diagnostic

cum e să te lupți cu depresia
și cunoști că viața își poartă crucea rânjind cu spatele la tine
sau atunci când ai cuvintele pe bolta palatină
ca niște oameni spânzurați cu cele mai subțiri funii făcute din umbre
sau atunci când uitam să zâmbim după patruzeci de zile fără soare și frigul ne trosnea oasele ca unui cadavru călcat de șenilele timpului
uite
aici
în inima mea strânsă într-un pumn de cenușă
se găsesc toate fricile scăpate din cutia pandorei
aud sunetele cu spaima copilului privind pentru prima data marea
când valurile se spargeau de faleză până ce apa îi uda adidaşii rupți
mă reflect în fiecare lumină stinsă
caut prin întuneric ultima privire a copilăriei

citeam undeva că la polul sud poți să stai în mâini
și să crezi că toată lumea o poți susține râzând
dar dacă toată lumea cu toți polii și toate molimele
se crapă în pieptul și palmele și ochii tăi
iar ultimul lucru văzut este durerea de a te fi născut prea târziu
când toate secundele omenești se lovesc de minutar și refuză să treacă
sau când fiecare barieră din lumea asta se deschide pentru a lăsa vidul să absoarbă momentele
precum un aspirator cosmic uitat pornit printre galaxiile cu bibelouri și nebuloase
îmi privesc palmele unde o singură dată am ținut fericirea
încă miroase a fresh de mere și a vin roșu

din întregul discurs
cuvintele au refuzat să mai bată spre limbă și buze
au rămas acolo
în gâtul prea slab să poarte o cruce
rânjind spre universul lăsat în colțurile minții

Seri nescrise

Nina
știam de unde să plec și unde să mă întorc
în serile în care nu îți scriam
toate gândurile mele băteau în pereții craniului precum un pendul de ceas
stăteam atârnat de geamul mare de la livingul plin cu saci de haine
miroasea a loc nou și a lemn proaspăt
tu mă trăgeai de halat și zgâriai cu degetul în tulpina unui ghiveci spart
te sărutam de atâtea ori pe același centimetru pătrat din umăr
așa cum telescopul Hubble sărută în fiecare noapte aceeași porțiune de cer
îți redescopeream alunițele numărate de mine în alte seri tăcute

în serile în care nu îți scriam
căutam sunetele sub palmele tale strânse căuș
în ele regăseam sinceritatea și căldura și inspirația de a trăi
priveam prin unghiile tale spre copilaria pierdută brusc pe nesimțite
aveam momente în care creierul meu țipa la tine
să plecăm o săptămână pe munte la țară la deal în alt oraș
să lăsam dracului toate grijile și scuzele și viețile de roboți
reușeam să adorm strângându-te în brațe
carnea îmi tremura ca atunci când ești încuiat afară în viscolul de ianuarie

în alte seri îți strecuram pe sub sâni toate sărutările mele de peste zi
rămâneam prinși în respirațiile sacadate stând goi printre cearceafuri
pe piept aveam pietre de moara și pete de sânge
spatele tău încordat de pisică primea aerul rece printre sunetele unui radio uitat pornit la etajul șase
îmi îmbătam sufletul în picăturile de transpirație scurse pe buzele tale
mă inspiram din expirațiile tale
în cap
gândurile se limpezeau ca după o lungă decantare
cuvintele mi se așezau în toate liniile astea aranjate acum
până spre dimineață priveam pozele din toate locurile cu noi
adormeam și te auzeam respirând în versuri
"nu te mai inspir nu mi-ai mai scris despre Nina
nu mă mai alinți printre apusuri și răsărituri de noapte
nu mi-ai mai numărat alunițele de pe omoplat"
"nu
dar te iubesc mai mult"