încă sunt aici

pe scările astea miroase a clor și a ploaie
caut sunetul din urma parfumului
pe Nina o văd o dată la câteva zile
ultima dată era atât de cald
încât soarele părea că se scurge prin părul ei
asemeni unui fluviu tropical scăldat în șoapte
stăteam pe același balcon plin cu scaune negre
ne țineam de mâini și tăceam
printre noi
liniștea părea un val aruncat de mare

încă îmi citesc biblia
e învelită în coperți verzi și are trei sute șaizeci și cinci de pagini
fiecare reprezintă o zi și o ploaie și o noapte și un dor
printre norii ăștia de carton abătuți peste blocuri
mintea mea se cocoață spre ochii Ninei
-culori schimbătoare curgătoare -
îi simt urmele lăsate pe fiecare colț unde apar rândurile ei
am printre degete
fricile și fericirile femeii de lângă mine
am amprentele buzelor ei
am ajuns la ziua în care ne-am aruncat prima dată în mare

încă tremur
soarele se stinge ca o țigară aruncată pe plajă
dintre toate respirațiile din bucureștiul ăsta asfixiat
pe cea a Ninei o aud într-un veșnic monolog
și totul se dărâmă și se clădește
după culoarea buzelor ei
după culoare ochilor ei
după culoarea părului ei
iar eu
eu încă voi fi aici

exercițiu de scrisoare

au trecut săptămâni de când am uitat să scriu

în mintea mea imaginile se lipesc de același sărut cald

și se dizolvă în cuvinte nepurtate pe niciun pix sau stilou

acum îmi caut privirea undeva în colțul unei oglinzi

am cearcăne și părul ud iar oasele

oasele îmi schimbă culoarea pielii în fiecare dimineață

aici la mine în garsonieră totul e aranjat frumos

lucrurile sunt sortate în folositoare și uitate

am aici tricoul purtat de tine când veneai serile

prosopul albastru încă miroase a cafea braziliană

în privirea mea văd fiecare secundă cu tine

mă întind între cearceafuri și înghit berea

aștept să vină noaptea.

ploile încă sunt prezente

știi

de câteva ori am prins sunetul lor între buzele noastre

norii se mișcau precum niște bărci negre și bete

aveam trupurile transpirate și eu sărutam genunchiul tău

adormeam cu spatele lipit de spatele tău

ne trezeam și ceream dimineților să se lungească

sorbeam din cafea până se făcea ora 8

de acolo drumurile ni se separau spre imagini diferite

număram secundele și căutam moduri de a grăbi timpul

încă fac lucrul acesta atunci când uităm să vorbim

sau când uităm să scriem.

și acum s-a făcut întuneric

pe aici au început să zboare fluturii de noapte și bufnițele

încerc să termin rândurile de azi 

să termin cu privirea mea în colțul ăla ciudat de oglindă pătată

să adorm să grăbesc timpul să te văd

să șoptesc în urechea ta

-Nina, să nu mai pleci vreodată!