ateliere

aveam ochii desenaţi cu cearcăne

simţeam urmele cafelei ca o matcă de râu croită pe esofag

priveam contururi de zgârie-nori începute undeva desupra coapselor tale

şi mintea mea dansa în jurul podurilor folosite de sinucigaşii distruşi de vise

se auzeau slujbe de pomenire simţeai crucile încinse pe piept

aveai impresia că bolte întregi de marmură

se vor prăvăli deasupra oamenilor pictaţi în îngeri

oameni legaţi la ochi şi împinşi pe balcoanele colorate strâmb

eu

eu eram singurul căruia nu îi păsa

plesneam ultimul sâmbure de adevăr

era greoi amar şi vechi

se adunaseră toţi arhitecţii lumii în palmele mele

oraşul animat în ochii tăi căpăta viaţă precum un cub

rostogolit de ultimul copil păcătos

începuseră cuvintele să se imprime pe degete

pe muchii de zid pe beton pe arcade

pe sufletul raşchetat sub dungile soarelui

se adunaseră corbi imenşi mirosind a fum

deschizi ochii şi fumezi turnând pe gât primul pahar de whisky

zâmbeşti îmbraci halatul cu turnul eiffel clipeşti

întinzi sentimentele pe schiţa unei coloane a infinitului

aşezată invers

eu

eu proiectam scări până în rai

se întunecase afară

auzeam amândoi sirenele poliţiei ambulanţelor mărilor

pe geam picăturile de ploaie se mulau ca două trupuri

contorsionate precum clădirile viitorului apărute din neant

aveam dorinţele mânjite de creioane gigantice

şi deveneau clădiri perfecte ateliere de dragoste

iar eu

eu construiam pe tine o poveste încălcită