-Tu esti o exceptie, Andrei!-Asa spuneti toate. Mi-e sila de voi!
-Dar e adevarat. Esti o exceptie intre ceilalti. Ceilalti nu ar fi procedat asa.
-Minti! Asa spuneti toate. "Andrei, tu esti o exceptie!". Dar mereu, dupa ceva timp, ajungeti la o concluzie: "Exceptia...da-o dracu'! Hai inapoi la banal"
-Nu mai vorbi asa, chiar nu ai dreptate!
-Ba am! Am si acum, am avut si inainte. Mereu va lasati purtate de banal. Nu ma consider superior. Chiar tu ai spus ca sunt o exceptie. Si eu, eu cu ce raman? Cu nimic, nu? doar cu parfumul tau. De fapt, cu umbra lui. Mai raman si cu pozele cu tine.
-Daca vrei, poti sa le arunci.
-Nu, nu, nu! Nu arunc nimic. Doar le ascund. Nu vreau sa te vad. Nu vreau sa ma atingi. Nu vreau sa te aud.
-Atunci, mai bine plec.
-Da, mai bine pleci. Ba nu, ramai! Mai vreau sa mai vorbim. Mi-e frica. Mi-e teama ca daca pleci acum, e ultima oara cand o sa mai vorbim avand buzele atat de apropiate.
-Ti-am mai spus. Am gresit! Iarta-ma! Asta daca poti. Daca ai suflet, o sa intelegi.
-Daca am suflet? De 9 luni invat in fiecare zi sa am suflet. Te iert.
-Cum poti sa ma ierti atat de repede? Nici eu nu mi-o iert.
-Nu mai plange. Plangi in zadar. A trecut acum. Asta e! Mergem inainte, impreuna?
-Ce suflet poti sa ai?
-Ce suflet ai avut?