Porți îmbătate

Și câteodată
aș sfărâma piatra cu ochii
pentru a găsi aurul
din șoaptele tale,
romanțe incurabile
din trecutul alb.

Alteori,
mi-aș sacrifica un deget,
prelungire a inimii,
caznă înfiorată de smoală,
ochi al simțului tactil.

Și te caut mereu
ciobind sticlă după sticlă,
scoțând pahare
și spargandu-le cu haz,
cu ură,
cu iubire.

Iar tu,
tu nu mai vii,
îți porți pantofii
spre porți banale,
iubiri de-o vară
sau de-o viață.