Crede-mă,
am smuls ciorchinii amorului
cu aripile prinse în ceară
și unghiile ascuțite
au crestat pe nori
cuvântul Moarte.
Mi-am prăbușit visele
prin fiecare pană
colcăind a viață
și bucurie,
dozând amintirile
în zile, secunde,
cristale de timp.
Ciocul meu spart
a ținut strâns ultimul nostru sărut,
pedeapsă a toamnei,
calvar construit din părți de ploaie.
Uneori, gândul meu
rătăcește de la cerul nostru
la cerul tău,
car alegoric de emoții.
Soarele a trecut azi
peste ceara aripilor
și mă scufund
în aer
până îmi chiuie plămânii
de bucuria morții,
așteptând impactul
cu colțul întunecat
al minotaurului
din ochii tăi.
"mă scufund
RăspundețiȘtergereîn aer
până îmi chiuie plămânii
de bucuria morții,
așteptând impactul
cu colțul întunecat
al minotaurului
din ochii tăi. "
Maestre :>
cuvintele palesc in fatza acestor versuri...
RăspundețiȘtergere@ adelici: ma bucur ca iti plac versurile, dar nu sunt un maestru. Pun doar niste sentimente pe foaie.
RăspundețiȘtergere@ Suflet de curva: se prea poate, nu mi s-a mai spus chestia asta. Oricum, incantat de vizita ta.
ti-am spus "Nice work"...dar stiind ce stiu acum...nu mai imi place asa mult...insa tot cred ca e superba poezia...
RăspundețiȘtergereai inteles ceva? :))
o poezie ce exprima tristete... cel putin asa mi se pare. frumos lucrat :)
RăspundețiȘtergere