poezie este atunci când facem dragoste
Nina își usucă părul pe pieptul meu
aici miroase a cafea braziliană amestecată cu piele
plămânii îmi rămân tăcuți în fața sufletului
Nina se plimbă goală prin cameră
eu îmi caut respirația privind tavanul alb și gol
undeva era un bec aprins
printre râsetele perfecțiunii din stânga mea
am închis pleoapele și am privit prin toți porii
pe umărul drept am urmele mușcăturii unei pisici
o zgârietură începe lângă coaste și alunecă spre infinit
acum ne lovim privirile cu alte priviri
poezie este atunci când stăm în genunchi și ne rugăm
în camera noastră liniștea caută zgomotul în lumina felinarului
eu încep să îmi mormăi mulțumirile și încep mereu cu Nina
de când am descoperit iubirea
rugăciunile au început să se prefacă în miracole
în strângerile tot mai tari de mână și în săruturi mai calde
timpul fuge înspre răsărit și apus
dar eu am impresia că Nina este aceeași Nina de ieri
și aceeași Nina de mâine
și poezie
mai este atunci când dimineața sunt învelit în parfumul ei
în căldura lăsata de trupul superbei femei de lângă mine
pe cearceaful pictat cu floarea-soarelui
pe pătura sub care liniile fine i se ascundeau
pe cana de ceai rămasă în dormitor
pe carnea mea pe pielea mea pe buzele mele
Nina s-a pictat în întregime în retina mea
simt mirosul părului ud și al cafelei braziliene
îmi recitesc gândurile îi resimt palmele calde
poezie este atunci când Nina
îmi spune noapte bună
