s-au materializat in arme cu baionetele lungi
precum macetele aborigenilor din Amazon
din țevi le curg lături și tărâțe aspre
se sting becurile
unul
câte unul
până șoarecii ajung să își roadă ghearele
sunt valuri de sânge pe sub tranșee
se întind furnicile după bucățile de piele tăiate în carouri
în sunetul ăsta de cimitir
bocancii se lipesc de argilă
cad soldații
unul
câte unul
până din cer cad fulgi albi de Crăciun
se deschid porțile cu artilerie și fum
schijele pătrund în neputință
aici e liniște
sub mantia asta de noroi
șuieră alții către noi
în mitraliere se simte gustul cărnii încinse de fiecare glonț
unul
câte unul
până când orbii reușesc să-și strige mamele
și apă și copilărie
și jocurile cu arme
sub cerul ăsta învins de oameni
sunt secerate sufletele ciocnind idei
vomităm toți indiferență
unul
câte unul
ne strângem în versuri albe
și țipăm spre medic
și spre Dumnezeu
și spre noi
