undeva nu mai e aer

am capul lovit de toate şinele pământului

mi-aduc aminte de trenuri compartimente înghesuite

un domn trage din ţigară şi oftează pe coridorul plin de pet-uri

coji de seminţe coji de suflet pachete goale de inimi

pe geam sunt înşirate toate tipurile de denumiri sexuale

aripi de muşte anotimpuri trecute şi viitoare

o doamnă îşi agaţă speranţele de trenul următor

staţiile sunt presărate printre cimitire

sate mărunte cu oameni înghesuiţi în căsuţe de lemn

luminile stâlpilor devin prea intense

am o sticla de whisky în buzunarul rupt din dreptul pieptului

o să o desfac o să o beau încet şi o să-mi las oasele să deraieze

mintea mea e deja oprită la un semnal târziu

controlorul deschide uşile sentimentele durerile

îmi smulge biletul din mână

are ochii roşii duhneşte a tutun prost şi a metalul vagoanelor infecte

cântă peste tot o melodie a fierului lovit de fier

înghit tot mai greu lichidul greţos şi maro

bagajele mele sunt unele peste altele

memoriile urlă din cărţile închise

am nuduri ale foilor pe care mi-am scris prima declaraţie de dragoste

în craniul meu se petrec accidente imagini cu bucăţi de sticlă sparte

frânturi şi fracturi ale imaginaţiei

un şoarece se urcă pe banchetă doamna din faţa mea urlă

domnul se întoarce privind în gol

şi-acum

unde sunt toate clipele închise prin cuvinte?

un tren se loveşte de trenul ăsta împuţit

aud în urechi ultimele şoapte ale părinţilor

simt mâna iubitei întinsă pe tot gâtul meu

şoarecele îmi muşcă un deget şi roade acolo

parcă o lacrimă se desprinde din frunza ochiului

pe urmă

negru

am capul lovit de toate şinele pământului

aud sirene oameni plângând fier râcâit pe fier

frigul se transformă în aer de viaţă

încrucişez degetele pe crucea formată din oase şi metal

o lumină îmi irită ochii dar eu nu văd

ăsta e mort

lăsaţi-l să plece în voie