nihil sine me

te născusem din năvoadele coastelor

încă miroseai a alge şi peşti spintecaţi

melcii din păr spiralau firele de nisip

pe deasupra sânilor curgeau florile ca nişte valuri rubinii

stăteai închisă mimând fiecare plăcere a lumii

un singur cuvânt îl repetai întruna

ca un cerc de androgini în permanentă rotaţie cu sufletul

printre fiecare clipit

reuşeam să-ţi desenez umbrele şi parfumul de carne caldă

un univers se deschidea frământând secundele cu apa sărată a mării

pe umăr îmi stăteau penele culese de la îngeri

căutam fiecare centimetru din vise

priveam paşii tăi şterşi de săruturile animalelor

un urlet de lup se auzea tu-mi băteai inima în piept

aveam plămânii arşi de la palme

un măr îţi cobora pe coapsă pe pulpă pe gleznă

din noaptea întreagă

reuşeam să muşc aceleaşi bucăţi de la apus spre răsărit

pe umerii se rostogoleau urmele dinţilor cu faţă umană

un şarpe îşi rotea corpul în jurul nostru

ecourile tindeau spre sunete violete

stelele începeau să pâlpâie

ne acopeream cu frunze de lotus şi deveneam melci coloraţi

în ultima noastră dimineaţă

ai rupt crenguţele de măr din glastră

un simplu adio era lung şi fără viaţă

dumnezeu încă pescuieşte sufletele păcătoase

mâine seară ne vom întâlni poate o să bem o bere

jucăm nişte cărţi ne batem joc de gustul cărnii

o să mă mântuiască de ură

acasă

toate coastele mele renasc şi se unesc precum un năvod

una din ele cade şi devine femeie

dar tu lilith

tu printre ce crengi de măr

şi cochilii de melc îţi strângi genunchii la piept?

e 11:49 undeva

şi dacă nu însemn nimic pentru tine

am să stau cocoţat pe balustrada venelor

sub picioarele pisicii gri am simţit ura fiecărei celule

prin umerii tăi muşcaţi ca două mere părguite se întâlneau drumuri şi oase

crengile pocneau a flori şi frunze abia pictate

încă îmi suflai peste ceafă şi tot trupul meu îţi absorbea parfumul

acum stau aşezat turceşte pe fotoliul alb

m-am transformat într-o sculptură crăpată de buze

două fulgere creionează cerul mirosind a ploaie

şi dacă tot viitorul miroase a rânced

de ce să mai sperăm la noi şi noi dureri

geamul e deschis spre greşeli întortocheate

dumnezeu doarme cu sticluţele de suflet lângă el

iertările sunt opace grena şi dure

tunetele încă se simt pe timpanul meu în care sunt înfipte cuţite

mă scufund în sticle pline de alcool

renunţ să te caut să te mai caut

e 11:49 undeva

şi vieţile îşi urmează cursul normal

.........................................................................................................................................

a doua zi

pe prima pagină a sunetelor

saxofoanele sună toţi sinucigaşii să se adune la apel

printre ei

un om scheletic păşeşte calm

are venele tăiate cu unghiile

din piept îi curg nerostirile mocnite

pocnind a flori şi frunze abia pictate

zilnică

o să îţi iau toate hainele la rând şi o să dorm cu ele

până când pe pielea mea se va impregna conturul cărnii tale

cam aşa îmi spunea  având ochii închişi

astăzi nu am chef să scriu am doar chef să-mi aduc aminte

în pumnul stâng au crescut zeci de vene clocotind a alcool

printre cearceafuri zăresc umbre tocite

e aerul cald şi închis deschid un geam

prin colţul camerei rupt spre lume

descopăr lumină zgomot propriile-mi sentimente

un cuib de berze a apărut pe stâlpul scorojit

între filele cărţilor deschise la plecarea ei

fluturii canibali şi-au împrăştiat iubirea

o larvă se-agaţă de tocul umărului

şi pică noaptea spre alb

sunetele se unduiesc ca o simplă fanfară de dor

am obosit să strâng la piept aceeaşi cămaşă

din palma dreaptă curg pete scrijelite pe fiecare centimetru

o bufniţă stă pe craca arterei şi cântă

dumnezeule mare

am început să tremur privind partea de zid goală

e-o poveste acolo

nescrisă neapărută netrăită nevăzută

privesc în gol îmi termin ţigara aruncând-o spre pisică neagră

o cruce e legată de piciorul meu

şi-o târâi pe toată podeaua asta umflată de lacrimi

larva e acum un cocon dur şi mucegăit muşcând tare

mai tare mai tare

mă doare spatele gol

un răsărit se pierde spre apus

am ochii scoşi din orbite şi roşii ca pielea unui drac

pe feţele de pernă sunt aşezate petale de crin

cocoşii îşi cântă mântuirea prin cotloanele de beton

parcă toate ceasurile din lume se adună în camera mea

a ta a noastră a sfinţilor din noi

mă ridic din pat la zece fără tine şi privesc fluturele chior

un fâlfâit de aripi grena parcurge distanţele dintre ieri şi azi

în cămaşa pe care spuneai că nu o s-o pierzi

s-au răsfirat pete de praf şi larve noi

 un clopot se aude la biserica din colţ

privesc forma norilor din lumină

e-o zi frumoasă de moarte

îmbrăcat în amintirea ta.

minute cu fundal de păcat

ţi-aş muşca buza 

să curgă sângele ca o zeamă de măr

să mi te zvârcoleşti în braţe cu unghiile crescute prin mine

undeva sus lângă coloană

am trupul despicat în două şi mă devorezi cu aceeaşi obsesie

te trag de păr îţi strivesc gâtul sub săruturi

mă pălmuieşti şi-mi scrii pe piept

versurile cântecului despre noi

sau al celui

în care tu îţi doreai să fiu acolo.

azi m-ai transformat în zebră

stau întins pe un cearceaf negru şi privesc ceasul

minutele s-ar înnoda în tine ca un păcat strămoşesc

ultimele picături de ploaie ar îmbrăţisa pielea distilată cu parfum

lângă sânul drept ai dungi trasate cu buzele

se mişcă precum valurile filmate de noi în port

unele calde şi fine

altele mugind a dor şi durere ascuţită cu soarele

 de fapt

amândoi stăm întinşi pe mesele calde

dintr-o venă se prelinge ultima bucată de suflet

tu o prinzi între degete îi scoţi ochii şi râzi

pentru o vreme

o să fiu un orb mirosind a ploaie

căzută din cearta pielii

cu parfumul cântecului de dor