secetă

prin căldură ne topim coastele de asfalt

suntem legați de clipele astea

când toropeala se scurge în noi precum o viață

undeva

soarele ne-a pârjolit sentimentele

am uitat scrisul și caligrafia

coregrafia săruturilor

valuri de mare întâlnind oceanul

când nopțile se adună sub sâni

ieșim din bârlog și adulmecăm stelele

ne adunăm jarul din inimi și îl creștem în palme

durerea se dispersează tăind molecule

și luna toată e tăiată de creasta munților 

unii au fost martori ai tăcerii 

alții s-au aplecat ca o salcie peste pământ 

iar lumea e un planetariu plin de mirări 

și în punctul de renaștere

punem urechea pe beton și ascultam tropăitul ploii

sărim peste iederă și mărăcini

avem părul prins într-o singură coadă

un nod gordian fără început și fără sfârșit

cântăm și dansăm înveliți în nori

jumătate din lume stă pe o scenă

jumătate de lume doarme

avem o singură picătură de suflet în noi

astronomic

-atunci când privim spre stele

privim spre trecut-

așa îți stingeai ultima țigară înainte de somn

jupuiai din mers tricoul blugii

pielea de pe mine

le lăsai în coșul de rufe și închideai ochii

stăteam cu oasele la vedere 

pe balcon priveam orizontul și fluturii căzând

spre negură

veneau călare hoarde întregi de sunete

îmi mutilam ochii privind spre lumini

din tot negrul ăsta apărut peste cer

îmi făceam o piele nouă și așteptam răsăritul

curgeau spre somn rugăciuni și ruj roșu

mă lipeam de spatele tău și soarele uita să urce

-privim spre trecut privind viitorul-

în ultimul meu gând lăsat în dormitor

chemam toți zeii pentru mâine

-viitorul se taie precum un pepene-

tu râdeai cu toți dinții și mușcai din carne

simțeam caninii smulgându-mi venele sau tendoanele

din fiecare înghițitură îmi dispăreau coaste 

și gânduri și plămâni și inimă 

sărutam o iluzie urcată din iad

-viitorul devine o stea renăscută-

îmi înfășuram degetele în părul tău 

stăteam cu respirația oprită 

vedeam caii sărind peste mine 

la ultima copită am privit cum inima devine praf

exact ca o cometă destrămată

în iubirea ei către soare

rod

când cădeau clopotele pe iarbă

ne smulgeam sufletele și le lăsam să respire liber

vedeam umbrele lor ca dâre albe de căi lactee

între frunzele de lucernă

ne descălțam de păcate și priveam orizontul

ca un bulgăre roșu de robie

stăteam și ne țineam de mâini

până când ziua de mâine se prefacea în ceață

sub fiecare aripă de înger găseam fluiere

ne jucam inimile în hore

printre crengile de stejar

duminicile se vedeau ca o barcă spre rai

fugeam și cădeam și râdeam murdari

deveneam ai nimănui

iar viața se măsura în zâmbete

în ultima toamnă am devenit stele

ne priveam pe boltă și tăceam în frig

peste pământ

clopotele cădeau pentru alte hore

încinse în mirosul de lucernă arsă de soare

și peste tot

dumnezeu primea îngerii 

să îi adape cu suflete noi

detaliu

iubita mea are ochi de culori diferite

la stângul sunt munți și ceruri și miros de brad

sunt ochi de onyx și ochi de cretă

vise sfărâmate de ciocan și valuri de mare sparte

sunt clopote de fier și rugăciune și mister

corset aruncat pe scaun pantofi cu toc

zbor de libelulă zaț de cafea

sunt mii de stele bubuite în timpane

și șoapte și tăceri și îmbrățișări sacadate

la dreptul sunt sori și nori și bărci cu năvoade

sunt flori și albine și cununi de tei

mâini înghețate buze sărutate

despărțiri în gară regăsiri în tren

sunt melodii lente ca o pictură

sunet prelins pe covor ca un giulgiu de aur

sunt căderi de tunet și izbucniri de drac

nisip fierbinte și piele sărată

jucării păpuși și carte de basm

sunt copilăriile devenite maturitate

iubita mea devine cum vrea

pisică sau vultur sau zeu 

se schimbă în om și pășește spre nemurire

dansează peste praguri și râde 

și plânge și scrie scrisori

în lemnul devenit hârtie creează sentimente

le dă formă și le întinde pe sârmă 

face dragoste la ore nocturne mușcă din carne

înjură și bea și devine o ea

calcă peste inimi taie pustiuri 

și se transformă în univers 

iubita mea are culori diferite

un cer de vară cu ploi și neoane

lampioane atârnate de urechi cireșe lipite pe buze

și mii de alunițe devenite stele

un inel ca un bob de orez

clape de pian coaste ca o gheară

și o haină de blană din fostele iubiri

thalassophile

încă îmi plac stafiile

am părul plin de sare și nisip și soare

printre valuri privesc ultimele poze cu tine

unele se aruncă în mare și devin hamsii

altele devin albatroși privind spre răsărit

încă mă înconjor de fantome

le simt noaptea în cort

cum îmi îmbrățișează oasele

dimineața sunt acoperit de nisip și ceață

deschid berea și o torn pe gât

las briza să îmi pună gândurile într-o ordine haotică

de unde scot doar melodii

și vechi castele sparte de apă

și în toată căldura asta

sub umbră îmi liniștesc inima

am înotat destul contra curentului

îmi privesc trecutul ca pe un prieten pierdut

îi aprind o țigară îi dau un pahar de vin

îi fac loc lângă mine și povestim

pe pietrele și scoicile măcinate

ne îmbrățișăm pozele și le aruncăm în mare

și în toată noaptea

privesc stelele apărute

le număr și le reiau și le rescriu în constelații

pe dâra albă a căii lactee

privesc cum lampioanele mușcă din ea

se sting și pică în hamsii 

și albatroși urcând un nou răsărit

poem pentru m.

aici aveai trei ani

și ochi căprui și rochie roșie

stăteai în soare și desenai milioane de vise

-ial s-a lupt cleta-

printre degete îți curgea praful

exact ca un fluviu spărgând copaci

priveai spre nicăieri și așteptai chemarea

din fiecare desen îți făceam icoană

peste mirările astea omenești

anii se rotesc precum un cerc forjat în foc

-uite cum vleau să pictez malea-

în sufletul meu pictai o viață

și un stabilopod lovit de furtuni

în fiecare noapte ne regăsim și privim povești

mișcăm filele încet cât să nu trezim greierașii

în pătura asta miroase a cumințenie și cald

adormi visând cum broasca devine prinț

-nu stinge lumina-

caut o lumânare și o aprind

caut un scop și îl sting

aici te-ai oprit la 3 ani

când baloanele se lipiseră de rochia cu buline

și creta devenea albă

-ulc la stele-

cobor în coșmaruri și plâng

undeva

pe partea cealaltă de soare

ne vom desena visele

apă

mă aflu pe lanuri incandescente

privesc tristețea cocoțat pe saltele

-uite cum coboară soarele spre infern-

eu cobor în inimă

exact ca într-o fântână lăsată în câmp

caut răcoarea lăsată în vrie

peste fiecare clepsidră de rouă

vrăbiile cad și lovesc pământul cu ochii deschiși

din așchiile de praf lăsat pe carne

în seceta asta postesc cuvinte și liniști

pe aici trece doar un vânt uitat de dumnezeu

între stele

durerile devin șoapte năclăite urcate pe ziduri

o iederă uscată uitând să respire

și fiecare pas pus înainte

îmi trece prin corp ca o frică

desculț

răscolesc pământul sub care au murit inimi

în inima mea e o moarte vie

îmi plimb sentimentele în lesă

iar lumina devine un hău

și fiecare privire spre orizont

e o singură respirație și inspirație și oprire

mă scot din inimă precum o apă

aștept finalul în toată răcoarea lui

exact ca un soare apus prin lanuri incandescente

proclamație

aici e plin de lumânări

și cerul se rupe și cade în abis

cum aș putea să fiu iarăși copil

când cerul era albastru cu nori pictați

și plin de vise culese în somn

-încă mai caut pătura aia de lână-

și cum m-aș întoarce spre praf

când deja nămolul se lipește de palme

aici lumea tace și merge cu capul plecat

se aud rugăciuni și zeii ne biciuie cerând cuvinte

fiecare noapte e lipsită de zi

sau de sete sau de foame

suntem un șir lung de pași amorțiți

printre toate sunetele astea de harpă

miros îmbrățișarea părinților sub ploaie

-tunetul nu trebuie să îți sperie inima copile-

aici tună îngerii și ne crestează pe mâini 

numere lungi de mătănii 

aici nu e ca acolo

când corbii desenau pe albastru săgeți lungi

și simțeam în tălpi florile de tei căzute 

aici suntem flori de tei călcate 

privim spre lemnele ce ne sunt pat

unele sunt roase de îndoieli 

mereu 

la somn

ne uităm în sus și așteptăm lumina

-cât de frumos pâlpâie flacăra asta aprinsă în vis-

printre inimile oprite 

zăresc rânduri mari de vieți tăiate 

și aici nu e ca acolo

nici mâncarea nu e la fel ca acasă 

primim doar vin și pâine 

și sub mirosul ăsta de tămâie 

ne schimbăm corpurile

în lemnul devenit pat

devenim copaci și evadăm

privim ochii voștri spărgând pietre cu lacrimi

suntem aici

orbește

noi avem împreună toate semnele zodiacale

și totuși

ce frumos e bărăganul cu pustiurile lui

atunci când seceta devine sete

din fiecare înlănțuire de degete curg speranțe 

ne întâlnim în culori electrice

și sub pașii noștri 

soarele devine o floare strivită

noi avem împreună vechile sertare 

în care bunicii își țineau biblia și plângeau războaie 

în pumnii de chirpici amestecați cu paie

se întindeau generații de sentimente 

evoluând precum un embrion de zeu 

iar stelele

deveneau aburi de viitor 

noi avem împreună toate diferențele 

și cer și pământ și aer și foc 

căutăm bubuiturile alea de inimi pe nicovală

din aliajul ăsta tocit precum un fir de păr 

se întind sârme lungi peste care aruncăm dorințe 

unele devin pânze mari ca un giulgiu

altele rămân firimituri de vis 

noi nu avem nimic

suntem orbii lăsați pe pământ să își caute privirea

în inima celuilalt

și orbecăim prin toamna asta timpurie

când bărăganul 

devine atât de frumos în sete

pluvio

și-s toate așa cum ar trebui

când visele se crapă de ziuă

stăm înveliți de frunze de castan

avem în inimi beția de aseară

în care felinarele 

păreau lampioane explodând în povești

sau în priviri aruncate între ploi

și-s toate aruncate alandala

când vocile se târăsc spre paturi

din păcatele noastre ne scoatem mântuirea

avem un suflet pictat cu cratere

ne adunăm printre ruinele astea de oraș

îl facem o casă

și un zgomot de copil râzând în ploaie

și toate sunt pauze lungi între diferite acte

când actorii flămânzesc după aplauze

din cortina lăsată peste cer

adunăm broboade mari de amintiri și le unim în clepsidre

peste rândurile din față

întunericul devine mai negru

și pașii seamănă cu o ploaie de toamnă

și toate sunt bătăi de inimă la trap

-ca o toacă de brad mirosind a munte-

când zăpezile se topesc și încetinim pașii

găsim în palme

vise crăpate de ziuă

și ploi adâncite în ochi

pustietate

despart cafeaua in două

exact ca un profet părăsit în deșert

din stelele astea revărsate peste inimi

trâmbițele începutului nasc valuri de sunete

unele cheamă o toamnă timpurie

când buzele cioplesc statui de ceară

și zei prefăcuți în praf

sub unghiile strânse în piele

globulele roșii devin fluvii ajunse în mare de suflet

spre mine se suie păgâni și barbari

și corbi de mătase cu clonț de staniol

printre fumuri

luna devine o fantomă cu un colț mușcat de un copil

iar norii uită să rămână albi

devin și fulger și tunet și ploaie de vară

din bălțile negre pline de umbre

ies bule mari de căldură

unele se sparg și devin abur

exact ca privirile aruncate prin lanuri

sau poate totul e o pictură de bază

unde împrăștii negativul peste pozitiv

în mintea mea se inversează polii

creez sentimente noi și ciopârțesc cristale

am în retină

doar nisipul prin care am umblat

cărând două tăblițe

-să nu uiți cine ai fost

ca să devii ce speri-

love at first photo

ne căutam amintirile privind în gol

din malaxorul de vieți

unele păreau îmbrățișări calde

stăteam sprijiniți de sirene si stabilopozi

priveam marea

îmbrățișând ultimul centimetru din pielea ta

din noi se ardeau măști

lucram în furnale și sorbeam infinitul

printre clișeele astea

suntem ultimii oameni sărutând o plajă goală

când furtunile devin curcubee

noi adormim în sufletul altuia

pe fiecare pixel

colorăm viitorul gândind la trecut

pe foile astea lăsăm urme de laser și fericire

stăm și privim fiecare inel rostogolit spre altar

din mințile noastre

universul devine un loc de joacă și lumini

adulmecăm răsăritul cu sete

și în ceața asta lăptoasă

privim apusul lipiți precum o scrisoare de iubire

avem între degete mii de lumi privind spre viitor

noi ne trasăm cadrele sprijiniți de zâmbete

în suflet suntem doar 

ca în prima poză agățată pe un frigider

fantasmă

vino și bântuie prin venele mele

aici bate o inimă cât un pumn strâns

așa cum se strângeau cearceafurile bătute de vânt

între fiecare verb nerostit

iau o gură de apă și un busuioc în palme

o rugăciune se lovește de craniu

îmi caut reper ochii luminând întunericul

și sub fiecare pas lăsat în aorte

deslușesc vieți ramificate în decizii

unele caută lumini și fericire

altele pică printre lumânări de mort

-uite ce bine era să fim lipsă-

stau și aduc gravitația la nivel de joacă

atunci când amintirile devin viori rupte

printre uși

caut spasme lăsate în trecut

în apusurile astea privind marea

-având în mâini un pahar spart și un clar de lună-

loviturile din piept devin canoane

ca într-un vis

rămâne în suflet doar parfumul

vino și bântuie o casă goală

când stelele devin doar o punte spre infinit

lasă sub preș ultima ta țigară stinsă în scoică

peste firele astea de care sunt agățat

soarele devine un ochi închis în joacă

piruetă

-până ajungi tu la mare vin ploile-

din fiecare buzunar scot scoici și nisip

în ultimele zile

soarele îmi lovește gândurile și cade în apus

las briza să cerșească piele sărată 

și totul se mișcă în culori amestecate

și totul se mișcă în cerc

strâng în palme singurele clipe pictate cu abur

peste noi

cerul pare un șevalet așteptând pânze 

cumva

fluxul și refluxul ne erodează inimile 

privind întinși pe burtă 

toate valurile numărate de la minus infinit 

la plus infinit

la plus etern 

lampioanele agățate sub umbrelă se sting

în fiecare flacără e o sărbătoare 

ne strâmbăm prin paharele de vin 

lumea e un inel înfășurat cu stele

toate zboară precum o batistă albă 

toate cad spre mal

căutăm iubirea și fericirea în sticle aruncate în mare

desfacem inimi mari și le topim în nisip

din steagurile răsărite pe țărm 

privim norii colorați în negru

ca un infinit permanent aflat în piruetă

-până ajung eu la mare 

trec ploile-

ce ne spunem când ne regăsim

așa cum fiecare orizont se topește sub soare

din sticlele golite se topesc buzele

tăiem răsuflarea cu urme de șoapte 

avem pe piele

mărturii antice de sărutări

și în fiecare joc de cuvinte strâns

-așa cum berzele se strâng privind spre sud-

ne aliniem polii magnetici

până când fiecare venă 

devine o deltă revărsată în inima celuilalt

admiram diminețile venind în nori

sau în noi

din toate supapele astea de emoții

peste funiile care ni se strâng de palme

avem între noi mii de coloane neșlefuite

pe unele crestăm zâmbete

pe altele beții

pe altele lumânări aruncate în ape

la final

ne trecem silabele împerecheate

scoatem cuvinte noi și râdem și ciugulim din struguri

strângem în brațe parfumul ăla de cais înflorit

dormim privind luna dezbrăcată

-bine ai venit

trăiește!-