când cădeau clopotele pe iarbă
ne smulgeam sufletele și le lăsam să respire liber
vedeam umbrele lor ca dâre albe de căi lactee
între frunzele de lucernă
ne descălțam de păcate și priveam orizontul
ca un bulgăre roșu de robie
stăteam și ne țineam de mâini
până când ziua de mâine se prefacea în ceață
sub fiecare aripă de înger găseam fluiere
ne jucam inimile în hore
printre crengile de stejar
duminicile se vedeau ca o barcă spre rai
fugeam și cădeam și râdeam murdari
deveneam ai nimănui
iar viața se măsura în zâmbete
în ultima toamnă am devenit stele
ne priveam pe boltă și tăceam în frig
peste pământ
clopotele cădeau pentru alte hore
încinse în mirosul de lucernă arsă de soare
și peste tot
dumnezeu primea îngerii
să îi adape cu suflete noi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu