pe undeva
secundele devin un râu învolburat
format din primele lacrimi
primele izbucniri de furie
-când rupeai creioanele cu care sperai că îți desenezi
casa visurilor tale-
prima înjurătură de sfinți
și Dumnezeu
și dureri și căderi în abrupt
pocnitul a ceva din interiorul tău
care devenea o bombă cu ceas
și sânge clocotit și priviri
revărsate ca o cascadă
mugind a turbare
pe undeva
clipele opresc fiecare amintire
nopțile cu luna cât o casă părintească
mirosul de fân abia cosit și lăsat pe câmp
primul dinte scos
prima poză în care stai mândru și știrb
iar lumea se învârtea doar în jurul râsului
mușcături fine ale fericirii
mai ales când îi priveai zâmbetul
după ce îi spunei că e frumoasă
între astea două extreme
te simți captiv precum un om blocat într-un ambuteiaj
și atunci îți vine să cobori din mașină
să lași ușa deschisă și motorul pornit
printre bucățile de tablă și plastic și asfalt
ți-ai croi un drum nou
unde liniștea
se măsoară în bătăile de inimă
ale îmbrățișărilor care te așteaptă acasă