Blamare

Îmi crestez versuri alambicate
în jurul genelor,
gâtului
și stomacului,
iar lumea mă scuipă
cu patimă
de ironie.

Mă așez crucificat
pe acoperișul de stuf
al casei albe,
creionate cu gânduri
și pocniri de degete.

Îmi e greu să cad
pe părul iubitei
născută din coasta mea,
urechile îmi sângerează
a șuierături
iar șira de scoci
purtată de nervi
se frânge constant.

Ochiul drept îmi paralizează
având aceeași culoare gri,
înnorat gâlgâit
de lacrimi.

Poate că lumea
scuipă spre mine
cu pixuri
de rugăciuni
în care trăiesc
emoții trecute
sau noi