Tembelul

Tembelul,
suit pe scara bibliotecii de partid,
cazu cu fundul
in asfaltul de ingeri morti,
versuri alambicate
in propriul lor suflet.

De durerea pricinuita in dos,
jura sa inchida poetii,
sa le stoarca imaginatia,
aibe Dumnezeu mila
prin Sfantul Duh.

Reincarnat de viziunile utopice,
bantuie sa-si cloneze adeptii
pana cand puii iesiti
din stihuri
sunt cadavre putrezite,
duhnind a urat.

Dar tu, tembel poet,
nu te-ai gandit
ca abia dupa moarte
ai sa fii comparat
cu alti bufoni
si nu cu Eminescu?

Plateste scara rupta
si incearca
sa-ti vezi lungul
picioarelor!