când mi-e dor de respirații
închid ochii și zbier înlăuntrul meu
am acolo strânse
venirea plecarea dorul
hanoracul purtat de tine
când lumea era doar o cârpă
pe care îți stergeai bocancii
libertatea de a păși spre necunoscut
întuneric în care ating durerea
din ecou
se întorc așchii săgetând pielea tendoanele și mușchii
în balta rezultată cu sufletul oglindit
îmi potolesc setea
pe marginea prăpastiei
lipesc palmele de frunte și mângâi tâmplele
simt cum mi se usucă prezentul
pământ sărutat de molimă
în atacul de panică
reușesc să respir
venirea plecarea dorul
parfumul pielii admirate de alunițe
numele lui Dumnezeu
și al mamei
în cădere
țipătul meu
e-o scurtatură spre rai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu