aglomerația,
îmbrățișare continuă de buze,
mâini și ochi,
se agită
în miriapozi umani,
viermi cu sufletele
păcătuind a iubire.
sărutăm pavajele
cu tălpile îmbinate,
ne contopim în ritmuri
de claxoane, frâne
ori lumini.
iubito, aștept să ningă,
să mi se aglomereze pe ochi
șoaptele tale
cernite prin vin fiert.
metroul ne leagănă pe toți,
ne îndrăgostește între șine
și varsă peste noi
aglomerații de sentimente
cunoscute de mine,
uitate prin mine.
se-ntâmplă să agonizăm
cerșind de la singurătate
o inimă înghesuită
între pereții coastelor
din ochi.
Singuratatea e buna...
RăspundețiȘtergere