mai am două cămăși și vin acasă
la patul învelit în parfumul Ninei și cafea
m-a prins toamna pe drumuri și ceața începe să prindă contur
în soarele ăsta
bisericile din deal își lovesc clopotele cu milă
îmi șterg urma de praf de pe pantaloni și încui ușa
singurul sunet din urechi este vocea ei chemând ploaia
și răsucire cheilor din vară
mai am două cămăși și vin acasă
voi aprinde în suflet toate cuvintele de dor
aici e lume multă și pustiu
și noaptea
noaptea visez îmbrățișările Ninei din prima toamnă
deschid ochii precum ai desface sticla aia de vin păstrată pentru noi
încerc să număr sunetele până la doi
cum aș putea să nu te mai iubesc acum
când toate amintirile mi se lipesc de tine
când imaginile au viață prin vocea ta
când privesc mereu poza cu tine din vârful ăla de munte lovit de nori
mai am două cămăși și vin acasă
și orele se scurg în minute precum un pocnit de bici
am lângă mine un vânt și o ploaie
și viața unei vieți împreună în camera noastră
ornată cu lustre si draperii și fără televizor
mai am două cămăși și te voi săruta
ca pentru prima dată
ca pentru seara aceea din Cișmigiu
când ciorile zburau peste luna plină
și tremuram amândoi deși era plină vară.
