nopțile ninei

și știi

nina îmi răsfira degetele în fiecare noapte

mă învața rugăciuni și taine

crestate de fiecare lumânare parfumată

între două năvăliri de pleoape îmi deschid geamurile creierului

îi simt parfumul lipit de mine 

urmele palmelor ei presând tot centenarul ăsta de oase

amprentele buzelor ei îmi mișună pe tot gâtul 

de parcă aș fi acoperit cu eșarfe brodate de nevăzători

între coastele mele

respir durerile ei vaporizate până la ultimul sfânt

între stațiile de metrou unde ne-am întâlnit 

și cele unde ne-am despărțit

timpul se numără acum în micro-nine

în bătăile inimii depășind bariera sunetului

între glastrele pline de crizanteme arse

acum trag plapuma peste mine

caut între cearceafuri locurile unde îi sunt ascunse coapsele

îmi storc din amintiri toate senzațiile 

aici ne-am lovit prima dată cu sufletele de carne

pluteau peste noi ultimele picături de vară

între degetul mare și arătător pulsau venele ei

îmi țineam respirația până inimile noaste

se completau în ritmuri abisale

și știi

acum mă las cuprins de fum

printre genele lipite curg dârele lăsate de rimelul ei

sunt râuri tumefiate de așteptări

îmi expir presiunea din plămâni cu viteza lacrimilor

cumva

ceasul s-a oprit în secunda în care am spus ultimul amin

și a repornit o dată cu pașii ninei

clipiri

am unele momente întinse ca două șine de tren

stau întins în pat înghit aerul număr secundele

frigul se așterne peste mine precum o pătură veche

deschid ochii peste alunițele tale

le-am numărat într-o seară

erau două sute cincizeci și cinci

tu râdeai întruna

mă gândeam să iau un pix și să le unesc

poate formam o pisică încordată la vânătoare

poate ieșea o gărgăriță vânturată primăvara prin soare

ori poate un iepure fricos ascuns sub mușchii pădurii

și de atâtea ori

mă aștept să fiu izbit în plin de un tren

un marfar cărând deșeuri toxice

un accelerat deviat de la traseul normal

îmi văd viața înspăimântat

aud urletele mele ca printr-un gramofon

degetele mi se mișcă spasmodic

ca într-un dans aiurea de lovituri seci

rămân tăcut până când simt bătăile inimii

în fiecare por al pielii

ca un tremur al cărnii topite sub sângele înghegat

respir

pe sub plapumă îți caut mâna

e în același loc mereu

mă târăsc spre ea pe o urmă atât de cunoscută

o poartă strânsă cu un sărut se deschide

tac mereu

clipesc și beau apă la fiecare mijloc al nopții

respir

stau în genunchi

„Dumnezeule

Îți mulțumesc pentru... ”

griji albe

prin metafora privirilor ei
îmi vedeam soarele ca un bulgăre de ţărână strivit de un copil
nina îşi ţinea lăncile ascunse sub sânul stâng
un singur dor se întindea ca o felină pe sub străzi
lumina de sub felinarele zgâriate îmi înghiţea umbra
mâinile mele miroseau a tot parfumul ăla contorsionat
între cele două puncte din ochi
am fixat o punte lungă cu viitorul
s-au căţărat pe ea visele şi imaginile proiectate
ca nişte holograme atât de dragi mie
nina îmi ronţăia lobul urechii
priveam uşa dulapului şi îmi cream propria lume
unde eram legat de mâna ei
ca o prelungire absurdă
mutaţie veche precum un cuţit lins de apă

aveam griji albe imaculate
îmi coboram în străfundul sufletului cele mai mari temeri
se adunau acolo straturi-straturi
începusem să îmi cojesc pielea feţei pentru a mă descoperi
femeia de lângă mine îşi exersa dragostea pe o piele aspră
cotloanele din minte mi s-au dărâmat
am privit lumina iubirii ei
ca o vestă de salvare totalăo crizantemă s-a ofilit în buchetul grena
nina mă ţinea de mâna crăpată
îi iubeam nebunia de a înţepa fiinţele cu săgeţi calde
pluteam ca după o lungă beţie

iar acum
totul s-a aranjat ca la un joc de domino
îi simt bătăile sânilor pe coastele mele
îi simt buzele colorate cu viaţă
undeva
raiul s-a deschis pentru noi.

inovări

totuşi

iarna vine din altă lume

unde toate zăpezile miros a oraşe goale

a paturi de spital şi a ziduri spoite cu puţină vopsea

a castane coapte a râsete pierdute a frig

iar oamenii

oamenii se bucură se îmbrăţişează

privesc fulgii albi şi mari precum ar privi

o paradă a soldaţilor morţi în tranşee

oamenii tac oamenii lăcrimează pe dinăuntru

îşi ascund privirile în căciuli mari de blană

în gecile groase primite cadou crăciunul trecut

crăciunul de dinaintea lui

crăciunul din copilărie

pe undeva

în sufletele lor haşurate

oamenii se mutilează se îmbrâncesc

îşi caută inima pereche între mânuşile alungite

între cadourile împachetate cu dungi roşii verzi albastre

între zâmbetele purtate ca la un carnaval veneţian

pe străzile umblătoare

umbrele şerpuiesc precum un sunet mutilat de chitară

dansează pe ferestre pe hornuri pe stâlpii înalti                     

de care sunt agitate lampioane şi pancarde vesele

maşinile se întind zgomotos

un pici îşi şterge nasul în batista mamei mirosind a portocale

între el si eu

sunt atâţia fulgi de zăpadă copleşiti de durere

mă prăbuşesc între hainele fostelor tăceri

umilit

îmi scot mâinile din mănuşi

-Mama

vreau batistele din copilărie