termină cu prostiile
mai bine pregătește rucsacul bocancii cortul
hai să plecăm pe munte să fluierăm pe creste
în oraș
vântul e uscat și miroase a beton ars
ne urcăm în primul tren cotit spre natură
Nina mă strânge în brațe și își strânge bentița pe cap
un șuierat un scrâșnet o gară
kilometri de șine sunt dați uitării
kilometri de zâmbete și aer ne lovesc în piept
căutăm locul perfect pentru apus
pe poteci
Nina devine fata munților
îmi place să o privesc sărind peste pietre și bolovani
în crestele golașe
vântul miroase a pădure se pierde între firele de păr și firele de nor
revine ne umflă gecile și tricourile
noi tot urcăm spre infinit
Nina se joacă face poze și râde
aici
la limita dintre omenire și frumos
noi bem apă din izvoare și privim spre orizont
vârfurile devin sulițe înfipte în cer
cu soarele căzând între nori
palmele noastre au culoarea sângelui
un lup se aude mai jos la cabană
la noi în cort se aud doar respirațiile calde
aici îmi place să revin să urc să adorm
Nina își bea ceaiul privind răsăritul
mă învelesc cu sacul ei de dormit
cad în parfumul ei în parfumul munților în parfumul brazilor
la ora asta din dimineață
greierii uită să cânte
ne-am adunat în rucsacul gri
toate pozele din vârfuri din păduri din cort
aici aș vrea să stau lipit de pietre și de Nina
să ne bem ceaiul între crengile rupte de vânt să trăim urcând pe roci
să facem mereu poza de grup doar noi și să ne lăsăm amprentele pe steaguri
aici
unde Nina e Nina munților
unde se întinde la soare prin pajiști
unde viața se scurge mai încet
iar timpul uită de noi
termină cu prostiile
am ajuns pe vârf și înapoi
bocancii-s juliți rucsacul e rupt cortul murdar
pielea ne arde și palmele sunt zgâriate
însă pe fețe
pe fețe avem numai zâmbete
