supradoză

atunci când pleci

ia-mi și liniștea

clipele de stat pe balcon și admirat apusul

paharele alea de vin turnând secrete

ultimele piersici feliate din vară

și inelul de plastic

pe care ne-am scris viitorul

toate scrisorile aruncate bezmetic

toate florile

caişii înfloriţi și mușcătura de câine

briceagul ăla cu care ne feliam amintirile în poze

și ochii

și ochii lasă-i deschiși

privește în urmă când faci trecerea

în tâmpla mea stângă s-au scrijelit veacurile

din tot pustiul rămas

îmi construiesc pereți și vise și fericire

zgomot de fundal când rotesc privirile pe tavan

când sorb ultima gură de bere înainte de spovedanie

când verile se blocau între imaginea cu părul în vânt

și cărăbușul ce-ți învelea umărul

aici se usucă iar copacii

și fiecare viscol

e un miracol de tăcere

căci în tăcere aștept venirea

lovitura aia de bici mulată pe carne

fiecare nerv își suprimă dorința de durere

forțez zâmbetele cu aceeași naturalețe

cu care îmi feresc corpul de soare

pe masa întinsă ca pentru ospăț 

pun tacâmurile de lemn și farfuria ciobită

mestec bucăți de ploi și înghit împărtășanii

peste acoperiș 

stelele devin lumânări 

și-n lumânări ard scrisorile

privesc caişii pocnind a fructe

inele de fum se rotesc mai greoi decât răsăritul

paharele de vin sparte se recompun mirosind a piersici

florile au tentă de foc

și în liniștea de acum

ochii se închid a plecare