Nu s-a străduit niciodată
să alunge viața
din mormântul inimii,
trăind perfect
între portofele
și lucruri scumpe.
Suferă abrupt, de parcă
săracul cer e vinovat
de singurătatea impusă,
stridentă ca un ac
înțepat în vene.
Crede că știe
să iubească normal,
având vise,
scăpări din rutină ei
de târfă.
Dar muncește cu greu,
la greu, sub greu,
iar în zilele de miercuri
și cele de vineri
ține postul sfânt,
împreunând palmele
pentru a scăpa
de ultimul blestem,
sufletul de curvă
al Evei.
super:X
RăspundețiȘtergereTe-ai descarcat acum, nu-i asa? :)
RăspundețiȘtergeresuperb poem :x
RăspundețiȘtergerehmm, frumos, dar prea...metaforic...:*
RăspundețiȘtergere