aveam un cimitir al nostru

 
 
 îți stăteau buzele suspendate
 aveai același fior violet în obraji
 sau te simțeam doar mai rece
 erai toată închisă în umbra tăcută
 și lipită de pielea mea plouată
 puloverul de lână scârțâia între noi
 aveam aceeași încredere oarbă
 în cuvintele pe care acum
 le aud din ce în ce mai încet
 mai înfundat mai sincer
 
 au rămas cârduri întregi de pagini zburate
 pe fiecare dintre ele se observă
 dunga de cerneală roșie
 lăsată pe câte-o aripă
 vor observa oamenii într-un târziu
 că tăcerea noastră e strigată în foi
 noi doi ne-am pus piatra de mormânt
 pe același loc de unde plecau cocorii
 spre orizontul strâmb
 aveai de gând să mă ții de mână
 până la finalul iubirii
 eu doream doar o unghie prinsă în piele
 
 și de atunci
 bântui cimitirul de epave
 păstrez la piept puloverul ud și larg
 în care s-a prins o frunză
 dintr-o toamnă necunoscută
 netrăită nemuncită nesărutată
 mi-e milă de mine
 mă hrănesc cu o șeptime din suflet
 inima deja a putrezit
 prin deșertul crud
 mâncat de ciori și vulturi și paraziți.
 
 astăzi citez din mine
 rămân la stadiul de om căzut din purgatoriu
 pe nisipul unde ne odihneam picioarele
 simt parfumul rar al fostei vieți
 m-așez în genunchi
 și încep să fluier
 cu lâna asta udă pe post de poză.
 

pătura noastră miroase a liliac

 
 te provoc să mă zgârii cu unghiile pe spate
 să lași dungi întinse precum aripile dracilor
 să mă doară carnea
 să simt parfumul în cicatricile mele perfecte
 aveam peste noi o pătură uriașă
 adăposteam sub ea pescăruși
 faleze scoici sfârcurile tale lipite de nisip
 erai toată o căldură și un suflet smuls
 țineai spatele drept și simțeam
 cum îmi biciuiai urechea cu limba
 ziceai dorințe închise
 eu te sărutăm lung peste părul ciufulit
 stăteai cu aparatul foto în brațe
 apăsai pe butoane și râdeai
 erai doar tu îmbrăcată în pielea mea
 
 te sărutam transpirat eram un prost
 trăgeam de limbile ceasului
 încă un minut încă o oră încă două
 ești doar a mea
 stai întinsă sub brațul meu
 și tremuri perfect
 sub pătura noastră
 te mângâi doar pe coapse
 pe sub sâni rămân prinse sirenele
 sunetele piraților beți de rom
 aveai pielea albă și mușcai din gâtul meu
 înghițeam durerea strivită de piept
 eram gâtuit de dor.
 
 așteptam dimineața culcat în părul tău
 miroseam fiecare parte din tine
 și fumam țigări cu parfum
 erau kenturi rulate cu pene
 poze cu tine melodiile noastre
 tu dormeai întinsă sub pătura grena
 erau prinse în ea dorințe și plăceri
 nu e așa că o să o păstrăm
 până la nașterea noastră
 dintr-o viață viitoare?
 

orfanul normal

 stropea pereții cu ploșnițe strivite
 curgeau pete mari de sânge și mâzgă verde
 rămâneau picioarele scăldate
 în propriul lor element vital
 număra singur în patul gri
 un picior două picioare trei picioare
 astăzi și-a dat seamă că e al nimănui
 strânge în brațe ursul de pluș
 murdărit cu o carioca albastră în urechi
 apucă o foaie și mâzgălește scrisori
 spre părinții morți
 comasați între fiarele unui fiat amărât
 și penele de îngeri rămași pe bancheta din spate.

 își toarnă o cană de ceai
 prin fereastra nelustruită
 cerul pare un obraz de mort lovit cu durere
 mușcă pumnii zgâriați de sârma ghimpată
 prin vene îi circulă o carne fără legătură
 îl șochează privirea asistentei din pragul ușii
 realizează cum pixul îi e înfipt în piele și mușchi
 atinge osul și scrie pe el
 romanul scârbit al vieții de pustnic.

 în colț scaunul scârțâie a vioară
 se așează în repetate rânduri lângă el
 și suflă în gamele muzicale
 din creierul lui se nasc ode impresionante
 pocnește din degete și își caută universul
 stă în bula aceea plină de viermi
 gândaci pereți decojiți și asistente nebune
 știe că o să rămână veșnic normal
 și veșnic al nimănui
 va îndrepta acest lucru într-o proastă zi
 lovind apa cu viteza obuzelor
 dintr-un război la care nu a luat parte
 din păcate.

deocamdată, e doar un vis

fixez cheițe de cupru pe umărul tău
pornesc mecanismele scârțâind ușor ușor
aud o pisică la ușă
zgârie lemnul și aroma părului tău
te privesc amuzat
lansez licurici perfecți deasupra acoperișului
zboară durerile mele
trăiesc din nou o seară de ploaie
cu primăvara fulgerând în piept
curg bucățile de piele
de haine jupuite de unghii rupte
am în vârful degetului
ultimul tău sărut înainte să adormi pe canapea

schițezi un zâmbet șters strângi în brațe
plapuma colorată în lacrimi
mi se lipesc ochii de trupul tău cald
am vărsat picături de cafea peste cămașă
înainte să plec
îți mângâi brațul alb
în casă miroase doar a tine și a iubire
pisica toarce lângă patul tău sculptat
sub priviri de zei mirați
erau acolo doar moirele și îți ziceau
că nu ești om

și nu ești om
ești pui crud din sânge de mamă
și sânge de tată
ai coastele mele și privirea ei
țipi acum
eu las pe jos cerrneala și stiloul
cumpărat la nașterea ta
am un nou capitol rămas deschis
te iau în brațe mă-nchin la chipul tău
stau și-ți povestesc de o viață perfectă
la care eu nu am luat parte
decât de la prima ta respirație

încep să plâng
am în palme un suflet desprins din mine
încă nou și la fel de vechi
iau caietul și chem cuvintele
să-ți cânte destinul.

moartea fentează viața

pentru Piermario Morosini, Marc-Vivian Foe, Miklos Feher, Antonio Puerta, Daniel Jarque



simțeam iarba tăiată
vopsită în dungi albe tăcute
le știu locul unghiul zgârieturile
aveam un ochi închis și o mână sprijinită pe coaste
inima începea să dea rateuri
m-am întins ca la soare
ca la un picnic
vezi mamă tată soră
iarăși o să ne zărim
mi-era dor de voi
aveam icoane cu chipul vostru
în fiecare tricou ascundeam un mesaj
pentru voi

simțeam crampoanele
cum se loveau de pământ și gazon
alunecau jambierele și transpiram
îmi plăcea să alerg și inima mă lovea
cu sânge proaspăt și aer încins
eram lungit spre poarta albă
am încercat să mă ridic
să-mi termin viață în picioare
iartă-mă mamă
am căzut în genunchi
pentru prima a două a treia oară
auzeam sirene
și plânsete
de ce plâng tată
nu am dat niciun gol
poate doar în suflete
și poate doar în cer

acum mă echipez din nou
împart autografe pe stadionul eden
țipau pe undeva colegii
era o zi perfectă
și voi mă primeați în casă

ne vedem din nou
mamă tată soră.

un paște tăcut sună mai tare

m-am agățat de părul tău
făceam echilibristică deasupra lumânărilor
prin biserică miroasea a tămâie ornată cu ceară
era un fum de cireș urcat spre cer
și auzeam îngerii căzând în genunchi
se deschideau norii
ploua prin noi iubito
încercam să nu plâng să nu tac să nu
dar nimeni nu putea să știe cum simt
priveam palma ta înghesuită
în buzunarul plin cu smirnă
și sânge din trupul meu răstignit

tuna înspre est
vedeam lumina stinsă tot mai mult pe la case
deja îmi era frică să mă îmbrac în alb
și să te sărut pe obraji
mi-am recunoscut nevoia de a te privi
tu îți vezi de treburi
călărești alte picioare de vânt
pomii se înclină mai puțin respectuos
eu încă te iubesc
glumesc cu inima la un pahar de vin
chicotesc la pozele pictate pe frunze
eram doar noi în suflet și buze
din mine a mai rămas o pagină mânjită

și sper să mor iarăși
acum de-adevăratelea
m-am săturat să mă lovească lumea
cu ramurile de salcie peste tălpi
rătăcesc prin pustiu și gonesc viața
mi-am luat în piept o piatră de râu
și noaptea o șlefuiesc până începe să strălucească
beau vin și mănânc pâine

a da
azi a fost paștele

aici nu e nimic de văzut

sursa foto

Gorillaz - On melancholy hill

Asculta mai multe audio diverse


nu nu nu
astăzi nu plec spre partea mea de melancolie
azi discut cu voi
cu bucățile de suflet mutilate cu ciocanul
cu palmele cu vorbele cu dorințele
tăieturile apar și dispar
cicatricile pulsează cu putere
ridic fruntea și îmi imaginez discursuri eroice
aud aplauze din alte dimensiuni
undeva pe masă radioul prinde semnale radio vechi
SOS SOS avem probleme
meditez la bandajele pentru sufletul meu
uit tifonul și apa oxigenată
am nevoie de o sticlă cu alcool.

nu nu nu
m-am lăsat de băutură
tamponez infecția infectată cu infectarea acului
da am urme de nebunie
pictez peretele în culori închise
ascult rock creștin și scuip în icoanele
văruite cu poza ta
am devenit ateu îmi place să nu mai mă rog noaptea
aveam impresia că îngerul de pe umărul stâng
se îmbăta cu speranțe
iau din sertar un CD cu muzică
"Up on melancholy hill
There's a plastic tree
Are you here with me?"
mă droghez.

nu nu nu
nu droguri d-astea idioate
scot albumele foto
și privesc adânc spre fețe
spre tine spre mine spre clipe
iar încep să se zbată cicatricile
iau din sertar cuie și le bat în perete
camera începe să îmi semene
cu o sală de tortură
acum vă rog să mă scuzați
mă duc să-mi interoghez trecutul.

averse din pagini trecute

sursa foto

liniștea îmi sfârteca timpanele
am scos din sacoșă ultima sticlă de vodcă
avea capacul spart și turnam în mine
așezat pe bordura colorată în negru și galben
treceau pe lângă mine ambulanțe și mașini de poliție
le făceam semne obscene adolescentelor suite în tramvai
ele zâmbeau haotic și priveau spre picioare
poate se gândeau că imbecilul din fața lor
e doar un amărât de cerșetor.

primisem vestea ca un impact de glonț cu pieptul
mi se răvășiseră toate ridurile și gândurile
nu mi-am mai simțit picioarele atât de slabe
erau precum bucăți de nisip sărutate de mare
îmi priveam palmele
în care sângele uitase să mai ajungă
tu știi cum e să îți amorțească inima
până când creierul ia o pauză de la gândit
de la mers de la vorbit de la plâns?

stăteam în spital și din barbă mi se nășteau lacrimile
vroiam să merg spre morgă și să o mai văd o singură dată
o ultimă dată
aveam la mine agenda cu un calendar albastru
am încercuit ziua și oră și minutul
simțeam o tragere ciudată spre sinucidere
poate nu acum
poate nu azi
poate nu în următoarea secundă

Nina m-a părăsit în moarte
au trecut ani de la ultima noastră privire în doi
îmi zugrăveam pe retină un singur chip
m-am dus la cel mai apropiat magazin
am cumpărat șapte sticle de vodcă
fiecare pentru câte un păcat dureros
și le-am băut pe banca numărul trei'spe
asta e pentru ciorapii mirosind a caise
asta e pentru cămașa mea verde
asta e pentru
asta e
asta.

the only truth I know is you

sursa foto

mi-am îmbăiat piciorul în sânge
curgeau fără milă picături închegate
rostogolite pe sub unghii și bucăți de piele
eram convins de viitoarea mea moarte
pe cer se profilau deja corbii înveliți în oțel
mi s-a pus un nod în gât
și am continuat să cânt aceeași melodie
pe care ne-am despărțit
se prăvăleau din mâini
poze și amintiri și cuvinte
mi-e frică să te caut iarăși prin ploaia
lipită de piciorul
lăsat în afara căzii
precum călcâiul lui ahile.

aseară se lăsase mirosul de pom renăscut
mă striveau aromele de ziduri
pe ele se împrăștiau durerile
strivite sub un baros spart
săreau așchii din el drept
în piciorul nespălat
prin mâini simțeam bubuituri de tobe
stele pocneau deasupra blocurilor dărâmate
eram doar eu și trecutul
pastilă incoloră de otravă
mestecată cu furie și lacrimi
tu ai uitat
ai scuipat conținutul
ai mers prea departe
doar pe o parte de perete.

tac
mă răzbun pe prezent
iau între degete ultimul fir de nebunie
și îl prelungesc spre infinit
am în program să privesc iarăși
ultimele picături păstrate în eprubeta
amintirilor vechi
precum un vin gustat la durere.

modern times are yelling

drace, pe coperți se modificau pomii,
își prindeau rădăcini în doza zilnică de droguri
vândute pe sub mână, pe sub injecție,
el avea ochii cenușii, seringile rămâneau prinse în draperii
ca semne de revoltă împotriva vieții,
a camerei de sanatoriu,
se așeza la masa de plastic pe care era lipită
gumă de mestecat vândută la metru,
începea să-și dicteze gândurile sub formă de fluturi
decapitați, cu aripile albe.

se-ntindea în patul tăiat, avea fruntea
pansată cu foițe de sudoare și dezgust,
din bolul cu supă vărsat la intrare începuseră să iasă muște,
aveau aripile lipicioase și calde
precum sărutul mamei de care cu greu își aducea aminte,
el scăpa o lacrimă și-un murmur,
înjurătură înfundată,
nimeni nu înțelegea tăcerea lui,
în colț începuse să picteze fața lui Dumnezeu,
fiecare nouă zi ștergea pielea de ieri
precum un vânt aruncat în deșert, haotic.

acum stătea singur,
în suflet i se eliberaseră toxinele,
venele îi erau tuburi de metrou, goale,
atenție, se-nchid ușile inimii,
avea în piept un număr cu șapte cifre scrijelite,
pe lângă degetele mâinii stângi cu care rula
întreaga lume arsă
se strângeau petale de narcise,
pictura lui începuse să plângă
și mama, mama nu-i aici,
a rămas doar crucea de la groapă.

erau prăfuite pozele cu Nina

sursa foto

nu o să mă laud niciodată,
dar moartea mea vreau să fie pustie,
Nina se lupta cu fiecare moară de vânt,
i se aplecau șuvițele
deasupra balconului rece,
nu știu de ce am dintr-odată
flashback-ul ăsta cu adevărate trăiri,
inima mi-a vaporizat sângele,
mâinile îmi tremură
și Nina e iarăși aici,
o simt și o aud,
îmi bubui genunchii de podea,
or să trosnească coastele de la cât aer inspir,
mi-am pansat sufletul
și bandajul a căzut iar.

citesc anunțurile cu decese,
nu apare niciun nume cunoscut,
deși există nine peste tot,
femei ucise, femei sinucise, femei,
mi-am urnit sub picioare
papucii aia rupți,
erau ai ei și încă au un fir desfăcut,
m-așez pe scaunul de unde ea a mușcat prima dată
din mărul aflat în gâtul meu,
aveam urme
scrise cu buzele roșii.

pe noptieră găsesc biblia albă,
coperta e puțin arsă, acolo și-a stins
ultima țigară petrecută în patul meu,
curgeau prin ea sentimente parfumate,
avea în palme un tatuaj desenat
la a doua întâlnire cu mine,
plângea și privea cum se nășteau
din pielea ei
aripi, fluturi
și morți infinite,
încerca să își dreseze lacrimile
pe curba obrajilor,
toate îi ajungeau pe lângă buza crăpată.

Nina nu a murit azi,
dar simt în mine cum i se închide imaginea,
are culori mai palide, părul nu mai e o pânză
umflată în vânt,
ciorapii au uitat să miroasă a caise.

și totuși...