marți, 11 mai 2021

magmă


nu am ce să îți zic
doar să mă erup pe interior
privesc în inimă ca-ntr-un crater
văd sângele - lavă căutând ieșirea
prin fumul ridicat în cercuri
privirile se sting

mirosul de piele bătută de soare
alunița uitată pe umăr ca-ntr-un punct de suspensie
ochii uitați și priviți și lăsați în întuneric
foile smulse
buzele lipite de tatuajul cu natură moartă
totul bubuie în ritmul vulcanului cardiac

văd soarele - topor în amintiri
plimb pe gâtul sticlei tăcerile de ieri și de azi 
sub umbra mea cresc demoni 
mai mari decât crestele munților 
hrănesc cu pucioasă
adap cu cenușă 
acopăr trecutul cu tunete

din depărtări
Nina erupe în piele cuvinte vechi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu