scenă

femeia oarbă îşi spală păcatele fumând

are peste ochi

pansamente galbene din alte vremuri

nepotul ei priveşte cerul şi îi spune despre nori

uite

unul are o formă de motan bunico

altul are o formă de buze crăpate

mai încolo s-a ascuns soarele după unul

e timid azi şi mai încolo o să plângă

o să mergem în casă şi fluturii or să uite să zboare

femeia oarbă zâmbeşte şi tace

printre pleoapele închise îi fug imaginile

pansamentele s-au făcut negre

ia de mână copilul şi pleacă spre camera cu jucării

durerea nu e acolo

de sub bandaje

curg lacrimi colorate în roşu