aveam ochii desenaţi cu cearcăne
simţeam urmele cafelei ca o matcă de râu croită pe esofag
priveam contururi de zgârie-nori începute undeva desupra
coapselor tale
şi mintea mea dansa în jurul podurilor folosite de
sinucigaşii distruşi de vise
se auzeau slujbe de pomenire simţeai crucile încinse pe
piept
aveai impresia că bolte întregi de marmură
se vor prăvăli deasupra oamenilor pictaţi în îngeri
oameni legaţi la ochi şi împinşi pe balcoanele colorate
strâmb
eu
eu eram singurul căruia nu îi păsa
plesneam ultimul sâmbure de adevăr
era greoi amar şi vechi
se adunaseră toţi arhitecţii lumii în palmele mele
oraşul animat în ochii tăi căpăta viaţă precum un cub
rostogolit de ultimul copil păcătos
începuseră cuvintele să se imprime pe degete
pe muchii de zid pe beton pe arcade
pe sufletul raşchetat sub dungile soarelui
se adunaseră corbi imenşi mirosind a fum
deschizi ochii şi fumezi turnând pe gât primul pahar de
whisky
zâmbeşti îmbraci halatul cu turnul eiffel clipeşti
întinzi sentimentele pe schiţa unei coloane a infinitului
aşezată invers
eu
eu proiectam scări până în rai
se întunecase afară
auzeam amândoi sirenele poliţiei ambulanţelor mărilor
pe geam picăturile de ploaie se mulau ca două trupuri
contorsionate precum clădirile viitorului apărute din
neant
aveam dorinţele mânjite de creioane gigantice
şi deveneau clădiri perfecte ateliere de dragoste
iar eu
eu construiam pe tine o poveste încălcită
Am sa-ti tot dau teme; se pare ca scrii bine sub presiune :D
RăspundețiȘtergere