dezlegare

când îți spun că vreau să stăm 

îți spun că nopțile devin mai reci

și lumea e un abis în care ne vârâm visele

că sunetele auzite pe stradă

sunt doar țipete de copil pierdut de părinți

că inima e doar o dungă roșie în zig-zag

și sărutul pe creștet

e liniștea de dinainte de somn

și sub patura de stele aruncată pe cer

îmi strivesc fricile cu alte frici

durerea de a pierde gustul

orbirea de furie și dezamăgirea de a râde

în fiecare clipă

contorizez momentele când priveam tavanul

ca o pânză pe care proiectam zigurate

temple biserici și altare

sacrificam acolo toate cuvintele murdare

libertatea de a alerga spre fericire

-aseară am băut până la blackout-

din mine s-au rupt lianele alea care îți agățau amintirea

văd un orizont neclar

din razele pe care mai ieri aruncam năvoade

au rămas doar fulguiri vechi

unele se lipesc altele se topesc

urma lor a rămas ca o cicatrice lăsată la uscat

sub toate bușiturile astea de scântei 

mă chircesc și spun alte mantre

alte rugăciuni alte incantații

mă lepăd de fiecare urmă de buze rămasă pe pielea mea

și închid ochii sperând la altă zi

când îți spun că vreau să plecăm 

îți spun că nopțile devin mai lungi

și lumea nu dă doi bani pe sentimente

vrea doar șocul ăla al terminării

când ai ochii dilatați

și trupul rămas ca un câmp de război

cu sunetele unui copil înarmat și pe moarte

țipând după ultimul sărut pe creștet