miercuri, 16 iunie 2021

x


unde-ți aleargă inima
când stai 
și te înconjori de întuneric
când sălciile devin umbrele kimono-ului 
aruncat pe scaunul lipit de geam
și tot ce vezi în față 
e un dream catcher mulat pe spate

din fiecare bulgăre plantat în șoapte 
luminile dimineții dansează adevărul 
cuvintele alea înnodate în gât 
descătușare vecină cu respirația
când totul ajunge să fie
un cal imprimat pe sticla
din care ți-ai vărsat viața 
pierdut în ochii deveniți mare

pe vechile hărți 
comorile erau notate cu x 
vedeai drumul ca o linie punctată
și simțeai în fiecare pas că ai o direcție 
dictată de busolă 

dar când îți aleargă inima
pe harta corpului
atunci știi
că bubuitul din piept încă mișcă sânge 
emoții 
imagini
sălcii în vânt 
și ancore 
lăsate prea mult
într-un loc marcat cu x

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu