vineri, 26 decembrie 2014

sinonim pentru iubire






 uite 
 aseară am stat și am băut din vinul păstrat pentru crăciun 
 Nina îmi dansa prin minte și vorbea despre tablouri și muncă și poze 
 ne țineam de mână și mâinile țineau loc de inimi bucuroase 
 pe retină vedeam cioburile orașului unde oamenii au refuzat să trăiască 
 iar femeia de lângă mine își mușca buza precum mușca dintr-o felie de portocală 
 începeam să râd 
 în mine se întindeau aripi pironite în fericire 
 vedeam sunetele lipindu-se de abdomenul Ninei 
 ea râdea și își dezvelea dinții albi ca niște solzi lucitori 
 stăteam sprijinit de spătarul scaunului 
 creierul meu plutea în tot vinul ăla roșu și dulce 
 îmi luam în brațe fericirea și o botezam în băutură 
 din ea se năștea aceeași Nina  
 rămâneam cu un zâmbet pe față 
  
 și sincer să fiu 
 nu am mai simțit niciodată bubuiturile astea în capul pieptului 
 îmi las venele să se dilate și să primească mai mult sânge 
 am fiecare celulă inundată de parfumul Ninei 
 golesc fiecare amintire din borcanele astea crăpate 
 le întind pe foi și foile se întind în mine 
 devin un pergament unde femeia mea își scrie povestea 
 eu stau și ascult și privesc 
 îmi întorc ochii după degetele și mâinile și picioarele ei 
 iar ea se rostogolește pe pielea mea căutând căldură 
 o țin între brațele astea osoase 
 senzațiile se ascut atunci când ea îmi sărută fruntea 
 închid ochii și o las să cânte 
 acum pot să mă rog 
  
 iar între versurile spuse de ea 
 găsesc fiecare simbol ca o definiție a Ninei 
 încerc să o citesc precum aș citi o hieroglifă  
 uneori mă încearcă un fel de durere gândindu-mă că nu ar fi a mea 
 și-atunci 
 Nina se cațără pe umerii mei 
 începem să bem vin să dansăm și să ne spunem viețile 
 căutăm să ne ținem de mâini și să ne sărutăm mai des 
 în întunericul din balcon 
 iubirea noastră începe să lumineze 

joi, 18 septembrie 2014

spontaneitate




aș vrea să îți mai scriu prin piele
aseară
mă dureau urmele unghiilor tale
stăteam într-un colț de pat și priveam întunericul
între noi doi erau doar foile de cearceaf
uitasem să opresc ceaiul de seară uitasem să mănânc
uitasem să citesc sau să casc
printre cele cinci dungi din antebrațul meu
priveam fiecare greșeală ca o gură de balaur
îmi înecam respirația în analize și calcule

și ne vedem din ce în ce mai des
prin părul tău tuns scurt privesc mai bine umerii
liniile tale se completează cu fiecare peisaj din lume
am în față o sticlă de bere și un laptop murdar
caut să îți tastez iubirea prin orice mod
am sunetul pielii tale imprimat pe fiecare nerv
știi
mâine e ziua noastră și noi devenim unul
am în vene senzația infinită de mai bine
când îți strângeam aseară degetele în pumn
reușisem să îmi relaxez tot corpul
uitasem să fiu greșit

și uite
dimineața am plecat la magazin la ora 6
am simțit toamna pentru prima dată pe acest an
voiam să își spun de lucrul ăsta neînsemnat
să mă îmbrățișezi și să îmi încălzești pielea gâtului
și tu
tu ai făcut asta
m-ai făcut să zâmbesc între exerciții
bună dimineață soare buna dimineața
dar totuși
aș vrea să își mai scriu prin piele

luni, 8 septembrie 2014

un an de echilibru




uite că s-a apropiat iarăși toamna
noi doi stăm în capetele separate ale balconului
printre
atârnă frânghii pline de haine vechi
aici avem salopeta și maieul portocaliu
pe cealaltă e tricoul meu alb și jeanșii rupți
în mijloc sunt poze cu noi întinși pe plajă urcând pe munți
supărați botoși fericiți plânși uzi
sunt frânturi de timp când ne sărutam ne strângeam în brațe
când zilele păreau nopți aiurite și căldura se dizolva în frig
iar vara părea departe și iarna prea scurtă

acum suntem doar noi doi
aici s-a lăsat răcoare și croncănit de pescăruși
apusul ăsta de azi seamănă cu cel de anul trecut
Nina e aceeași și schimbată în întregime
eu am ochii mai calmi sufletul mai încrezător mintea mai limpede
am respirat un an alături de ea
și viața mi s-a metamorfozat în trăire
peste tot sunt tatuate amprentele ei
acum miros a femeia din celălalt capăt de balcon
îmi las gândurile să adune fiecare parte din chipul ei
Nina se-ncruntă se strâmbă scoate limba și râde
devine copilăroasă și soarbe vinul din pahar
în curentul de aer din balcon
ea este cea mai frumoasă femeie din lume
venele îmi tac și așteaptă

într-un fel
pot spune că am împlinit un an
printre cearceafurile din camera Ninei
continui să suflu încet în lumânări și să îmi fac rugăciunea
Nina își prinde părul și mă sărută pe umăr
cască precum pisicile regale privește paharul gol
prin cioburile lui se vând reflexii de buze și degete
eu cumpăr toate amintirile cu ea și le împăturesc în tricouri și parfumuri
în ritualul acesta ne aruncăm pe saltea și privim tavanul
umbrele degetelor noastre se transformă în trupuri
în coaste atinse de alte coaste
în piele sărutată în ochi în mâini și coapse
în același eu și în aceeași ea
într-o balanță unde peștii sunt gemeni
și sunetele se adună în fiecare poză atârnată de balcon
de mâine pășim spre doi

marți, 22 iulie 2014

încă sunt aici



pe scările astea miroase a clor și a ploaie
caut sunetul din urma parfumului
pe Nina o văd o dată la câteva zile
ultima dată era atât de cald
încât soarele părea că se scurge prin părul ei
asemeni unui fluviu tropical scăldat în șoapte
stăteam pe același balcon plin cu scaune negre
ne țineam de mâini și tăceam
printre noi
liniștea părea un val aruncat de mare

încă îmi citesc biblia
e învelită în coperți verzi și are trei sute șaizeci și cinci de pagini
fiecare reprezintă o zi și o ploaie și o noapte și un dor
printre norii ăștia de carton abătuți peste blocuri
mintea mea se cocoață spre ochii Ninei
-culori schimbătoare curgătoare -
îi simt urmele lăsate pe fiecare colț unde apar rândurile ei
am printre degete
fricile și fericirile femeii de lângă mine
am amprentele buzelor ei
am ajuns la ziua în care ne-am aruncat prima dată în mare

încă tremur
soarele se stinge ca o țigară aruncată pe plajă
dintre toate respirațiile din bucureștiul ăsta asfixiat
pe cea a Ninei o aud într-un veșnic monolog
și totul se dărâmă și se clădește
după culoarea buzelor ei
după culoare ochilor ei
după culoarea părului ei
iar eu
eu încă voi fi aici

joi, 3 iulie 2014

exercițiu de scrisoare



au trecut săptămâni de când am uitat să scriu
în mintea mea imaginile se lipesc de același sărut cald
și se dizolvă în cuvinte nepurtate pe niciun pix sau stilou
acum îmi caut privirea undeva în colțul unei oglinzi
am cearcăne și părul ud iar oasele
oasele îmi schimbă culoarea pielii în fiecare dimineață

aici la mine în garsonieră totul e aranjat frumos
lucrurile sunt sortate în folositoare și uitate
am aici tricoul purtat de tine când veneai serile
prosopul albastru încă miroase a cafea braziliană
în privirea mea văd fiecare secundă cu tine
mă întind între cearceafuri și înghit berea
aștept să vină noaptea.

ploile încă sunt prezente
știi
de câteva ori am prins sunetul lor între buzele noastre
norii se mișcau precum niște bărci negre și bete
aveam trupurile transpirate și eu sărutam genunchiul tău
adormeam cu spatele lipit de spatele tău
ne trezeam și ceream dimineților să se lungească
sorbeam din cafea până se făcea ora 8
de acolo drumurile ni se separau spre imagini diferite
număram secundele și căutam moduri de a grăbi timpul
încă fac lucrul acesta atunci când uităm să vorbim
sau când uităm să scriem.

și acum s-a făcut întuneric
pe aici au început să zboare fluturii de noapte și bufnițele
încerc să termin rândurile de azi 
să termin cu privirea mea în colțul ăla ciudat de oglindă pătată
să adorm să grăbesc timpul să te văd
să șoptesc în urechea ta
-Nina, să nu mai pleci vreodată!



miercuri, 14 mai 2014

poezie în momente



poezie este atunci când facem dragoste
Nina își usucă părul pe pieptul meu
aici miroase a cafea braziliană amestecată cu piele
plămânii îmi rămân tăcuți în fața sufletului
Nina se plimbă goală prin cameră
eu îmi caut respirația privind tavanul alb și gol
undeva era un bec aprins
printre râsetele perfecțiunii din stânga mea
am închis pleoapele și am privit prin toți porii
pe umărul drept am urmele mușcăturii unei pisici
o zgârietură începe lângă coaste și alunecă spre infinit
acum ne lovim privirile cu alte priviri

poezie este atunci când stăm în genunchi și ne rugăm
în camera noastră liniștea caută zgomotul în lumina felinarului
eu încep să îmi mormăi mulțumirile și încep mereu cu Nina
de când am descoperit iubirea
rugăciunile au început să se prefacă în miracole
în strângerile tot mai tari de mână și în săruturi mai calde
timpul fuge înspre răsărit și apus
dar eu am impresia că Nina este aceeași Nina de ieri
și aceeași Nina de mâine

și poezie
mai este atunci când dimineața sunt învelit în parfumul ei
în căldura lăsata de trupul superbei femei de lângă mine
pe cearceaful pictat cu floarea-soarelui
pe pătura sub care liniile fine i se ascundeau
pe cana de ceai rămasă în dormitor
pe carnea mea pe pielea mea pe buzele mele
Nina s-a pictat în întregime în retina mea
simt mirosul părului ud și al cafelei braziliene
îmi recitesc gândurile îi resimt palmele calde
poezie este atunci când Nina
îmi spune noapte bună


vineri, 18 aprilie 2014

revelații sub nori



*uite cât de repede se mișcă norii*
norii din ochii Ninei se rostogoleau greoi
îi simțeam mirosul de ploaie scursă pe gât
undeva
în inima ei se crăpaseră pietrele să înghită apa
eu tăceam simțeam fulgere pe umeri
și tunetele liniștii mângâindu-mi timpanele
Nina era acolo și nu era aici
noaptea se închidea în zi iar noi tremuram pe balcon
încercam să îi ating mâinile
palmele astea mici și parfumate
ignoram vântul rătăcit prin părul meu
eram mai simplu decât punctul de final

și-atunci am știut
Nina și-a agățat de mine viitorul și eu trebuia să lupt
să-mi jumulesc carnea de pe degete să fiu retransformat
să aștept asfințitul pentru fiecare rugăciune
să îi aștept sărutul mângâierea să simt conexiunile
am tăcut mai departe și am păstrat totul pentru mine
ce rost ar avea să știe omul care sunt acum?

în rest va fi liniște
eu îi voi face ceaiul ea va țopăi în pat
ne vom ajuta la curățenie vom adormi împreună
vom face poze vom găti vom pleca
discuțiile vor curge și ne vor transforma
în păsări de noapte ciudate
în pisici certărețe în apropiați în ăndrăgostiți
în oameni mai buni
în general ne vor transforma în aceeași noi
cu alte piei și alte gânduri

vineri, 28 martie 2014

Ziua 7: Duminică



pe Nina o cunosc de mic
între noi s-au strâns legături și s-au dizolvat funii
undeva
soarta ne-a lipit unul de celălalt prin lucruri simple
azi e duminică și privim cerul
îmi vine să sparg tăcerea cu un baros
și să o adun în pietre sfinte de iubire
în poze alb-negru cu noi doi și un balon spart
în  fiecare punct din retina mea din creierul meu
Nina are strălucirea fiecărei epoci
ultimele raze de soare se strâng între firele de păr și ureche
buzele ei sunt curbe roșii perfecte
călcâiul stâng - o linie rotundă precum un măr copt
închid un singur ochi și tac

îmi amintesc de prima zi
era într-o luni undeva în vară
stăteam în părți diferite ale mesei și sorbeam limonadă
într-un tricou portocaliu și o salopetă albastră
Nina se înălța în mintea mea precum un discurs mobilizator
precum un sunet liniștitor și unic
de atunci
au mai trecut încă cinci zile
ne-am întrecut în zâmbete și în culori
am recontruit fiecare sentiment și i-am dat amprentele noastre
Nina se mai bosumfla și pufnea pe nări a parfum
îi sărutam alunițele de pe gât o luam în brațe
ea se întorcea spre mine și mă privea în ochi
rămâneam frumoși

și-acum
acum s-a închis săptămâna aceasta
în mintea mea
Nina a dezasamblat și a recreat lumea în jurul ei
s-a întins printre pături și așteaptă noaptea
*aș vrea să adorm
ținându-te lipit de mine pentru totdeauna*




joi, 27 martie 2014

Ziua 6: Sâmbătă



Nina s-a apucat de gătit
în fiecare după-amiază taie roșiile în mici cubulețe
mărunțește frunzele de busuioc
fierbe legumele carnea fructele
la final
linge lama cuțitului îmbrăcată în arome
se așează pe scaun spune rugăciunea cu ochii închiși
sub buzele ei toate ingredientele se transformă în ospețe
ciugulesc din fiecare farfurie ca un pustnic
ea tace înghițind mirosul

rămânem la masă
gândiți-vă că scena asta durează zece minute
respirați acum toate aromele copilăriei
o zecime de secundă ne privim în ochi
eu cu cel de dinaintea copilului din mine
eu cu cel mai cărunt dintre toate vârstele mele
Nina m-a legat de trecut și de viitor
ca și cum ai lega strâns un cotlet de porc cu o sfoară
pentru a fi pus la afumătoare

terminăm
lângă noi se prăbușesc lingurile furculițele cuțitele
o simfonie metalică se ciocnește de porțelanul ciobit
cârpa de masă are urme de iaurt și sos și tort
și frișcă și verdeață și plăcintă cu mere
închin un ”Doamne-ajută”
Nina șoptește
”Amin!”

miercuri, 26 martie 2014

Ziua 5: Vineri



*abia așteptam să vină week-end-ul
am chef să bem un vin și să rămânem frumoși*
Nina se răsfață iarăși precum o pisică leneșă
abia am așteptat week-end-ul
să stau lângă ea să îi miros pântecul
în înserarea de acum
părem două umbre înlănțuite căutând perfecțiunea
ne julim genunchii palmele degetele vânătăile
începem să râdem și să privim copacii înverziți
în parcarea din spatele blocului liniștea e mai respirabilă
uneori
am impresia că minutele de tăcere sunt de fapt ore
sau că noi uităm să mai îmbătrânim

și-atunci încep să îi respir pielea
caut mirosul cald al buzelor și al umerilor
o îmbrățișez și Nina îmi sare în spate
începem să râdem amândoi și să privim spre orizont
degetele ne devin pensule și desenăm istoria
aici avem primul sărut aici avem prima noapte
în colț lângă soare e cafeaua de luni dimineața
căutăm să ne completăm ideile ca doi înfometați
de cinci zile
versurile noastre își caută ritmul

obosiți
ne bem ceaiul într-un colț al patului
se roagă de mine să îi mângâi călcâiele tălpile
între două atingeri de palmă reușesc să îi sărut coapsa dreaptă
carnea ei se lipește de carnea mea
se lasă tăcerea între omoplații noștri
Nina adoarme cu urechea pe inima mea
doamne
cât de bine îi aud șoaptele




marți, 25 martie 2014

Ziua 4: Joi



e tăcere aici
m-am îmbrăcat în liniște cu pătura ei
aștept să îmi deschid ochii privind spre capătul patului
Nina respiră fuge de colo-colo
în privirea ei pot citi fiecare vers de dragoste
din toate epopeele scrise și nescrise 
respirația caldă mă lovește precum un zid de foc
astăzi mai stăm în pat două minute în plus
în care ne luptăm cu ideea plecării în alte direcții

Nina vrea să coboare
să își tragă peste picioare șosetele portocalii
o țin de tricou *mai stai puțin nu e nici măcar ora de cafea*
începe să râdă pleacă eu îmi lipesc nasul de perna ei
miroase a somn și a cald și a piele 
îmi spune să dorm eu casc mă întind în parfumul ei
aștept sărutul de dimineață peste patruzeci de minute
luminile se joacă pe spatele ei 
unde liniile par drumuri către rai și către iad
mi-am întors privirea spre fereastra goală
întunericul s-a ascuns sub tocul ușii deschise

și iar plecăm în aceeași ordine
ne sărutăm mai apăsat pentru restul de ore cât nu ne vedem
mă simt mai mizerabil decât ultimul cerșetor
caut cu privirea toată imaginea cu ea
atunci când mușcă din felia de pâine
când își pictează ochii când soarbe cafeaua 
când își aruncă pe ea geaca de piele întoarsă
privesc minutarul negru din ceasul spart
pe drum
lovesc pietrele cu piciorul ca să mă răzbun

luni, 24 martie 2014

Ziua 3: Miercuri



uneori
Nina îmi spune totul în față
mai ales miercurea când suntem stresați
fiecare căutând o depresurizare a propriului organism
eu privesc spre podeaua balconului și tac
cumva
iubesc tonul vocii ei atunci când e tăioasă
precum o bucată de diamant alb
citesc acolo sentimentele bubuindu-i prin pori
caut să o strâng în brațe fără să iau aminte
de modul cum tace brusc de modul cum respiră
de modul cum își îndreaptă spatele desenat de mine
cu fiecare unghie a degetelor

în lumina apusului
primăvara de acum se topește
Nina mă îmbrățisează mă joc cu părul ei
vedem prin ferestrele blocului de vizavi
reflexia noastră ciobită în zeci de unghiuri
căutăm buzele ca după o lungă despărțire
*aș vrea să înceapă o ploaie mocănească acum
să ieșim afară să răcim să ne tratăm cu ceaiuri dulci*
ne întindem în pat și privim documentarele despre război
ascultăm melodii și ne fixăm unul în privirea celuilalt
ni s-au calmat inimile până la sincronizare

iar noaptea
noaptea devenim lipiți o trag de păr când vreau să mă mișc
fiecare stă pe jumătatea lui de pat și ne ținem de mâini
printre cearceafuri îi aud șoaptele calde
închidem geamul televizorul sunetul
îmi încleștez palmele pe mijlocul ei
iar Nina
Nina stă în fața mea și râde
restul se dizolvă în simțuri

vineri, 21 martie 2014

Ziua 2: Marți



patul e prea rece
încă sunt amorțit în fiecare tendon
am ochii roșii mă ridic din pat dau drumul televizorului
cafeaua nu e făcută și mă aștept din clipă în clipă
să apară de sub pătură chipul Ninei
dar azi
azi îmi beau cafeaua singur
privesc teancul de tricouri și cămăși
o să le calc mai încolo sau poate mâine
lângă ele sunt foile unde îmi exersam semnătura
unde Nina croșeta cu pixul roșu niște dungi adânci
uite
în colț s-a semnat cu numele meu
apoi am tăcut amândoi și ne-am privit
secunda aceea înghițise tot timpul și toată lumea

abia îmi simt picioarele desculțe
parchetul ăsta e rece
mă așez pe fotoliul din colț închid ochii
Nina apare lângă masa neagră și crăpată
își face exercițiile se dezbracă fuge la duș
în fiecare secundă adulmec urmele parfumului ei
precum  un câine de vânătoare închis în cuști de oțel
deschid ochii doar golul îmi umple retinele
uite
acum e opt și doisprezece minute
Nina s-ar încălța și ar pleca spre birou
ar da cu picioarele în lift și-ar face rugăciunea
uneori
mă văd și pe mine acolo zâmbind
colectând poze mentale ca un fotograf
cu degetul blocat pe declanșatorul vechi

iar ziua asta trece greu ca un val de noroi
prin sunetele lovite de fereastră văd noi forme ale iubirii
Nina e pe acolo pe undeva și îmi scrie
acum mănâncă acum pleacă acasă acum se duce la duș
acum stă întinsă în pat acum adoarme
eu mă ridic din fotoliul ăsta tâmpit
îmi las tendoanele amorțite și cana de cafea nespălată
patul ăsta e prea rece
adorm ținând în palmă
bătaia de inimă din pieptul Ninei.


joi, 20 martie 2014

Ziua 1: Luni



abia aștept week-end-ul
să stau întins lângă tine să îți miros pântecul
să analizez fiecare fir de păr fiecare venă 
să îți privesc liniile ochilor formând simboluri egiptene
Nina mă asculta pe balcon
sorbea din cana plină de cafea zâmbea
era luni dimineața iar noi molfăiam o bucată de ciocolată
știam că o să ne vedem mai rar 
îi șopteam în fiecare minut că o iubesc îmi răspundea
între noi se învârtea o funie tăioasă
mai sunt cinci minute și plecăm în direcții diferite

și peste alte cuvinte
mă trezeam adormit într-un vagon de metrou
pe încheietură aveam parfumul ei mereu al ei
stăteam cu palmele lipite de față și mă drogam așa
lumea era la fel de amorțită ca un șuierat de crivăț
iar în mirosul acela revedeam toate îmbrățișările
fiecare cățărare în brațele mele fiecare fericire
îi vedeam pumnișorii agitați în aer privirile dezamăgite
se recompunea în fața mea
Nina de acum jumătate de oră 
Nina de acum o săptămână
Nina de acum șase luni
Nina din fiecare zi

am ajuns în alt univers
urmează stația costin georgian
cu peronul pe partea stângă
jumătatea cealaltă de bucurești
rămâne lipită de Nina
iar Nina
Nina rămâne lipită de mine cu funia imaginară
creată în cafeaua din fiecare dimineață

luni, 10 martie 2014

felieri




aș vrea să stau în întuneric
sa trag peste cap pătura transpirată de noi
între sufletele noastre
au crescut lanuri de lalele
în martie totul miroase a ploaie
soarele s-a închis în croncănitul ciorilor
în frunzele nepocnite în rugăciunile albe în palme
ceasul s-a spart la întâlnirea minutarului cu secundarul
și totul și nimicul s-au îmbrățișat în mine

de când ai plecat
am rămas îmbrăcat cu aceleași haine în același scaun
prin fața mea s-au perindat lumini și sunete
în buzunarul stâng am găsit cheile cu breloc
mi-am secționat creierul în felii subțiri de amintiri
toate sunt colorate și poartă amprenta pașilor tăi
pe încheietură am picăturile de parfum
se adună moliile și îmi mestecă pielea
pânza dintre corp și aer se destramă în petale de lalele
în aburul expirat de plămânii mei după un sărut pe gât
în sunetul leneș scos de tine dimineața
atunci când palmele mele se lipeau de mijlocul tău
atunci când mă adăposteam în brațele tale mirosind a lapte

și acum rămân aici
am în stânga paharul de vin și cel de apă
mă decid să beau până orele devin zile
până zilele devin secunde iar drumul ți se face mai scurt
o să torn în mine și o să hibernez până la venirea ta
precum fac broaștele atunci când se apropie iarna
precum gândacii răsfirați în fiecare cotlon al camerei
unde acum am trasă peste cap
pătura noastră mirosind a transpirație.


marți, 25 februarie 2014

evoluție




ai simțit vreodată că ești întins pe o masă de operație
dar doctorii nu se holbează în interiorul pieptului tău
să îți spună daca grăuntele ăla de pulsează
e doar un simplu pumn de țesut și globule și vene
sau dacă tot tot ce se află acolo
e un  mare spațiu vid umplut cu nămol și parfum din copilăria ta
acum
simt în mintea mea toate poveștile la barul din colț
fumul alcoolul înjurăturile răcnetele scoase
în timpul meciurilor de fotbal  atunci când tvr-ul se prindea
cu o antenă improvizată din aluminiu
sau țipetele din luptele date cu cioburile pe asfaltul umed
simt în mintea mea vidul tăcut al neputinței
și totul se dezvoltă și crește până la nivelul măduvei
mi se înfig în coloană rădăcinile ignoranței
ale neglijenței ale stresului ale pieirii

și pentru moment
simt durerea situată undeva sus de tot
îngerii s-au dizolvat în praf și apă și foc
aerul se zbate undeva în vidul din pieptul meu
aduce cu el mirosul de primăvară timpurie
atunci când străzile erau aglomerate cu copii și mingi sparte
atunci când noaptea adormeai pe brațul canapelei
și o pătură magică te învelea în drum spre pat
dimineața te găsea bând laptele abia muls
iar drumurile
drumurile păreau lungi chiar și până la magazinul
plin cu eugenii și covrigei vanilați

totul s-a metamorfozat
drumurile sunt pietroase diminețile sunt monotone
aerul se transformă într-un gaz fierbinte
îți rupe copilăria de omul care ești
viitorul se va calcula în cât de mult ai reușit să taci
în aceeași lume plină cu mese de operație
unde doctorii privesc în tine ca într-un robot
iar sentimentele sunt strânse
în cărțile de colorat așezate în pod.

joi, 20 februarie 2014

furtuni

iubito
mai știi cum ți se cățărau fluturii pe gât în fiecare vară
sau
mai știi cum nopțile adormeam transpirați și zâmbitori
ori
mai cunoști cum îmi tremurau buzele când îmi vorbeai
din toate imaginile astea
răsar ultimele pene ale aripilor negre
mă cuprinde senzația de inhalare a parfumului tău
o noapte te-am strâns în brațe
până când cocorii au încetat să mai zboare
de sub plapuma caldă a pielii
turuiai declarații de dragoste pe fiecare nerv
dimineața ne abuream fețele în cafea
și peste tot
privirea ta se ramifica în simboluri perfecte

am căutat în suflet toate destinațiile posibile
am ales drumul pașilor tăi
printre firele tale de păr am rătăcit precum un zefir
trecutul e trecut iar prezentul
prezentul se înlănțuie între clipa de acum și cea viitoare
cioburile din retina mea sunt sclipitoare
mai știi când spărgeam sticlele între hainele dezbrăcate
sau
mai știi când palma mea îți urma liniile până la răsărit
ori
mai îți amintești când ne lipeam vag unul de altul

și-acum
acum am amintirile astea noi
privirea ta tristă atunci când mușcai dintr-o rodie
unghiile tale strângând cearceaful și nu carnea mea
tăcerea grea implorarea cuvintele ceața din fiecare dimineață
la capăt ne așteaptă fericirea de după furtună.

marți, 18 februarie 2014

filosofii nocturne




am semne de întrebare
le culeg din fiecare cuvânt din fiecare nenorocită de frază
din tremuratul mâinii din răspunsul întârziat
din modul cum oamenii își sorb cafeaua 
prea tare sau prea cu lapte sau prea dulce
am semne de întrebare legate de existența acestui eu
sau acestui noi
printre melodiile apărute pe fața mea ca rictusuri
unele le simt ca niște cuțite înfipte adânc între prima 
și a treia vertebră 
o pată  mare de sânge clocotește sub picioarele mele
în vârful raiului
pustiul miroase a rânced și nimic
dar nimic
nu poate compensa durerea asta scandaloasă
a firii umane de a-și pune întrebări

am semne de întrebare 
legate de oameni în general
legate de sentimente și încredere și suflete ciobite
între buzele suflate cu aur și cele amanetate în otravă
mileniile se scurg în anumite secunde 
metroul e plin de măști imobile ale unor inimi bătând în gol
nimeni nu mai simte fericirea 
decât în dormitoarele ascunse de privirile calde

am semne de întrebare legate de idei
legate de a fi sau a nu fi de a iubi sau a nu iubi
de paharul ce mă așteaptă plin la colțul mesei
de fiecare parte a lumii în general
iar lumea
lumea își desfată carnea dintre coapse
atinge culmi mimând cuvintele ”te iubesc”
sau ”mi-e dor” ori ”adio”
lumea împrăștie microbi prin venele uscate de salivă
lumea se închide în ea mereu și mereu
în același nenorocit de punct
al semnului de întrebare


vineri, 14 februarie 2014

Punct


Pe Nina cea adevărată am cunoscut-o în august. Până atunci, toate imaginile despre Nina erau formate în jurul palmei, în jurul coapselor, în jurul ochilor. Niciodată nu forma un întreg, era un fel de mașinărie acționată la întâlnirea creierului cu sufletul. În august, Nina s-a materializat în carne și oase, în țesuturi, în tricou și salopetă, în fire de păr, în fire de vene, în fire de sentimente. M-am catapultat spre parfumul ei și am rămas acolo până mi s-au umplut plămânii cu fiecare bucată din pielea ei. Nina e punctul de sprijin. E modul meu de a spune că sunt viu. E modul meu de a simți că trăiesc.
Dacă până acum trăiam prin mlaștina orașului, dacă până acum nu mai știam ce înseamnă noțiunea de dimineață, de prânz, de seară, dacă până acum nu mai conta cât de beat eram atunci când adormeam, Nina mi-a redat sentimentele. Venirea Ninei nu s-a produs în cine știe ce condiții misterioase. Am băut amândoi câte o limonadă, ne-am plimbat pe Calea Victoriei, am stat pe o bancă în Cișmigiu, ne-am sărutat, am chicotit, am condus-o până la mașină, am ajuns acasă, mi-am aruncat cheile în castronul folosit ca bol, m-am dus pe balcon și am fumat. Am adormit zâmbind. Pentru prima dată într-o perioadă foarte mare de timp, am adormit zâmbind. Într-un colț de oraș, cineva mă spălase pe față și îmi văzuse chipul. Mă luase în brațe și mă sărutase, fără să țină cont de bătăile inimii mele.
După cum am spus, Nina nu a intrat în viața mea cu surle și trâmbițe. Nu. A pășit atât de ușor încât demonii din mine au rămas adormiți, au mușcat din pătura care îi învelea, s-au întors cu obrazul pe un tendon și au sforăit în continuare. Modul venirii ei. Modul cum a rămas lângă mine, indiferent de ce s-a întâmplat. Modul cum reușește încă să scrie pe fiecare centimetru din pielea mea urme de unghii. Modul cum stă dreaptă atunci când bea cafeaua în fiecare dimineață. Modul cum îmi analizează figura, pentru ca după câteva secunde, să îi înflorească un zâmbet. Multe lucruri le-am descoperit doar stand tăcut lângă ea. Multe le am încă de descoperit. Nina s-a lipit de corpul meu, am devenit amândoi anexe, prelungiri ale corpurilor. În fiecare zi, în fiecare oră cât suntem despărțiți, mi se strâng coastele în jurul inimii și am o respirație tot mai grea. În fiecare zi sau noapte, în fiecare oră sau minut cât suntem împreună, uit de orice lucru, îmi las trupul să respire liniștit.
Ați auzit de aromaterapie? Pentru mine, funcționează. Pentru oameni, funcționează. Gândiți-vă doar la diminețile în care vă treziți lângă persoana iubită și o simțiți naturală, cu pielea impregnată de mirosul căldurii, de mirosul cearceafului pe care, cu o seară în urmă, v-ați lipit pielea una de cealaltă și ați făcut dragoste. Nina a venit în lumea mea aducând mirosul căldurii, mirosul pielii frumoase, mirosul copilăriei. Uneori, atunci când o sărut, buzele ei au gust de lapte. Mă gândesc acum că o sărut și simt respirația ei, căldura buzelor, mirosul de lapte, mirosul de creion de ochi, mirosul pielii unei femei iubite. Undeva, în creierul uman, trebuie să existe un fel de centru care lucrează pentru identificarea persoanei iubite prin alte metode decât cele vizuale.
Nina are lucruri aparte. Are lucruri pe care le îndrăgesc și pe care le urăsc, are stări diferite din oră în oră. Dimineața, de cele mai multe ori, se trezește înaintea mea pentru a-și face exercițiile. În fiecare dimineață. Stau cu ochii închiși și o aud cum respiră, cum inspiră, cum expiră, cum se întinde pe pătura în carouri și culori diverse, cum se preling picăturile de transpirație de-a lungul coloanei, cum tot sângele e pompat în fiecare extremitate a organismului. Din multe puncte de vedere, Nina seamănă cu o pisică. Seara, când vine de la muncă, stă tolănită, lipsită de vlagă, cu o privire pierdută în ochi. Nina e femeie și simte lucrurile. Nina e Om și are credințe. Are sentimente, are dureri, are plăceri, are suflet.
Între principiul de a fi și cel de a iubi, îl aleg mereu pe ultimul. Iubirea înseamnă tot. Iubirea Ninei înseamnă tot. Nina mă ascultă, pe Nina o ascult. E ciudată conexiunea asta între doi oameni. Pe Nina o mai văzusem și înainte de august. O văzusem, nu o cunoscusem. A ajunge să cunoști un om înseamnă să te înveți cu modul lui natural de a fi. Să zâmbești atunci când se enervează că pătura e cu cinci centimetri mai la stânga decât ar trebui. Să zâmbești atunci când o vezi în fiecare dimineață cum se transformă de la femeia care a dormit lângă tine, care te-a lăsat să o strange în brațe, să îi săruți sânii, să îi mângâi coapsele, la femeia de carieră, care se gândește la ceea ce trebuie să facă pe parcursul zilei. Să zâmbești atunci când stă zeci de minute să își caute hainele. Nina m-a făcut să simt aceste noi plăceri. Mă face să simt aceste plăceri, să trăiesc cu ele, să mă obișnuiesc cu ele. Mă face să visez la viitor, să fiu responsabil, să gândesc mai matur, să mă bucur. Să râd. Să stau lângă ea atunci când îi e greu. Să îi fiu aproape. Ninei îi datorez tot ceea ce am acum, tot ceea ce simt acum. Ninei cu ochii căprui, Ninei cu privirea caldă, Ninei cu suflet, Ninei din realitate.
Undeva, în sufletul meu, s-a prelungit parfumul ei și s-au developat imaginile cu ea. Îi simt lipsa atunci când nu sunt cu ea, când nu îi văd chipul. Mă simt confortabil atunci când se cațără pe mine, când îmi sare în brațe, când se joacă în părul meu, când o țin lipită de mine. Când mă gândesc la prima noastră întâlnire, Nina s-a modificat în cadrul retinei mele într-un ritm alert. Uneori, mă gândesc la viitor. La noi doi mutându-ne împreună, la redescoperirea Ninei în fiecare dimineață. Lucrul acesta îmi aparține, Nina m-a făcut să îl doresc așa cum nu am mai dorit ceva niciodată. Vreau
Și o iubesc pe Nina. Pentru ceea ce mi-a oferit, pentru mirosul de lapte al buzelor ei, pentru căldura ei atunci când stăm înveliți și lipiți unul de celălalt. Pentru discursurile pe care mi le ține, pentru săruturile pe care mi le dă, pentru momentele petrecute cu mine. Pentru faptul că mă înțelege, pentru că mă face să îmi fie frică. Pentru că nu vreau să o pierd, pentru că nu vreau să ne pierdem în lumea asta monocoloră, în orașele astea trasate cu dungi, cu linii de demarcație între oameni. Pentru că îmi doresc să o am lângă mine atunci când îmi e mai greu și atunci când îmi este ușor. Pentru că o ador din simplul motiv că există. Pentru că se agață de mine cu brațele ei micuțe, pentru că e copilăroasă, pentru că are temeri, pentru că uneori are nevoie de ajutor, pentru că îmi place să o privesc atunci când stă goală sub duș și se săpunește, pentru că, atunci când privim un film, rămâne tăcută și se întoarce cu fața la mine din 15 în 15 minute, pentru că mănâncă sănătos, pentru că se oftică, pentru că a vrut să fie Nina. Pentru că și-a dat acordul să fie pozată în ipostaze comice, pentru că pune suflet în tot ceea ce face, pentru că se concentrează ca un meșteșugar elvețian la crearea unui ceas, pentru că reprezintă femeia dorită de mine. Pentru că Nina e aerul pe care îl respir, persoana la care mă gândesc mereu, ființa care mă completează, care se potrivește perfect la pieptul meu. Punct!


miercuri, 29 ianuarie 2014

insomNi(n)a



din tocul cizmei îi curgeau râuri întregi
Ninei nu îi plăcea zăpada înjura și își sufleca halatul
stătea pe balcon privind pustietatea din oraș
uite
la ora asta nu doarme nimeni
nici la etajul trei nici în rai nici în iad
între plămânii ei
mi-am construit o scară și un pat
inima mea dă rateuri încerc să o fixez cu ațe
la ea în piept e plăcut pot să ajung la sfârcuri
la pielea întinsă ca o pânză de zăpadă peste oasele orașului
întotdeauna am zâmbit atunci când își mișca șira spinării
precum un lan de grâu rostogolit în vânt

înainte de rugăciune aprindem la geam o lumânare
ceara picură peste noi precum un avion picură bombe
îi simt unghiile cum mi se strecoară prin piele
prin porii mei se eliberează sfinții
prin tocul cizmelor ei se eliberează lacrimi tăcute
la colțul blocului
un câine zace pe gura de canal
aici nu-i san francisco sau paris sau londra
Nina mă prinde de mâini
îi țin de cald mă îmbrățișează
în tot spațiul nopții
corpurile noastre se unesc și se despart
la fel ca divizarea unei celule

uite iubito
la etajul trei cineva doarme
iarna asta ne acoperim gurile cu sărutări
răni acoperite de bandaje
între noi s-a topit aerul
în tot lichidul prelins pe tocul cizmei tale.

joi, 9 ianuarie 2014

poezia ninei



îți știu fiecare căldură fiecare tendon
ți-am numărat în somn toate genele
undeva în mine
s-au întins frânghii întregi
toate pozele mentale sunt developate în creier
acum stau întinse în lumina ochilor tăi
mă întorc cu spatele la peretele rece
mâna stângă rămâne amorțită sub tine
mâna dreaptă își caută destinul jucându-se pe șold

și sub talpa ta
îmi deschid pleoapele cu prima inspirație
îmi strâng coastele sub mine
îți privesc liniile ochilor devenind talismanele zilei
casc
mă târăsc spre partea ta de pat
mirosind încă a cremă de ciocolată și păr ud
în poziția fetusului mă găsesc toate trăirile
le aștept așa cum un copil își așteaptă părinții să vină acasă
număr în gând fiecare expirație
după o oră te lipești de mine

închid ochii
pe retină îmi apar liniile ochilor
liniile zâmbetului liniile sânilor liniile coapselor
stăm întinși în patul nostru
te ridici ca o pisică regală
prosopul de culoarea piersicii se mulează perfect
apuc cana de cafea și suflu în ea
mi-e teamă

ceața ne învăluie
stăm în balcon și salutăm supușii imaginari ai regatului nostru
palmele tale sunt strânse în jurul cănii transparente
uite
dimineața asta încă ne ținem în brațe