plethora

în rarele momente când zâmbești

din ochii tăi se nasc pașii copilăriei

cerul ăla cristalin și seceta mirosind a ars

tropăitul cailor pe singurul drum asfaltat

bocancii mei lipindu-se de zăpadă

și oftatul bunicilor în cana de ceai

și în fiecare moment agățat de colțul buzelor

aud clopotele bisericilor

râsetele alea aruncate în joacă

atunci când omătul ne îmbrăca pielea în roșu

și carnea în frig și hainele în gheață

pe fiecare milimetru al surâsului tău

dumnezeu devine un om și plânge

devine păcat și se împărtășește

din toate astea

lumea uită să facă rugăciuni

în rarele momente când râzi

peste mine se prăvălesc meteori și galaxii

vechile piese pe care dansam beți

neoanele alea suspendate precum steaua polară

am în față doar lumina 

călăuzind un pustnic spre mântuire

și în fiecare moment când ne oprim din rotiri

privesc apusul lipit de podea

văd în el toate culorile tale

cicatricile devenite linii

sunetele transformate în respirații sacadate

și formele înnoite în zâmbetul ăla

pentru care devin om

și plâng

și mă împărtășesc