luni, 20 iulie 2020

thalassophile


încă îmi plac stafiile
am părul plin de sare și nisip și soare
printre valuri privesc ultimele poze cu tine
unele se aruncă în mare și devin hamsii
altele devin albatroși privind spre răsărit

încă mă înconjor de fantome
le simt noaptea în cort
cum îmi îmbrățișează oasele
dimineața sunt acoperit de nisip și ceață
deschid berea și o torn pe gât
las briza să îmi pună gândurile într-o ordine haotică
de unde scot doar melodii
și vechi castele sparte de apă

și în toată căldura asta
sub umbră îmi liniștesc inima
am înotat destul contra curentului
îmi privesc trecutul ca pe un prieten pierdut
îi aprind o țigară îi dau un pahar de vin
îi fac loc lângă mine și povestim
pe pietrele și scoicile măcinate
ne îmbrățișăm pozele și le aruncăm în mare

și în toată noaptea
privesc stelele apărute
le număr și le reiau și le rescriu în constelații
pe dâra albă a căii lactee
privesc cum lampioanele mușcă din ea
se sting și pică în hamsii 
și albatroși urcând un nou răsărit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu