răcorire

mi-e dor de mama ca de dumnezeu

printre ploile de aici și acum

desfac umbrele cu imagini vechi

din ele pică leagănul

perele adunate în diminețile cu ceață

suflatul în lumânări

-cât de repede am trecut de la 25 la 54-

și primele cuvinte îngânate spre zâmbet 

și stau pe bordură

privesc fuioarele de nori țesând un cer

la amintiri lumină

degetele mamei încă desenează povești

pe întuneric pe zăpadă pe soare

pe inima mea gâfâind

-cum se vede ultima cicatrice-

știu că sunetul ei e ca o lacrimă de phoenix

iar totul devine opac

îmi las mâinile să caute muchii de susținere 

când eram mic

căutăm brațele tatei să fie scut

priveam printre palme ca printr-un binoclu

vedeam rănile și durerile ca pe un simplu gând fugar

acum

îmi văd viața ca printr-un stroboscop

mă pierd în haosul rotit alandala

printre stările de acum

îmi desfac inima și o las să caute pașii absenți

din anii absenți cu oameni absenți

îmi scrijelesc pe frunte

un L

un A

un Ș

stau ca un felinar în ploaie

cu mândria făcută țăndări

din aburii scoși la oftat

simt că mi-e dor de tata

ca de dumnezeu