastră dimineaţă

ai rupt crenguţele de măr din glastră

un simplu adio era lung şi fără viaţă

dumnezeu încă pescuieşte sufletele păcătoase

mâine seară ne vom întâlni poate o să bem o bere

jucăm nişte cărţi ne batem joc de gustul cărnii

o să mă mântuiască de ură

acasă

toate coastele mele renasc şi se unesc precum un năvod

una din ele cade şi devine femeie

dar tu lilith

tu printre ce crengi de măr

şi cochilii de melc îţi strângi genunchii la piept?