incipit

am strâns toate durerile într-o piatră 

de mărimea unui pumn

sau al echivalentului din piept

bem de-o parte și de alta a vieții

privim în spate

culoarul pe care ne-am sărutat scăldați în lumină

-miracol al ținutului de mână-

în față e căderea din rai

am strâns toate cuvintele într-o hârtie

i-am făcut fundă și am aruncat-o spre

tălpile tale lipite de dușumea

câteodată

urma lor miroase a cerneală

privim de-o parte și de alta a vieții

bem viitorul având gâtul uscat

din lichidul ăsta alunecat spre măruntaie

se nasc inimi cât un purice și frici și îndoieli

închidem ochii pășind spre prăpăstii

și din cădere zburăm

avem între noi doar un univers valsând

împreună

devenim rugăciunea spusă de copii în fiecare noapte

crema de zahăr ars a bunicii

poveștile bunicului fumând în prispă

scrisorile de dragoste ale părinților

și file goale

în care să începem un jurnal

am strâns toate fericirile într-o inimă

și am lansat-o spre cer

deschizând ochii

ptsd

aici

e lipsa luminii

e simfonia a 5-a a lui beethoven

e cântecul toamnei lui verlaine

semnul victoriei și marea scăldată în roșu

norii subțiați de ploaie și vântul ridicând nisipul

peste fiecare ochi deschis

privește absurdul

aici

e tăcerea crudă a așteptării

mirosul focului și al iadului

târșâitul pe burtă și senzația de sete

spargerea cerului în cioburi sonore

naufragiul

vortexul

respiratul sacadat

înghițitul fricii și al morții

venind călare pe tun

și din fiecare schijă

se aud numele noastre

asta-i pentru Jacques

asta-i pentru Fred

asta-i pentru Bill - 

pe fiecare listă 

suntem doar numere aflate într-un viitor cimitir

aici 

e vuietul sirenelor chemându-ne spre nemurire

aruncăm căștile și urlăm spre valuri

din spate se nasc milioane de puncte de foc

prin pielea noastră pârguită

unele trec precum cometele

aici

liniștea ne îmbracă mirosind a alge

și bocanci uzi și scrisori nescrise

pe fundal

semnul victoriei 

e o față privind spre trecut

tsunami

sunt putrezit

exact ca floarea veche uitată în vază

ca raza de soare

atingând pielea în după-amiaza

când ne-am îndepărtat

precum continentele

cutremur tăcut al inimii

sunt putrezit

cumva

mi-am rostogolit viața pe sub umbre

ca un măr uitat în podul casei

nimeni nu a întrebat de acea pierdere

când toți râdeau și zâmbeau

și aveau vise crescându-le în ochi

sunt putrezit

precum un marinar fără mâini

și picioare

și inimă

fără oase și piele

ca o paiață

privesc micile mele secunde de viață

înecându-se în acel nenorocit de tsunami

format din căderea mărului

în ultima derivă a continentelor